Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 31 din 9.noi.1993
Monitorul Oficial, Partea I 266 17.noi.1993
Intrare în vigoare la 17.noi.1993
privind interzicerea acordării de credite în lei cu garanţii în valută

   1. În vederea stimulării introducerii şi utilizării unor instrumente specifice pieţei monetare şi creditului comercial în sistemul bancar român şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a operaţiunilor pe piaţa valutară interbancară, începând cu data de 10 noiembrie 1993 se interzice societăţilor bancare să acorde credite în lei garantate cu disponibilităţi sau depozite în valută ale rezidenţilor, aşa cum sunt aceştia definiţi în Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare.
   2. Creditele în lei ce fac obiectul interdicţiei stipulate la pct. 1 şi pentru care există convenţii de credit încheiate la data de 10 noiembrie 1993 vor fi derulate până la scadenţa finală, conform condiţiilor din contractele de credit, cu interdicţia de majorare şi prelungire a acestora.
   3. Societăţile bancare vor raporta Băncii Naţionale a României - Oficiul de Control al Devizelor - până la data de 30 noiembrie 1993 situaţia creditelor în lei acordate cu garanţii în valută, conform modelului din anexă.

   Viceguvernatorul
Băncii Naţionale a României,
Vladimir Soare

   Bucureşti, 9 noiembrie 1993.

   ANEXĂ
 
   SITUAŢIA
creditelor în lei acordate cu garanţii în valută
   
┌────┬──────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬──────────┬─────────┬─────────┐
│ │ │ │ Volumul │ │ │ │ │
│ │ Numele şi │ Data │ total al │ Volumul │ Soldul │ Volumul │ Felul │
│Nr. │ adresa │ încheierii │ creditului │utilizărilor│neutilizat│garanţiei│garanţiei│
│crt.│beneficiarului│contractului│ în lei, │ la data de │ la data │în valută│în valută│
│ │ creditului │ de credit │ conform │ 10.11.1993 │10.11.1993│ │ │
│ │ │ │contractului│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │
├────┼──────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴──────────┴─────────┴─────────┘