Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 22 din 30.sep.1992
Monitorul Oficial, Partea I 255 13.oct.1992
Intrare în vigoare la 13.oct.1992
cu privire la unele modificări ale prevederilor anexei nr. 3 la Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare

   În vederea creării premiselor tehnice şi structurale necesare trecerii treptate a pieţei valutare bancare de la sistemul actual al licitaţiilor valutare la o piaţă valutară interbancară, definită conform standardelor internaţionale, conducerea Băncii Naţionale a României a hotărît următoarele:

   1. Toate ordinele de vînzare de valută ale unei bănci, introduse în licitaţie, în contul clienţilor, precum şi în cont propriu, şi care intră în execuţie după stabilirea cursului de referinţă (art. 24 din Normele privind organizarea şi funcţionarea pieţei valutare bancare) vor fi executate pentru acoperirea ordinelor de cumpărare de valută, introduse în licitaţie, în contul clienţilor şi/sau în cont propriu, ale aceleiaşi bănci.
   2. În situaţia în care după efectuarea operaţiunii prevăzute la pct. 1 rămîn ordine de vînzare de valută neexecutate, acestea se vor distribui spre execuţie celorlalte bănci participante în şedinţa de licitaţie valutară.
   3. În cazul în care ordinele de cumpărare de valută ale unei bănci nu pot fi acoperite integral, potrivit procedurii descrise la pct. 1, execuţia se va face proporţional.
   4. Începînd cu data intrării în vigoare a prezentei circulare, listele de execuţie, emise de Banca Naţională a României fiecărei bănci comerciale participante, vor fi întocmite în conformitate cu procedurile sus-menţionate.
   5. În sprijinul aplicării prevederilor de mai sus, se anulează art. 14 din Normele privind organizarea şi funcţionarea pieţei valutare bancare, respectiv se ridică restricţia referitoare la accesul la şedinţele de licitaţii valutare printr-un singur cont valutar principal deschis la o singură bancă comercială. Începînd cu data intrării în vigoare a prezentei circulare, persoanele juridice române pot depune ordine de vînzare sau cumpărare la licitaţiile valutare prin una sau mai multe bănci comerciale din România, autorizate de Banca Naţională a României să participe la licitaţiile valutare, potrivit prevederilor de la pct. 11 şi 12 din normele menţionate mai sus.
   Concomitent, toate prevederile din Normele privind organizarea şi funcţionarea pieţei valutare bancare referitoare la contul valutar principal se anulează.
   Prezenta circulară intră în vigoare începînd cu data de 1 octombrie 1992.
   Băncile comerciale române şi străine autorizate să funcţioneze în România vor asigura aducerea la îndeplinire şi respectarea celor prevăzute în prezenta circulară.

   Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României,
Vladimir Soare