Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 5 din 1.apr.2005
Monitorul Oficial, Partea I 297 8.apr.2005
Intrare în vigoare la 11.apr.2005
privind autorizarea operaţiunilor valutare

   În baza art. 10 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi a art. 7 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar,
   în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

   Banca Naţională a României emite prezenta normă.

   CAPITOLUL I
 Categorii de operaţiuni supuse autorizării

   Art. 1. -(1) Sunt supuse autorizării de către Banca Naţională a României următoarele operaţiuni, dacă acestea nu sunt de natura datoriei publice externe:
   a) operaţiuni cu instrumente financiare tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară, prevăzute la art. 3 pct. 3.4 lit. a)-d) din Nomenclatorul prevăzut în anexa nr. 1 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar:
   a1) admiterea instrumentelor financiare româneşti pe o piaţă monetară străină;
   a2) admiterea instrumentelor financiare străine pe piaţa monetară românească;
   a3) tranzacţii privind achiziţionarea de către nerezidenţi de instrumente financiare româneşti pe piaţa monetară;
   a4) tranzacţii privind achiziţionarea de către rezidenţi de instrumente financiare străine pe piaţa monetară;
   b) operaţiuni în conturi curente şi în conturi de depozit, deschise de rezidenţi în străinătate la instituţii de credit şi alte instituţii asimilate acestora, prevăzute la art. 3 pct. 3.9 lit. b) şi, respectiv, art. 3 pct. 3.10 lit. b) din Nomenclatorul prevăzut în anexa nr. 1 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 6.
   (2) Fac excepţie de la prevederile de autorizare prevăzute la alin. (1) instituţiile de credit, pentru următoarele operaţiuni, efectuate în nume şi în cont propriu:
   a) tranzacţii privind achiziţionarea de instrumente financiare străine pe piaţa monetară, prevăzute la alin. (1) lit. a4);
   b) operaţiuni în conturi curente şi de depozit în valută, deschise în străinătate, prevăzute la alin. (1) lit. b).
   (3) Operaţiunile valutare de capital prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) vor fi liberalizate prin ordin al Băncii Naţionale a României, până la data de 1 septembrie 2006.
   Art. 2. -(1) La autorizarea operaţiunilor valutare prevăzute la art. 1 alin. (1) se vor avea în vedere următoarele condiţii:
   a) autorizarea trebuie solicitată şi obţinută anterior începerii derulării operaţiunii;
   b) autorizarea se referă atât la iniţierea, cât şi la derularea operaţiunii (prin plăţi, încasări, alte transferuri, inclusiv în natură);
   c) aplicabilitatea tuturor celorlalte dispoziţii legale privind operaţiunile respective;
   d) orice modificare a datelor şi/sau a documentelor care au stat la baza acordării autorizaţiei, după caz, va fi comunicată în termen de 5 zile bancare la Banca Naţională a României.
   (2) Autorizaţia se acordă din punct de vedere al regimului valutar şi nu se referă la eficienţa, oportunitatea şi necesitatea angajării operaţiunii respective.
   Art. 3. - În vederea autorizării operaţiunilor valutare prevăzute la art. 1 alin. (1), solicitanţii vor depune la registratura Băncii Naţionale a României sau vor transmite prin corespondenţă o cerere de autorizare, însoţită de documentaţia necesară, conform cap. II şi III. În cazul persoanelor juridice şi al altor entităţi, cererea de autorizare va fi semnată de persoane împuternicite prin actul constitutiv să reprezinte societatea sau de persoane care pot dovedi cu acte că au fost mandatate în mod expres să reprezinte societatea în relaţia cu Banca Naţională a României.

   CAPITOLUL II
 Autorizarea operaţiunilor cu instrumente financiare
tranzacţionate în mod curent pe piaţa monetară

   Art. 4. - Cererea de autorizare, în care se vor specifica instituţia de credit rezidentă prin care urmează să se efectueze operaţiunea respectivă, precum şi instituţia de credit nerezidentă şi codurile conturilor din/în care se va face transferul, după caz, va fi însoţită de documentaţia corespunzătoare (conform anexei nr. 1): D1-D3.

   CAPITOLUL III
 Autorizarea operaţiunilor în conturi curente şi în conturi de depozit în
valută şi în moneda naţională (leu) deschise de rezidenţi în străinătate,
la instituţii de credit şi la alte instituţii asimilate acestora

   Art. 5. - Cererea de autorizare, completată conform anexei nr. 2, va fi însoţită de documentaţia corespunzătoare (conform anexei nr. 1): D1, D3-D9.
   Art. 6. - Fac excepţie de la obligaţia de autorizare:
   a) conturile în moneda naţională (leu) deschise în ţări cu care România are aranjamente de convertibilitate regională;
   b) instituţiile de credit, pentru activităţile desfăşurate în baza autorizaţiei de funcţionare;
   c) ambasadele, consulatele sau alte reprezentanţe şi misiuni permanente ale României în străinătate, pentru sumele necesare desfăşurării activităţii specifice;
   d) persoanele fizice, pentru veniturile realizate pe perioada şederii în străinătate; această excepţie se referă la menţinerea conturilor şi după încheierea activităţii/şederii în străinătate, dar fără a avea ca sursă orice alte alimentări din ţară, indiferent de modalitatea de efectuare a acestora (transferuri şi/sau exportul fizic de instrumente de plată sub formă de numerar);
   e) rezidenţii care deţin proprietăţi imobiliare, astfel cum sunt definite la art. 4 pct. 4.10 din anexa nr. 1 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005, pentru veniturile aferente acestor proprietăţi/sumele transferate care sunt necesare acoperirii taxelor şi cheltuielilor pentru întreţinerea şi administrarea proprietăţii pe perioada deţinerii de drept;
   f) rezidenţii, pentru sumele a căror repatriere este obstrucţionată temporar în baza unor prevederi legale în vigoare în ţara respectivă.

   CAPITOLUL IV
 Dispoziţii comune

   Art. 7. - Rezidenţii şi nerezidenţii care dispun efectuarea de operaţiuni valutare sau solicită autorizarea unor astfel de operaţiuni din partea Băncii Naţionale a României răspund de autenticitatea şi corectitudinea documentelor prezentate în acest scop.
   Art. 8. - În termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei complete, Banca Naţională a României - Direcţia reglementare şi autorizare va remite solicitantului autorizaţia sau va comunica în scris respingerea autorizării operaţiunii respective, cu menţionarea motivelor care au stat la baza respingerii cererii.
   Art. 9. - Banca Naţională a României poate refuza emiterea autorizaţiilor din considerente ce ţin de obiectivele politicii monetare şi valutare şi de situaţia balanţei de plăţi sau când operaţiunile valutare contravin prevederilor legale în vigoare.
   Art. 10. - Pentru situaţii care excedează cadrului reglementat de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2005, pe bază de fundamentare, cu aprobarea conducerii executive, Banca Naţională a României poate da soluţii privind derularea operaţiunilor valutare în conformitate cu principiile stabilite prin regulament şi prin celelalte dispoziţii legale aplicabile.
   Art. 11. - În situaţia în care persoana autorizată sesizează Băncii Naţionale a României pierderea, furtul sau deteriorarea autorizaţiei, va solicita în scris eliberarea unui duplicat al acesteia. Cererea scrisă va fi însoţită de autorizaţia deteriorată sau, după caz, de dovada publicării dispariţiei autorizaţiei. Duplicatul va fi emis în condiţiile stabilite de Banca Naţională a României.

   CAPITOLUL V
 Dispoziţii tranzitorii şi finale

   Art. 12. - Autorizaţiile emise în baza prevederilor Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 1/2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările şi completările ulterioare, îşi menţin valabilitatea.
   Art. 13. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta normă.
   Art. 14. - Prezenta normă intră în vigoare la data de 11 aprilie 2005.

   Preşedintele Consiliului de administraţie al
Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

   Bucureşti, 1 aprilie 2005.
   Nr. 5.

   ANEXA  Nr. 1
la normă

   LISTA
documentelor necesare obţinerii autorizaţiei Băncii Naţionale a României

   D1:
   a) certificatul constatator/extrasul din registrul comerţului, în urma căruia nu au mai intervenit modificări, şi certificatul de înregistrare emis de oficiul registrului comerţului ori certificatul emis de Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial - asociaţii, fundaţii şi federaţii sau orice alt act de înregistrare la autorităţile abilitate, după caz;
   b) pentru nerezidenţi: documentul de înregistrare la autorităţile abilitate din ţara de origine;
   c) pentru persoanele fizice: documentul de identitate;
   D2 - documente referitoare la admiterea instrumentelor financiare pe piaţa monetară, cum ar fi: autorizaţie/aviz pentru introducerea la bursă, prospectul de emisiune, contracte/convenţii încheiate cu intermediarii pe piaţa monetară semnate bilateral, avizul/autorizaţia emis/emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), în situaţiile în care reglementările CNVM prevăd obligativitatea emiterii unui act individual de acest tip sau alte documente specifice fiecărei operaţiuni, după caz; de asemenea, sunt admise documente în format electronic, emise în condiţiile respectării prevederilor legale;
   D3 - actul de înregistrare a sucursalelor sau altor sedii secundare înfiinţate ulterior în străinătate, în baza legislaţiei române, după caz;
   D4 - aprobarea de contingent necesară pentru trimiterea de personal român în străinătate, eliberată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, după caz;
   D5 - actul doveditor al înmatriculării sucursalelor sau altor sedii secundare din străinătate, din care să rezulte statutul juridic al celorlalte sedii secundare ale firmei româneşti în străinătate; în lipsa actului doveditor al înmatriculării celorlalte sedii secundare în străinătate, declaraţia pe propria răspundere a solicitantului că sediul secundar respectiv nu este persoană juridică străină;
   D6 - documente care stau la baza efectuării acestor operaţiuni (contracte, convenţii, protocoale, programe etc.);
   D7 - declaraţia pe propria răspundere a solicitantului privind totalitatea conturilor deţinute de acesta în străinătate;
   D8 - autorizaţia de funcţionare emisă de autorităţile abilitate, după caz;
   D9 - orice acte ori documente justificative ale operaţiunii sau stipulate de alte prevederi legale ori solicitate în mod expres de Banca Naţională a României Direcţia reglementare şi autorizare, ulterior depunerii sau remiterii documentaţiei.

   ANEXA  Nr. 2
la normă

   Referinţa solicitantului ...............
   Nr. .......... Data ....................

   CERERE DE AUTORIZARE
pentru deschiderea şi funcţionarea unui cont în străinătate
   
   Denumirea/Numele şi prenumele ..............................................................
Sediul/Adresa: judeţul .................., localitatea ................., sectorul ........,
str. ........ nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., cod poştal ...., tel. ......, fax ........
Codul unic de înregistrare/Codul numeric personal ..........................................
Nr. de înregistrare la autorităţile abilitate ................ Codul CAEN ..................
Conturi deja deschise în străinătate DA/NU
Felul activităţii derulate prin contul solicitat a fi autorizat ............................
Ţara .......................................................................................
Instituţia de credit din străinătate .......................................................
Nr. contului*) .............................................................................
Tipul contului*) ...........................................................................
Valuta .....................................................................................
Justificarea cererii de deschidere a contului **) ..........................................
............................................................................................
............................................................................................
Alimentarea contului se va face cu .........................................................
............................................................................................
............................................................................................
Plăţile din cont reprezintă ................................................................
............................................................................................
............................................................................................

Numele şi prenumele
Semnătura autorizată
L.S.

   ___________
   *)În situaţia în care instituţia de credit străină nu pune la dispoziţie solicitantului informaţiile respective înainte de deschiderea contului în străinătate, acestea vor fi comunicate Băncii Naţionale a României - Direcţia reglementare şi autorizare, în termen de 15 zile calendaristice de la data deschiderii contului.
   **)Justificarea trebuie să conţină cel puţin plafonul valoric maxim al contului şi termenul până la care acesta va fi deschis în străinătate.