Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 8 din 19.dec.2002
Monitorul Oficial, Partea I 5 8.ian.2003
Intrare în vigoare la 8.ian.2003
privind procedura în cazul constatării de bancnote şi monede euro false sau contrafăcute

   Având în vedere Planul de măsuri prioritare pentru integrare europeană (noiembrie 2002-decembrie 2003) adoptat de Guvernul României, Programul legislativ pentru susţinerea procesului de aderare la Uniunea Europeană al Ministerului Integrării Europene, Ordinul guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 498/2002 privind înfiinţarea Comisiei de studiere a falsurilor de monedă euro, adresa Direcţiei integrare europeană şi relaţii externe nr. II/1.548/2002,
   în temeiul prevederilor art. 50 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare,

   Banca Naţională a României emite prezentul regulament.

   CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   Art. 1. - Acest regulament se aplică băncilor, instituţiilor de credit, caselor de schimb valutar şi altor operatori autorizaţi.
   Art. 2. - Regulamentul prezintă procedura de urmat în situaţia constatării de bancnote şi monede euro false, contrafăcute sau care ridică suspiciuni asupra autenticităţii.

   CAPITOLUL II
 Definiţii

   Art. 3. - În sensul prezentului regulament, principalii termeni se definesc după cum urmează:
   1.1. operatori autorizaţi:
   a) societăţi comerciale care deţin în administrare unităţi hoteliere în care sunt organizate ghişee de schimb valutar, autorizate de Banca Naţională a României pentru efectuarea unor operaţiuni în valută;
   b) alţi agenţi economici autorizaţi de Banca Naţională a României pentru efectuarea unor operaţiuni în valută;
   1.2. deponenţi (posesori):
   a) persoane juridice care au depus la sucursalele Băncii Naţionale a României bancnotele şi monedele euro în vederea confiscării:
   -organele Ministerului de Interne;
   -organele vamale;
   -alte organe abilitate;
   b) persoane juridice sau persoane fizice, cetăţeni români cu domiciliul în România sau în străinătate, cetăţeni străini şi persoane fără cetăţenie - apatrizi -, cu/fără drept de şedere în România, care s-au prezentat la ghişeu pentru a solicita efectuarea unei plăţi în euro sau schimbul de bancnote şi monede euro cu alte însemne monetare;
   1.3. contrafacerea euro - producerea frauduloasă a unei bancnote sau monede euro, indiferent de mijloacele folosite, cu scopul punerii în circulaţie;
   1.4. falsificarea euro - modificarea valorii nominale a unei bancnote sau monede euro, indiferent de mijloacele folosite, cu scopul punerii în circulaţie.

   CAPITOLUL III
 Procedura

   SECŢIUNEA 1
Constatarea falsurilor sau contrafacerilor la sediul sucursalelor
Băncii Naţionale a României

   Art. 4. - Dacă la verificarea autenticităţii bancnotelor şi monedelor euro depuse de organele abilitate ale statului, în vederea confiscării, se constată bancnote sau monede false sau contrafăcute, acestea vor fi predate de îndată de către sucursala Băncii Naţionale a României organelor locale ale Ministerului de Interne în vederea cercetării şi întreprinderii acţiunilor corespunzătoare.
   Art. 5. - Până la predarea lor bancnotele şi monedele euro false sau contrafăcute se păstrează în tezaurul sucursalei Băncii Naţionale a României, potrivit procedurilor interne de lucru.
   Art. 6. - La predarea către organele Ministerului de Interne a bancnotelor şi monedelor euro false sau contrafăcute se va întocmi un proces-verbal de predare-primire (anexă), în trei exemplare, care va cuprinde datele de identificare a deponentului, precum şi numărul, seria şi caracteristicile bancnotei sau monedei respective şi care va avea următoarea destinaţie:
   a) organele locale ale Ministerului de Interne (originalul);
   b) Comisia de studiere a falsurilor de monedă euro din Centrala Băncii Naţionale a României;
   c) sucursala Băncii Naţionale a României la care s-a constatat falsul sau contrafacerea.

   SECŢIUNEA a 2-a
Constatarea falsurilor sau contrafacerilor la sediul băncilor
şi instituţiilor de credit

   Art. 7. - Dacă la ghişeele băncilor şi ale instituţiilor de credit sunt prezentate bancnote sau monede metalice euro false ori contrafăcute, şeful compartimentului casierie este obligat să solicite prezenţa imediată a organelor locale ale Ministerului de Interne în vederea predării bancnotelor false sau contrafăcute.
   Art. 8. - Până la sosirea reprezentanţilor poliţiei se va încheia un proces-verbal de predare-primire (anexă), în patru exemplare, care va cuprinde toate datele cu privire la identificarea deponentului, precum şi numărul, seria şi caracteristicile bancnotelor sau monedelor metalice respective. Procesul-verbal va fi semnat de către directorul unităţii, şeful compartimentului casierie şi deponent. În caz de refuz din partea deponentului, se va face menţiune în procesul-verbal.
   Procesul-verbal va avea următoarea destinaţie:
   a) organele locale ale Ministerului de Interne (originalul), în vederea cercetării şi întreprinderii acţiunilor corespunzătoare;
   b) Comisia de studiere a falsurilor de monedă euro din Centrala Băncii Naţionale a României;
   c) unitatea bancară la care s-a constatat falsul sau contrafacerea;
   d) deponentul.
   Art. 9. - Dacă la verificarea numerarului depus în genţi sigilate se constată bancnote sau monede metalice euro false ori contrafăcute, se va informa telefonic unitatea depunătoare a genţii respective, solicitându-se prezenţa unui delegat din partea acesteia. Se va proceda apoi la întocmirea procesului-verbal conform prevederilor art. 8.

   SECŢIUNEA a 3-a
Constatarea falsurilor sau contrafacerilor la casele
de schimb valutar şi la alţi operatori autorizaţi

   Art. 10. - Orice bancnotă sau monedă euro falsă ori contrafăcută prezentată la schimb valutar sau în plăţi va fi reţinută pe bază de proces-verbal (anexă) şi va fi predată de îndată organelor locale ale Ministerului de Interne.
   Art. 11. - Procesul-verbal va fi întocmit în patru exemplare semnate şi ştampilate de către lucrătorul care a făcut constatarea falsului sau a contrafacerii, de conducătorul sau împuternicitul casei de schimb valutar (operatorul autorizat) şi de posesorul bancnotei sau monedei în cauză. În procesul-verbal se vor menţiona datele de identificare a posesorului, precum şi seria, numărul şi caracteristicile bancnotelor sau monedelor euro false ori contrafăcute.
   Procesul-verbal va avea următoarea destinaţie:
   a) organele locale ale Ministerului de Interne (originalul), în vederea cercetării şi întreprinderii acţiunilor corespunzătoare;
   b) Comisia de studiere a falsurilor de monedă euro din Centrala Băncii Naţionale a României;
   c) casa de schimb valutar sau operatorul autorizat;
   d) posesorul (deponentul).

   SECŢIUNEA a 4-a
Procedura de urmat în cazul bancnotelor sau monedelor euro
suspecte de a fi false ori contrafăcute

   Art. 12. - În cazul în care sucursalele Băncii Naţionale a României, unităţile băncilor comerciale şi ale instituţiilor de credit nu pot certifica cu exactitate autenticitatea unei bancnote sau monede euro, se va proceda după cum urmează:
   12.1. Unitatea va reţine, pe bază de proces-verbal (anexă), întocmit în patru exemplare, bancnotele sau monedele metalice în cauză, în vederea expertizării de către Comisia de studiere a falsurilor de monedă euro din Centrala Băncii Naţionale a României. Totodată va solicita de îndată prezenţa unui lucrător din cadrul organelor locale ale Ministerului de Interne pentru a i se aduce la cunoştinţă cazul semnalat.
   Procesul-verbal va avea următoarea destinaţie:
   a) unitatea constatatoare (sucursală a BNR, unitate a băncii comerciale sau a instituţiei de credit);
   b) organele locale ale Ministerului de Interne;
   c) Comisia de studiere a falsurilor de monedă euro din Centrala Băncii Naţionale a României;
   d) deponentul.
   Unităţile constatatoare vor expedia bancnotele sau monedele suspecte direcţiei de resort din centrala băncii/instituţiei de credit, prin aparatul intern de transport valori, în grop sigilat, cu valoarea de 1 leu, în baza unei scrisori de remitere valori, conform procedurilor interne de lucru.
   Direcţiile de resort vor remite, însoţite de o adresă de înaintare, bancnotele sau monedele suspecte, împreună cu o copie a procesului-verbal, Comisiei de studiere a falsurilor de monedă euro din Centrala Băncii Naţionale a României.
   12.2. După analiză Comisia de studiere a falsurilor de monedă euro va returna unităţilor remitente, pe acelaşi circuit, bancnotele în cauză, comunicând rezultatul în baza unui buletin de expertiză:
   a) dacă bancnotele/monedele suspecte au fost identificate ca fiind autentice, acestea vor fi restituite deponenţilor;
   b) dacă bancnotele/monedele suspecte se dovedesc a fi false sau contrafăcute, unitatea va anunţa organele locale ale Ministerului de Interne cărora le va preda bancnotele sau monedele euro false sau contrafăcute, pe baza unei adrese de înaintare şi a copiei buletinului de expertiză eliberat de Comisia de studiere a falsurilor de monedă euro.
   Art. 13. - În situaţia în care unităţile caselor de schimb valutar sau ale altor operatori autorizaţi nu pot certifica cu exactitate autenticitatea unei bancnote sau monede euro, se va proceda astfel:
   Lucrătorul de la ghişeu va reţine bancnota sau moneda în cauză, pe bază de proces-verbal (anexă), întocmit în patru exemplare, care va avea următoarea destinaţie:
   a) unitatea casei de schimb valutar sau a altui operator autorizat;
   b) unitatea bancară;
   c) posesorul;
   d) organele locale ale Ministerului de Interne.
   Bancnota sau moneda va fi prezentată, pe baza unei adrese de înaintare semnate de conducătorul unităţii, la unitatea bancară la care casa de schimb valutar sau alt operator autorizat are cont deschis.
   13a) În cazul în care la unitatea bancară se constată că bancnota sau moneda euro este autentică, ea va fi restituită casei de schimb valutar sau operatorului autorizat, care va contacta posesorul de drept.
   13b) Dacă unitatea bancară confirmă că bancnota sau moneda euro este falsă ori contrafăcută, atunci casa de schimb valutar sau operatorul autorizat va anunţa organele locale ale Ministerului de Interne cărora le va preda bancnotele sau monedele euro false sau contrafăcute, pe baza unui exemplar din procesul-verbal.
   13c) Dacă nici unitatea bancară nu poate certifica cu exactitate autenticitatea bancnotei sau monedei prezentate de casa de schimb valutar ori operatorul autorizat, atunci unitatea bancară va expedia bancnota sau moneda suspectă Comisiei de studiere a falsurilor de monedă euro, pentru expertiză. Pentru aceasta se va proceda conform reglementărilor art. 12.1 şi 12.2.

   CAPITOLUL IV
 Alte dispoziţii

   Art. 14. - Semestrial, unităţile bancare, instituţiile financiare şi de credit, casele de schimb valutar şi alţi operatori autorizaţi vor remite Comisiei de studiere a falsurilor de monedă euro din Centrala Băncii Naţionale a României o situaţie statistică a falsurilor sau contrafacerilor constatate în cursul semestrului (numărul cazurilor, cupiurile, caracteristicile falsurilor sau contrafacerilor, valoarea).
   Art. 15. - Prezentul regulament se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data publicării.
   Anexa face parte integrantă din prezentul regulament şi este obligatorie din punct de vedere al formei şi conţinutului.

   PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
AL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU

   Bucureşti, 19 decembrie 2002.
   Nr. 8.

   ANEXĂ
     
Unitatea ..........................
(denumirea, adresa)
Nr. ................../............

PROCES-VERBAL
de predare-primire

Încheiat astăzi ................. la .......................................,
(bancă, societate comercială, casă de
schimb valutar etc.)
în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. .............................,
emis de Banca Naţională a României, cu ocazia constatării de bancnote şi monede
euro false sau contrafăcute/suspecte a fi false sau contrafăcute*), în depunerea
numerarului în monedă euro de către ..............., din data de ............. .
Depunerea a fost efectuată de ......................, legitimat/legitimată cu
buletinul/cartea de identitate seria .... nr. ..........., eliberat/eliberată de
.................... la data de ..............., cod numeric personal .........,
cu domiciliul în .................... .
În depunere, ca urmare a verificării autenticităţii, s-a constatat un număr
de .............. bancnote sau monede metalice false sau contrafăcute/suspecte a
fi false sau contrafăcute*) la cupiura de .............................. .
_______________
*) Se va reţine varianta constatată.

Bancnotele şi/sau monedele metalice prezintă următoarele caracteristici:
a) pentru bancnote:
- seria şi numărul
- calitatea reproducerii
- calitatea hârtiei
- dimensiuni
- filigran
- fir de siguranţă (cu microtext)
- hologramă bandă (pentru 5, 10, 20 euro)
- hologramă rondelă (pentru 50, 100, 200, 500 euro)
- bandă iridiscentă (pentru 5, 10, 20 euro)
- cerneală variabilă optic
- cerneală fluorescentă (vizibilă în UV)
- fibre fluorescente (vizibile în UV)
- imprimare intaglio
- microtext
- elemente de suprapunere
b) pentru monede metalice:
- calitatea reproducerii
- calitatea materialului metalic
- dimensiuni
- poziţia reciprocă a gravurilor pe cele două feţe ............
Verificarea s-a făcut pe baza aparaturii din dotare şi a informărilor primite
de la Banca Naţională a României.
Privind provenienţa banilor, deponentul declară:
................................................................................
................................................................................
................................................................................
..............................................................................
Prezentul proces-verbal s-a încheiat în trei (patru) exemplare.

Director, Casier (şef compartiment), Deponent (posesor),
.................... .................... ....................

Reprezentantul Ministerului de Interne
Am primit bancnotele sau monedele euro menţionate mai sus.

Am luat la cunoştinţă.*)

   ______________
   *)Pentru situaţia în care bancnotele sau monedele euro sunt suspecte a fi false sau contrafăcute.