Mijloace de plată fără numerar


Transferul de fonduri se poate realiza de către prestatori de servicii de plată (instituţii de credit, instituţii de plată şi instituţii emitente de monedă electronică), în baza unui ordin de plată transmis acestora prin intermediul instrumentelor de plată (transfer credit, debitare directă, card de plată, cec, cambie, bilet la ordin).

Efectuarea unei plăţi fără numerar prin transfer de fonduri de la plătitor la beneficiar implică o serie de operaţiuni care sunt permise doar prestatorilor de servicii de plată.

Principalele etape ale unei plăţi fără numerar sunt următoarele:



Etapa tranzacţională
cuprinde iniţierea, validarea şi transmiterea unei instrucţiuni de plată. În funcţie de tipul de instrument, instrucţiunea de plată poate fi iniţiată de plătitor (spre exemplu, în cazul transferului credit, a se vedea în schemă instrumentul de plată (1)), sau de beneficiar (spre exemplu, în cazul debitării directe, a se vedea în schemă instrumentul de plată (2)). În această etapă au loc o serie de operaţiuni, care vizează în principal verificarea identității unui utilizator al serviciilor de plată sau valabilitatea utilizării unui anumit instrument de plată, inclusiv utilizarea elementelor de securitate personalizate ale utilizatorului.

În etapa de compensare şi decontare,participanţii la sistemul de compensare-decontare (prestatori de servicii de plată) schimbă între ei mesaje de plată prin intermediul sistemului de plăţi pentru plăţi de valoare mică. Obligaţiile de plată rezultate din poziţiile nete calculate în procesul de compensare se decontează prin intermediul sistemului de plăţi de valoare mare în funcţie de moneda în care este exprimată suma de plată, respectiv ReGIS (pentru plăți în lei) sau TARGET2 (pentru plăți în euro).