Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) lit. b), ale art. 3 alin. (6), ale art. 24, ale art. 25 alin. (2) şi ale art. 49 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, prevederile art. 46 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 631 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 63 din Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică,
în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004, al Legii nr. 93/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 186 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 127/2011,
Banca Naţională a României emite prezentul regulament.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Domeniul de aplicare şi definiţii
Art. 1. - (1) Obiectul prezentului regulament îl constituie organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscului de Credit, denumită în continuare CRC.
(2) CRC gestionează informaţia de risc de credit şi informaţia despre fraudele cu carduri pentru scopurile specifice ale utilizatorilor, în condiţiile păstrării secretului profesional.
(3) CRC participă la schimbul transfrontalier de informaţii în conformitate cu prevederile Memorandumului de înţelegere privind schimbul de informaţii între registrele de credit naţionale, în vederea transmiterii acestora către persoanele declarante, încheiat de Banca Naţională a României cu autorităţile competente în materie din statele membre.
Art. 2. - Pentru scopurile prezentului regulament:
1. Informaţia de risc de credit cuprinde datele de identificare ale unui debitor, persoană fizică sau persoană juridică nonbancară, şi operaţiunile în lei şi în valută prin care persoanele declarante se expun la risc faţă de acel debitor. Informaţia de risc de credit este informaţia care se raportează de către persoanele declarante, se prelucrează şi se difuzează de către CRC.
Operaţiunile prin care persoanele declarante se expun la risc sunt:
a) acordarea de credite;
b) asumarea de angajamente de către persoana declarantă, în numele debitorului, faţă de o persoană fizică, o persoană juridică, alta decât persoanele declarante, sau faţă de o instituţie de credit/instituţie financiară din străinătate;
c) asumarea de angajamente de către persoana declarantă, în numele debitorului, faţă de altă persoană declarantă care funcţionează pe teritoriul României.
2. Informaţia despre fraudele cu carduri este informaţia raportată de către persoana declarantă cu privire la încălcarea prevederilor contractuale de către posesorii de card de debit şi/sau de credit, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi calificată drept fraudă, suma aferentă fraudei nefiind înregistrată la restanţe în evidenţele persoanei declarante.
3. Riscul individual este suma valorilor operaţiunilor prevăzute la pct. 1 raportată la CRC de o persoană declarantă pentru un debitor, persoană fizică sau persoană juridică nonbancară, cu condiţia să fie egală ori mai mare decât limita de raportare. Riscul individual reprezintă expunerea unei persoane declarante faţă de un debitor şi se determină de către persoana declarantă. Pentru calculul riscului individual se iau în considerare atât operaţiunile desfăşurate de debitor în nume propriu, cât şi cele desfăşurate împreună cu alte persoane fizice şi/sau juridice, care formează un grup de clienţi aflaţi în legătură/un singur debitor.
Componenţa grupului de persoane fizice şi/sau juridice care formează un grup de clienţi aflaţi în legătură/un singur debitor, denumit în continuare grup, se raportează la CRC. La stabilirea sferei de cuprindere a grupului, persoanele declarante vor avea în vedere următoarele:
a) criteriile prevăzute în legislaţia în vigoare cu privire la expunerile mari, pentru includerea persoanelor fizice şi/sau juridice în categoria grup de clienţi aflaţi în legătură/un singur debitor, după caz;
b) persoana declarantă să înregistreze expunere faţă de cel puţin una dintre persoanele din grup.
4. Persoana recenzată este persoana fizică sau persoana juridică nonbancară, înscrisă în baza de date a CRC ca urmare a raportării acesteia de către persoana declarantă.
5. Riscul global este suma riscurilor individuale raportate de toate persoanele declarante pentru acelaşi debitor, mai puţin valoarea operaţiunilor în lei şi în valută prevăzute la art. 2 pct. 1 lit. c). Riscul global reprezintă expunerea tuturor persoanelor declarante din România faţă de un singur debitor şi se determină de CRC.
6. Persoanele declarante la CRC sunt:
- instituţiile de credit, persoane juridice române, pentru toate informaţiile de risc de credit şi informaţiile despre fraudele cu carduri colectate din unităţile lor teritoriale din România;
- sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine, pentru toate informaţiile de risc de credit şi informaţiile despre fraudele cu carduri colectate din unităţile lor teritoriale;
- instituţiile financiare nebancare, persoane juridice române, înscrise în Registrul special, pentru toate informaţiile de risc de credit şi informaţiile despre fraudele cu carduri colectate din unităţile lor teritoriale din România;
- sucursalele din România ale instituţiilor financiare străine înscrise în Registrul special, pentru toate informaţiile de risc de credit şi informaţiile despre fraudele cu carduri colectate din unităţile lor teritoriale din România;
- instituţiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, care înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare, potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 8/2011 privind instituţiile de monedă electronică, pentru toate informaţiile de risc de credit şi informaţiile despre fraudele cu carduri colectate din unităţile lor teritoriale din România;
- instituţiile de plată, persoane juridice române, care înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare, potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 21/2009 privind instituţiile de plată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru toate informaţiile de risc de credit şi informaţiile despre fraudele cu carduri colectate din unităţile lor teritoriale din România.
Sucursalele din România ale instituţiilor de credit din alte state membre vor comunica în scris direcţiei care coordonează activitatea CRC opţiunea de raportare a informaţiei referitoare la încadrarea debitorilor.
7. Persoana acreditată este angajatul autorizat de conducerea persoanei declarante să transmită la şi să recepţioneze de la CRC informaţii de risc de credit şi informaţii despre fraudele cu carduri.
8. Perioada de raportare este intervalul cuprins între datele de 1 şi 17 ale lunii în care se raportează informaţia de risc de credit aferentă lunii anterioare. Perioada de raportare se încheie la data de 17 la ora 17,00; fiecare persoană declarantă are obligaţia să efectueze prima raportare cel târziu în penultima zi a perioadei de raportare.
În cazul în care data de 17 nu este o zi bancară, perioada de raportare se încheie în următoarea zi bancară la ora 17.00.
9. Utilizatori sunt persoanele declarante şi Banca Naţională a României.
Art. 3. - (1) Limita de raportare, în funcţie de care persoanele declarante transmit la CRC riscul individual al unui debitor, este de minimum 20.000 (două zeci de mii) lei.
(2) Suma reprezentând limita de raportare poate fi modificată de către Banca Naţională a României.
SECŢIUNEA a 2-a
Structura bazei de date a CRC şi accesarea acesteia
Art. 4. - CRC organizează şi gestionează o bază de date care cuprinde:
a) Fişierul central al creditelor (FCC), care conţine informaţiile de risc de credit raportate de persoanele declarante, prelucrate şi difuzate de către CRC în vederea valorificării de către utilizatori în condiţiile păstrării secretului profesional;
b) Fişierul creditelor restante (FCR), care este alimentat lunar de FCC cu informaţii de risc de credit referitoare la debitori şi la creditele restante ale acestora faţă de toate persoanele declarante din România;
c) Fişierul grupurilor (FG), care este alimentat lunar de FCC cu informaţii despre grupuri;
d) Fişierul fraudelor cu carduri (FFC), care conţine informaţii despre fraudele cu carduri comise de posesorii de carduri de debit şi/sau de credit.
Art. 5. - (1) În vederea accesării bazei de date, persoanele declarante au obligaţia să desemneze maximum 5 persoane acreditate la CRC. În acest scop, trebuie să completeze şi să actualizeze formularul "Fişă de acreditare la CRC a persoanelor autorizate să transmită şi să recepţioneze informaţii de risc de credit şi informaţii despre fraudele cu carduri" (F1), conform anexei nr. 1. Această fişă va fi întocmită în două exemplare având acelaşi conţinut, cu următoarele destinaţii:
- exemplarul 1 se transmite în regim confidenţial direcţiei din Banca Naţională a României care coordonează activitatea CRC;
- exemplarul 2 se păstrează pentru evidenţele proprii.
(2) Accesarea sistemului informatic al CRC de către persoanele acreditate la CRC se face pe bază de nume atribuit de Banca Naţională a României.
CAPITOLUL II
Regimul informaţiei de risc de credit şi al informaţiei despre fraudele cu carduri
SECŢIUNEA 1
Transmiterea şi înregistrarea informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri
Art. 6. - Persoanele declarante sunt obligate să raporteze la CRC, la termenele şi în condiţiile prevăzute în prezentul regulament, informaţia de risc de credit pentru fiecare debitor care îndeplineşte condiţia de a fi raportat, respectiv să fi înregistrat faţă de acesta un risc individual, precum şi informaţia despre fraudele cu carduri constatate.
Art. 7. - (1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia de raportare la CRC, în termen de cel mult 6 luni de la data eliberării de către Banca Naţională a României a documentului care atestă înscrierea acestora în Registrul special.
(2) Instituţiile emitente de monedă electronică şi instituţiile de plată au obligaţia de raportare la CRC, în termen de cel mult 6 luni de la data la care Banca Naţională a României constată că acestea înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare.
(3) Instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul special care au calitatea de persoane declarante la CRC, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, şi ca urmare a autorizării ca instituţii de plată/instituţii emitente de monedă electronică sunt radiate din Registrul special îşi menţin calitatea de persoane declarante la CRC până în luna când Banca Naţională a României constată că nu mai înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare.
Art. 8. - (1) Instituţiile financiare nebancare radiate din Registrul special îşi pierd calitatea de persoane declarante la CRC, începând cu luna în care s-a efectuat radierea.
(2) Instituţiile emitente de monedă electronică şi instituţiile de plată îşi pierd calitatea de persoane declarante la CRC începând cu luna în care nu mai înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare.
Art. 9. - Fluxul informaţional privind transmiterea, înregistrarea, organizarea şi difuzarea informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri este prezentat în anexa nr. 11 "Fluxul informaţional al CRC".
Art. 10. - În scopul îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 6, persoana declarantă trebuie să transmită la CRC, lunar, în format electronic prin Reţeaua de comunicaţii interbancară, în perioada de raportare, informaţia de risc de credit, folosind în mod obligatoriu următoarele proceduri:
1. Procedura de raportare a debitorilor trebuie utilizată în cazul raportării pentru prima dată la CRC a unui debitor de către respectiva persoană declarantă sau în cazul în care datele de identificare ale unor debitori raportaţi anterior de către aceeaşi persoană declarantă au suferit modificări. Transmiterea informaţiei de risc de credit prin această procedură se realizează prin utilizarea "Formularului de raportare a debitorilor" (F2 A) şi a "Formularului de raportare a fuziunilor/divizărilor" (F2 C). Conţinutul acestor formulare şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 2.
2. Procedura de raportare a grupurilor trebuie utilizată în cazul raportării pentru prima dată la CRC a unui grup de către persoana declarantă sau în cazul în care datele despre grupul raportat anterior de către aceeaşi persoană declarantă au suferit modificări. Transmiterea informaţiei de risc de credit prin această procedură se realizează prin utilizarea "Formularului de raportare a grupurilor" (F2 B).
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 2.
3. Procedura de raportare a riscurilor individuale trebuie utilizată în cazul în care debitorul îndeplineşte condiţia de a fi raportat. Transmiterea informaţiei de risc de credit prin această procedură se face utilizându-se "Formularul de raportare a riscurilor individuale" (F3 A).
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 3.
4. Procedura de ştergere a riscurilor trebuie utilizată în cazul în care un risc raportat anterior nu mai este înregistrat în evidenţele persoanei declarante şi debitorul respectiv îndeplineşte condiţia de a fi raportat la CRC. Ştergerea informaţiei de risc de credit prin această procedură se face utilizându-se formularul F3 A.
5. Procedura de ştergere a unui debitor trebuie utilizată în cazul în care un debitor nu mai îndeplineşte condiţia de a fi raportat de către persoana declarantă. Ştergerea informaţiei de risc de credit se face utilizându-se formularul F2 A.
6. Procedura de ştergere a unui grup trebuie utilizată în cazul în care grupul nu mai există în evidenţele persoanei declarante. Ştergerea informaţiei de risc de credit se face utilizându-se formularul F2 B.
Art. 11. - Informaţia de risc de credit raportată la CRC este cea înscrisă în evidenţele persoanei declarante în ultima zi a lunii pentru care se face raportarea.
Art. 12. - Fraudele cu carduri se raportează de către persoana declarantă în momentul constatării acestora, astfel:
1. Raportarea fraudelor cu carduri se efectuează de către persoana declarantă care constată producerea unei fraude cu un card de debit sau de credit de către posesorul acestuia. Transmiterea informaţiei se realizează prin utilizarea "Formularului de raportare a fraudelor cu carduri" (F3 B).
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 3.
2. Ştergerea unei fraude cu card se efectuează de către persoana declarantă în situaţia în care constată că informaţia transmisă este eronată; transmiterea acestei informaţii se realizează prin utilizarea formularului "Sesizare de corecţie" (F8).
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 8.
Art. 13. - Banca Naţională a României va asigura, la sediul său central, condiţiile tehnice care să permită înregistrarea, gestionarea şi difuzarea cu operativitate, fără alterări, pe suport electronic a informaţiilor de risc de credit şi a informaţiilor privind fraudele cu carduri.
Art. 14. - (1) Înregistrarea în FCC poate fi efectuată dacă informaţia de risc de credit transmisă de către o persoană declarantă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii de validare:
a) respectă standardele de conţinut şi modul de completare a formularelor prevăzute în prezentul regulament;
b) este în concordanţă cu informaţia de risc de credit cuprinsă în raportările anterioare, conform criteriilor stabilite de CRC în acest sens.
(2) Înregistrarea în FFC poate fi efectuată dacă informaţia privind fraudele cu carduri transmisă de către o persoană declarantă respectă standardele de conţinut şi modul de completare a formularului prevăzut în prezentul regulament.
Art. 15. - CRC nu poate modifica din proprie iniţiativă informaţia de risc de credit şi/sau informaţia despre fraudele cu carduri transmisă de către persoanele declarante.
SECŢIUNEA a 2-a
Organizarea şi gestionarea informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri
Art. 16. - (1) CRC asigură înregistrarea informaţiilor raportate de persoanele declarante şi prelucrarea acestor informaţii în scopul obţinerii de date agregate necesare utilizatorilor.
(2) FCC este gestionat conform necesităţilor proprii ale CRC, astfel încât să poată evidenţia operativ informaţiile privind:
- identificarea debitorilor şi evidenţierea, după caz, a situaţiilor speciale, conform Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;
- riscurile individuale şi caracteristicile acestora;
- riscurile globale şi caracteristicile acestora. Informaţiile de risc de credit înscrise în FCC vor fi actualizate lunar.
(3) FCR este gestionat conform necesităţilor proprii ale CRC, astfel încât să poată evidenţia operativ informaţiile privind abaterile de la graficele de rambursare a creditelor, înregistrate de debitori faţă de toate persoanele declarante din România.
(4) FG este gestionat conform necesităţilor proprii ale CRC, astfel încât să poată evidenţia informaţiile despre grupurile de persoane fizice şi/sau juridice.
(5) FFC este gestionat conform necesităţilor proprii ale CRC, astfel încât să poată evidenţia informaţiile despre fraudele cu carduri comise de către posesorii acestora.
Art. 17. - Informaţiile de risc de credit şi informaţiile despre fraudele cu carduri sunt menţinute în FCR şi FFC pe o perioadă de 7 ani de la data înscrierii.
SECŢIUNEA a 3-a
Difuzarea informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri
Art. 18. - Fluxul difuzării informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri deţinute de CRC către utilizatori este prezentat în anexa nr. 11 "Fluxul informaţional al CRC".
Art. 19. - CRC poate difuza informaţia conţinută în baza sa de date din proprie iniţiativă sau la cerere.
Art. 20. - (1) CRC transmite lunar fiecărei persoane declarante, din proprie iniţiativă, informaţia referitoare la riscul global pentru debitorii raportaţi de aceasta în luna respectivă, la fraudele cu carduri, precum şi informaţii despre incidentele de plăţi ale persoanelor recenzate, utilizând formularul "Situaţia riscului global privind persoanele recenzate" (F4 A), şi informaţia referitoare la grupurile raportate de persoana declarantă în luna respectivă, utilizând formularul "Situaţia grupurilor" (F4 C).
Conţinutul acestor formulare şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 4.
(2) Informaţia despre incidentele de plăţi este preluată din baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi.
Art. 21. - (1) CRC transmite, la cerere, persoanei declarante, informaţii referitoare la creditele restante pe ultimii 7 ani, evidenţiate în FCR, pentru oricare debitor raportat de către aceasta în luna respectivă, utilizând formularul "Situaţia creditelor restante" (F4 B). Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 4.
(2) Situaţia creditelor restante include şi informaţii referitoare la riscul global, la fraudele cu carduri, precum şi informaţii despre incidentele de plăţi ale debitorilor.
Art. 22. - CRC transmite, la cerere, oricărei persoane declarante informaţii referitoare la fraudele cu carduri, evidenţiate în FFC, utilizând formularul "Situaţia fraudelor cu carduri" (F4 D). Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 4.
Art. 23. - (1) Persoanele declarante pot solicita CRC, pentru propriile sucursale, acordarea dreptului de consultare a bazei de date. Conectarea sucursalelor se realizează prin intermediul sediului lor central, pe bază de nume atribuit de Banca Naţională a României.
(2) În situaţia în care persoanele declarante nu au sucursale, acestea pot solicita acordarea dreptului de consultare a bazei de date a CRC pentru o unitate teritorială din fiecare judeţ. Conectarea unităţilor teritoriale se realizează prin intermediul sediului lor central, pe bază de nume atribuit de Banca Naţională a României.
(3) În situaţia în care o sucursală a persoanei declarante sau o unitate teritorială pierde această calitate, persoana declarantă are obligaţia să solicite CRC retragerea dreptului de consultare a bazei de date pentru aceste entităţi.
Art. 24. - (1) Persoanele declarante pot consulta baza de date a CRC, în vederea obţinerii informaţiei de risc de credit referitoare la orice persoană fizică sau juridică nonbancară, cu condiţia să aibă acordul scris al persoanei respective, respectând condiţiile legale.
(2) În cazul în care informaţia de risc de credit pentru care persoana declarantă consultă baza de date se referă la un debitor raportat de aceasta în ultima perioadă de raportare încheiată şi/sau în cazul în care aceasta se referă la fraude cu carduri, nu este necesar acordul persoanei recenzate.
(3) Datele ce pot fi consultate de persoana declarantă sunt:
- datele referitoare la riscul global înregistrat în FCC în ultima lună, pe numele persoanei recenzate;
- datele referitoare la riscul global şi creditele restante înregistrate faţă de toate persoanele declarante în cel mult ultimii 7 ani, de aceeaşi persoană recenzată;
- datele referitoare la fraudele cu carduri în cel mult ultimii 7 ani; şi/sau
- datele referitoare la situaţia grupurilor raportate de fiecare persoană declarantă, respectiv riscul global şi suma restantă aferente grupurilor pentru ultima lună încheiată.
(4) Datele referitoare la riscul global înregistrat pe numele persoanei recenzate, precum şi cele referitoare la creditele restante includ şi informaţii despre fraudele cu carduri şi despre incidentele de plăţi ale acesteia.
(5) Formularele folosite pentru consultarea bazei de date a CRC sunt următoarele:
a) "Acord de consultare a bazei de date a CRC" (F5).
Formularul F5 se întocmeşte în 3 exemplare, având acelaşi conţinut, cu următoarele destinaţii:
- exemplarul 1: rămâne în posesia persoanei care a dat acordul;
- exemplarul 2: se depune la unitatea teritorială a persoanei declarante care a primit acordul şi se arhivează de către aceasta;
- exemplarul 3: se transmite la sediul social al persoanei declarante (sau sucursalei/unităţii teritoriale a persoanei declarante care are drept de acces la baza de date - în cazul în care aceasta face consultarea) în ziua emiterii acordului.
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 5.
b) "Cerere de consultare a bazei de date a CRC" (F6).
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 6.
(6) Difuzarea de către CRC a informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri se face în termen de cel mult o zi bancară de la data primirii cererii de consultare a bazei de date a CRC.
Art. 25. - Persoana declarantă este obligată să remită, la cerere, oricărei persoane pe care a raportat-o la sau despre care a primit informaţii de la CRC informaţiile de risc de credit şi cele despre fraudele cu carduri referitoare la persoana respectivă.
Art. 26. - Directorul direcţiei de specialitate din cadrul Băncii Naţionale a României care coordonează activitatea CRC poate dispune sistarea difuzării informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri deţinute de CRC, în cazul în care accesul la aceasta s-a făcut de către persoane neautorizate.
CAPITOLUL III
Corectarea erorilor
SECŢIUNEA 1
Corectarea informaţiei transmise eronat la CRC în perioada de raportare
Art. 27. - (1) Corectarea informaţiei de risc de credit transmise, care nu a îndeplinit cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1), şi completarea informaţiei de risc de credit transmise se pot face în perioada de raportare (prin retransmisie) prin utilizarea formularelor F2 A, F2 B şi F3 A:
a) ca urmare a sesizării de către CRC a erorilor, aceasta va transmite persoanei declarante, în cel mult o zi bancară de la data primirii oricărei raportări, formularul "Lista erorilor privind informaţia de risc de credit" (F7).
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 7;
b) ca urmare a sesizării de către persoana declarantă a erorilor şi omisiunilor proprii.
(2) Persoana declarantă care sesizează erori în informaţia de risc de credit transmisă în cadrul perioadei de raportare este obligată să transmită la CRC, în această perioadă, informaţia de risc de credit corectată. Corectarea acestor erori se poate efectua şi prin utilizarea formularului F8.
(3) În cazul în care persoana declarantă nu efectuează corecţiile în perioada de raportare, CRC va înscrie în FCC numai informaţia de risc de credit care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) şi va completa pe baza datelor anterioare informaţia de risc de credit omisă.
SECŢIUNEA a 2-a
Corectarea informaţiei înregistrate în baza de date a CRC
Art. 28. - Corectarea erorilor transmise prin formularele F2 A, F2 B, F2 C, F3 A şi F3 B care constituie o raportare anterioară se poate face de către persoana declarantă prin utilizarea formularului F8, astfel:
a) din iniţiativa unei persoane recenzate, atunci când aceasta constată existenţa unor date eronate care au fost înregistrate pe numele său ca urmare a raportării lor de către persoana declarantă pe care persoana recenzată a identificat-o ca fiind sursa erorii;
b) din iniţiativa persoanei declarante, atunci când aceasta constată existenţa unor date eronate înregistrate în baza de date a CRC, ca urmare a raportării pe care a efectuat-o.
Art. 29. - CRC poate proceda pe baza unei "Sesizări de corecţie" transmise de o persoană declarantă pe suport hârtie, însoţită de documente doveditoare, în situaţia în care se impune, la trecerea informaţiilor de pe un cod numeric personal pe altul, cu condiţia ca eroarea să provină de la autorităţile competente pentru atribuirea codurilor numerice personale.
Art. 30. - (1) În cazul în care informaţia de risc de credit conţinută în formularul F8 îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1), CRC efectuează înregistrarea acesteia în cel mult o zi bancară de la data primirii sesizării.
(2) În cazul în care informaţia de risc de credit conţinută în formularul F8 nu îndeplineşte cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1), CRC nu efectuează înregistrarea acesteia.
Art. 31. - Informaţia de risc de credit corectă, transmisă la CRC prin formularul F8, este cea înscrisă în evidenţele persoanei declarante în ultima zi a lunii la care se referă.
SECŢIUNEA a 3-a
Procedura de conciliere
Art. 32. - (1) Persoana recenzată care contestă corectitudinea unor date înregistrate în baza de date a CRC pe numele său, fără a cunoaşte persoana declarantă - sursă a erorii, poate solicita persoanei declarante care i-a remis informaţia de risc de credit şi/sau informaţia despre fraudele cu carduri declanşarea procedurii de conciliere în cel mult o zi lucrătoare de la consultarea bazei de date a CRC.
(2) O informaţie poate fi supusă procedurii de conciliere o singură dată de către persoana recenzată.
Art. 33. - Etapele procedurii de conciliere sunt următoarele:
- etapa 1: emiterea formularului "Cerere de conciliere" (F9) de către persoana recenzată şi acceptarea cererii de către persoana declarantă.
Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 9.
Formularul F9 se întocmeşte în 3 exemplare, având acelaşi conţinut, cu următoarele destinaţii:
- exemplarul 1 rămâne în posesia persoanei care a emis cererea;
- exemplarul 2 se depune la unitatea teritorială a persoanei declarante care iniţiază procedura de conciliere şi se arhivează de către aceasta;
- exemplarul 3 se transmite la sediul central al persoanei declarante;
- etapa a 2-a: transmiterea la CRC de către persoana declarantă a conţinutului formularului F9 în cel mult o zi lucrătoare de la data acceptării acesteia;
- etapa a 3-a: transmiterea de către CRC a informaţiei de risc de credit şi/sau a informaţiei despre fraudele cu carduri, conţinută în formularul F9, către persoana declarantă care a raportat-o;
- etapa a 4-a: verificarea de către persoana declarantă a informaţiei de risc de credit şi/sau a informaţiei despre fraudele cu carduri supuse concilierii;
- etapa a 5-a: transmiterea rezultatului verificării de către persoana declarantă în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea de la CRC a informaţiei de risc de credit şi/sau a informaţiei despre fraudele cu carduri supuse concilierii.
În cazul în care verificarea a evidenţiat existenţa unei informaţii eronate de risc de credit şi/sau a unei informaţii eronate despre fraudele cu carduri raportate anterior, persoana declarantă transmite rezultatul verificării şi corectează erorile prin emiterea formularului F8;
- etapa a 6-a: transmiterea de către CRC persoanei declarante care a iniţiat concilierea a rezultatului verificării informaţiei de risc de credit. Persoana declarantă este obligată să pună la dispoziţia persoanei recenzate rezultatul în maximum o zi lucrătoare de la data primirii acestuia de la CRC.
CAPITOLUL IV
Răspundere şi sancţiuni
Art. 34. - Persoanele declarante răspund pentru veridicitatea şi integritatea informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri transmise la CRC.
Art. 35. - (1) Nerespectarea prevederilor prezentului regulament se sancţionează cu amendă astfel:
a) neraportarea lunară de către persoanele declarante la CRC a informaţiei de risc de credit şi/sau a informaţiei pentru determinarea limitei de raportare, după caz, se sancţionează cu amendă de 5.000 lei;
b) netransmiterea de către persoanele declarante a rezultatului verificării informaţiei de risc de credit şi/sau a informaţiei despre fraudele cu carduri conţinute în formularul F9, în cadrul termenului prevăzut la art. 33 etapa a 5-a primul paragraf, se sancţionează cu amendă de 500 lei/zi de întârziere, dar nu mai mult de 2.000 lei;
c) netransmiterea de către persoanele declarante a datelor de identificare suplimentare pe care le deţin referitoare la debitorii implicaţi în schimbul transfrontalier/a confirmării că nu deţin astfel de date în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea solicitării de la CRC se sancţionează cu amendă de 500 lei/zi de întârziere, dar nu mai mult de 2.000 lei;
d) netransmiterea de către persoanele declarante la CRC a informaţiei de risc de credit referitoare la debitorii care îndeplinesc condiţia de a fi raportaţi şi netransmiterea informaţiilor referitoare la grupuri, precum şi transmiterea informaţiei de risc de credit eronate, existentă în baza de date a CRC, se sancţionează cu amendă de 500 lei dacă se identifică 20 debitori neraportaţi/grupuri neraportate, respectiv raportaţi/raportate eronat; se adaugă la suma menţionată câte 25 lei pentru fiecare debitor sau grup neraportat, precum şi pentru cei raportaţi eronat identificaţi peste numărul de 20; informaţia eronată de risc de credit, în sensul prezentului capitol, se referă la codul de identificare a debitorului, codul situaţiei speciale, creditul reeşalonat, suma datorată utilizată şi neutilizată, suma restantă, codul serviciului datoriei, data scadenţei, încadrarea debitorului şi componenţa grupurilor;
e) consultarea de către persoanele declarante a informaţiilor de risc de credit fără acordul persoanei la care se referă informaţiile respective se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
(2) Constatarea săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se face de către direcţia de specialitate din cadrul Băncii Naţionale a României care coordonează activitatea CRC.
(3) Constatarea săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. d)-e) se face de către persoanele din cadrul Direcţiei supraveghere, anume împuternicite de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.
Art. 36. - Banca Naţională a României poate modifica cuantumul amenzilor prevăzute în prezenta secţiune.
Art. 37. - Sancţiunile se aplică prin ordin emis de către guvernator, prim-viceguvernator sau viceguvernatori. Amenzile se fac venit la bugetul de stat.
CAPITOLUL V
Alte dispoziţii
Art. 38. - Documentele care conţin informaţia de risc de credit şi informaţia despre fraudele cu carduri raportată la şi primită de la CRC se arhivează pe o perioadă de 7 ani la persoanele declarante.
Art. 39. - Pentru serviciile de informare prestate de CRC se percepe fiecărei persoane declarante un comision lunar compus după cum urmează:
a) comision calculat în funcţie de numărul de debitori din baza de date a CRC în luna curentă:
- 1.800 (o mie opt sute) lei pentru persoanele declarante care au mai puţin de 500 debitori intraţi în baza de date a CRC în luna curentă şi pentru care aceasta pune la dispoziţie formularul F4 A;
- 2.300 (două mii trei sute) lei pentru persoanele declarante care au între 500 şi 1.000 debitori intraţi în baza de date a CRC în luna curentă şi pentru care aceasta pune la dispoziţie formularul F4 A;
- 2.500 (două mii cinci sute) lei pentru persoanele declarante care au peste 1.000 debitori intraţi în baza de date a CRC în luna curentă şi pentru care aceasta pune la dispoziţie formularul F4 A;
b) comision calculat în funcţie de numărul de consultări efectuate cu acordul debitorilor potenţiali:
- 100 (o sută) lei pentru persoanele declarante care au efectuat consultări pentru toţi debitorii noi cărora li s-au acordat credite în luna curentă;
- 200 (două sute) lei pentru persoanele declarante care au efectuat consultări pentru cel puţin 50% din debitorii noi cărora li s-au acordat credite în luna curentă;
- 300 (trei sute) lei pentru persoanele declarante care au efectuat consultări pentru mai puţin de 50% din debitorii noi cărora li s-au acordat credite în luna curentă.
Art. 40. - Pentru instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul special, instituţiile emitente de monedă electronică şi instituţiile de plată care înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare, comisionul lunar se reţine din contul instituţiei de credit ce funcţionează pe teritoriul României, la care instituţiile nominalizate au contul deschis, al cărei nume va fi comunicat direcţiei de specialitate din cadrul Băncii Naţionale a României care coordonează activitatea CRC.
Art. 41. - Banca Naţională a României poate modifica nivelul comisionului prevăzut la art. 39.
Art. 42. - Sumele provenite din comisioane sunt folosite de Banca Naţională a României pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare a CRC.
Art. 43. - (1) Persoanele declarante au obligaţia să furnizeze CRC orice informaţie solicitată de aceasta în scopul desfăşurării propriei activităţi.
(2) Pentru scopurile de analiză ale Băncii Naţionale a României, persoanele declarante raportează lunar clasa de rating în care au fost încadrate creditele/angajamentele acordate debitorilor şi probabilitatea de nerambursare, prin utilizarea formularului F3 A.
(3) Pentru determinarea sumei reprezentând limita de raportare, persoanele declarante au obligaţia să raporteze semestrial, pentru lunile decembrie şi iunie, la CRC, informaţiile despre creditele şi/sau angajamentele înscrise în evidenţele persoanei declarante în ultima zi a lunii pentru care se face raportarea. Persoanele declarante vor raporta aceste informaţii în perioada de raportare din luna februarie pentru luna decembrie şi în perioada de raportare din luna august pentru luna iunie.
Transmiterea informaţiilor se realizează prin utilizarea formularului "Credite acordate şi angajamente asumate în numele debitorilor persoane fizice şi persoane juridice nonbancare" (F10). Conţinutul acestui formular şi modul de completare sunt prezentate în anexa nr. 10.
Art. 44. - Informaţiile de risc de credit transmise la şi primite de la CRC au caracter confidenţial.
Art. 45. - CRC nu îşi asumă nicio responsabilitate în cazul valorificării, cu încălcarea prevederilor legale, a informaţiei de risc de credit şi a informaţiei despre fraudele cu carduri de către persoanele declarante.
Art. 46. - (1) Lichidatorul desemnat de tribunal pentru gestionarea instituţiei de credit aflate în proces de lichidare judiciară este obligat să transmită lunar la CRC informaţiile de risc de credit referitoare la debitorii care îndeplinesc condiţia de raportare, cu respectarea prevederilor prezentului regulament. Lichidatorul transmite informaţiile de risc de credit în format electronic sau pe suport hârtie.
(2) CRC nu are obligaţia de a transmite lichidatorului desemnat informaţiile din formularul F4 A.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 47. - Anexele nr. 1-11*) fac parte integrantă din prezentul regulament.
___________
*) Anexele nr. 1-11 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
Art. 48. - (1) Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 februarie 2012.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2004 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscurilor Bancare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 16 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu
|
Bucureşti, 9 ianuarie 2012.
Nr. 2.