Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 1782 din 19.noi.1991
Monitorul Oficial, Partea I 245 30.noi.1991
Intrare în vigoare la 30.noi.1991
privind efectuarea încasărilor şi plăţilor valutare curente, elaborate în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 763/1991 şi ale Ordinului nr. 616/11.XI.1991 al guvernatorului Băncii Naţionale a României

   NORMELE Nr. V/1.782/62

   1. Începînd cu data de 11 noiembrie 1991, societăţile bancare vor deconta agenţilor economici, indiferent de forma de organizare a acestora, în lei la cursul de schimb al zilei, toate sumele în valută realizate din exporturi, executări de lucrări sau prestări de servicii internaţionale, precum şi din orice alte operaţiuni efectuate cu străinătatea.
   2. Începînd cu data de 11 noiembrie 1991, în vederea efectuării de plăţi pentru importuri, executări de lucrări, prestări de servicii, transferuri de capital şi orice alte operaţiuni cu străinătatea, agenţii economici, indiferent de forma de organizare, au dreptul să cumpere de la societăţile bancare, contra lei la cursul de schimb al zilei, sumele în valută necesare.
   3. Societăţile bancare, din proprie iniţiativă, vor lua toate măsurile pe care le consideră necesare, astfel încît efectuarea plăţilor privind operaţiunile de cont curent să se realizeze în condiţiile asigurării regulilor de prudenţă bancară.
   În acest sens, la primirea cererilor de plăţi externe, societăţile bancare vor avea în vedere constituirea de depozite colaterale în lei sau garanţiile bugetare prevăzute la pct. 4 din prezentele norme.
   Concomitent, agenţii economici vor prezenta societăţii bancare documentaţia justificativă corespunzătoare, din care să rezulte natura şi realitatea operaţiunii pentru care se solicită valuta (contracte externe, licenţe de import, autorizaţii de transfer de capital etc.).
   Fac excepţie solicitările de valută pentru cheltuieli de deplasări externe (cazare, diurnă, alte cheltuieli specifice acţiunilor respective), pentru care nu sînt necesare depozite prealabile de sume în lei, valuta putînd fi eliberată concomitent cu achitarea echivalentului în lei, pe baza documentelor care atestă acţiunea respectivă (paşaport, ordin de deplasare etc.).
   De asemenea, fac excepţie de la constituirea de depozite prealabile în lei şi de la prezentarea de garanţii bugetare documentele de plată la extern depuse pînă la data de 11 noiembrie 1991 la societăţile bancare, pentru care există angajamente ferme de plată la extern asumate de societăţile bancare.
   4. Pentru agenţii economici care nu pot constitui depozitul în lei necesar importurilor solicitate, vitale pentru economia naţională, societăţile bancare vor primi documentaţia de import numai însoţită de o garanţie bugetară emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Industriei sau Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (după caz), Ministerul Comerţului şi Turismului şi Banca Naţională a României.
   În cazul în care pînă la data scadenţei plăţii la extern importatorul nu constituie depozitul în lei, se va proceda la executarea garanţiei bugetare.
   5. Influenţele rezultate din diferenţele de curs la depozitele colaterale în lei, prevăzute la pct. 3 din prezentele norme, se reflectă în gestiunea agenţilor economici şi a societăţilor bancare.
   Societăţile bancare pot plasa depozitele în lei de la pct. 3 alin. 2 pentru fructificare, pe piaţa monetară internă, cu dobînda liber negociată.
   Condiţiile şi modalităţile de acoperire a riscului de curs se stabilesc prin negociere între societăţile bancare şi clienţii acestora.
   6. În scopul efectuării controlului valutar, societăţile bancare, la care s-a făcut constituirea depozitului în lei ori s-au primit garanţiile prevăzute la pct. 4, vor verifica, în cadrul unui termen de maximum 8 zile calendaristice, documentaţia justificativă depusă de agenţii economici.
   7. Pentru plăţile în sumă de pînă la echivalentul a 10.000 dolari S.U.A., societăţile bancare sînt autorizate să efectueze transferurile externe respective, iar solicitările de plăţi externe care depăşesc această valoare se transmit de societăţile bancare, pentru autorizare, la Banca Naţională a României, Oficiul de control al devizelor, pe bază de borderou, conform anexei.
   Autorizarea cererii de transfer se transmite societăţilor bancare, de către Banca Naţională a României, în termen de 8 zile calendaristice.
   8. La efectuarea plăţilor valutare, societăţile bancare vor urmări, totodată, respectarea celorlalte prevederi din reglementările în vigoare şi normele emise de Banca Naţională a României în acest domeniu.
   9. Sumele în valută necesare plăţilor scadente în contul clienţilor, neacoperite din resursele proprii, precum şi surplusul de resurse valutare se vor echilibra pe piaţa valutară interbancară în cadrul şedinţelor zilnice de stabilire a cursului de schimb al leului (fixing).
   10. Societăţile bancare care nu participă la şedinţele de fixing vor avea acces pe piaţa valutară prin intermediul unei societăţi bancare participante.

   Mugur Isărescu,
guvernatorul Băncii Naţionale a României

   Bucureşti, 19 noiembrie 1991.
   Nr. V/1782/62.

   ANEXĂ
 
   Banca comercială .....................
   Direcţia .............................

   BORDEROU Nr. ...... din .........
privind solicitările de plăţi valutare conform
Normelor Băncii Naţionale a României nr. V/1782/62 din 19.XI.1991
   
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Numărul şi data
Nr. Denumirea documentului de plată Suma Data plăţii Observaţii
crt. solicitantului pentru care se în valută la extern
solicită aprobarea
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1.
2.



────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   Confirmăm că, în urma verificării efectuate, plăţile cuprinse în prezentul borderou se încadrează în reglementările legale în vigoare.

   Director,

   NOTĂ:
   -Borderoul se transmite Băncii Naţionale a României în două exemplare.
   -La prezentul borderou se anexează dispoziţiile de transfer sau cererile de valută.
   -Aprobarea plăţii de către Banca Naţională a României se înscrie pe dispoziţiile de transfer sau cererile de valută anexate la borderou, care se restituie băncilor pentru efectuarea plăţii.