Contrapartidele eligibile


Participanţii eligibili (contrapartidele eligibile) cu care Banca Naţională a României desfăşoară operaţiuni de piaţă monetară şi cărora le acordă facilităţi permanente sunt: băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, casele de economii pentru domeniul locativ, persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:

  • sunt supuse regimului rezervelor minime obligatorii, în conformitate cu prevederile reglementărilor Băncii Naţionale a României
  • se încadrează în prevederile reglementărilor Băncii Naţionale a României privind indicatorii de solvabilitate, în cazul băncilor, al băncilor de credit ipotecar, al caselor centrale ale cooperativelor de credit şi al băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ, persoane juridice române
  • se încadrează în prevederile reglementărilor de prudenţă bancară în vigoare emise de către autoritatea de supraveghere bancară din ţara de origine, în cazul sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state membre, respectiv din state terţe, cu excepţia sucursalelor din România ale instituţiilor de credit emitente de monedă electronică. Autorităţile de supraveghere bancară din ţara de origine certifică, cel puţin anual, încadrarea instituţiei de credit străine de care aparţin sucursalele din România în prevederile reglementărilor de prudenţă bancară în vigoare în ţara respectivă

Încadrarea în prevederile reglementărilor de mai sus se face pe baza datelor înscrise în ultimele raportări transmise în termenele prevăzute de reglementările privind indicatorii de solvabilitate.

Pentru participarea la operaţiunile de piaţă monetară în lei pe baze bilaterale efectuate de Banca Naţională a României, băncile şi casele centrale ale cooperativelor de credit trebuie să dispună de un sistem operaţional specific tip REUTERS, BLOOMBERG etc., echipamente specifice pentru plăţi şi comunicaţii (sistem de înregistrare a convorbirilor telefonice, telex, SWIFT, fax etc.).

Pentru participarea la operaţiunile de piaţă monetară şi la facilităţile de creditare ale Băncii Naţionale a României ce implică tranzacţii cu titluri de stat şi/sau certificate de depozit, băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, casele de economii pentru domeniul locativ, persoane juridice române, sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, trebuie să aibă calitatea de participant la sistemul de depozitare şi decontare SaFIR.