Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 7 din 21.aug.1992
Monitorul Oficial, Partea I 204 21.aug.1992
Intrare în vigoare la 21.aug.1992
privind capitalul minim al societăţilor bancare

   În temeiul prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 33/1992 privind activitatea bancară,

   Banca Naţională a României emite prezentele norme:

   1. Capitalul social subscris al unei societăţi bancare nu poate fi mai mic de 2 miliarde lei.
   2. Capitalul social al unei societăţi bancare trebuie să fie subscris integral şi să fie vărsat, la momentul constituirii, într-o cotă de cel puţin 50% din valoarea acţiunilor subscrise de fiecare acţionar, respectiv din valoarea părţilor sociale subscrise de fiecare asociat, restul urmînd să fie vărsat cel mai tîrziu în termen de 2 ani de la data constituirii societăţii bancare, astfel:
   -10% în primul semestru;
   -20% în al doilea semestru;
   -30% în al treilea semestru;
   -40% în al patrulea semestru.
   Societăţile bancare pot cere plata vărsămîntului datorat într-un termen mai scurt.
   3. Perioada de subscriere a capitalului social, în cazul în care societatea bancară se constituie prin subscripţie publică, nu poate fi mai mare de 6 luni.
   4. Societăţile bancare care îşi exercită activitatea la data emiterii prezentelor norme trebuie să dispună de capitalul minim cerut la încheierea exerciţiului financiar 1993.
   5. Banca Naţională a României va modifica, oricînd va considera necesar, limita minimă a capitalului social subscris al societăţilor bancare, precum şi cota de vărsămînt.
   6. La data intrării în vigoare a prezentelor norme, Normele privind capitalul minim al societăţilor bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 29 octombrie 1991, se abrogă.
   7. Prezentele norme intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial, al României.

   Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Isărescu