Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 4 din 25.feb.1994
Monitorul Oficial, Partea I 72 22.mar.1994
Intrare în vigoare la 22.mar.1994
privind efectuarea şi controlul operaţiunilor de decontare între societăţile bancare

   CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   Art. 1. - În conformitate cu prevederile art. 2 şi 15 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, precum şi ale art. 21 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României, decontările între societăţile bancare se vor efectua potrivit prezentului regulament.
   Art. 2. - Decontările între unităţile aceleiaşi societăţi bancare, denumite în continuare decontări intrabancare, se efectuează prin sistemul propriu al fiecărei societăţi bancare, cu respectarea prevederilor art. 10 din prezentul regulament.
   Art. 3. - Decontările între societăţile bancare, denumite în continuare decontări interbancare, se pot realiza prin intermediul conturilor curente deschise la sucursalele Băncii Naţionale a României sau prin intermediul conturilor pe care societăţile bancare şi le deschid reciproc, cu respectarea prevederilor art. 10 din prezentul regulament.
   Art. 4. - Direcţia contabilităţii generale din Banca Naţională a României poate aproba, pentru societăţile bancare nou-înfiinţate şi numai pentru o perioadă de timp determinată, efectuarea decontărilor intrabancare ale acestora prin sistemul de decontări intrabancare al Băncii Naţionale a României.
   Art. 5. - Societăţilor bancare le este interzis să iniţieze operaţiuni de decontare în numele Băncii Naţionale a României.

   CAPITOLUL II
 Decontări interbancare în cadrul aceluiaşi judeţ

   Art. 6. -(1) Documentele privind plăţi emise de agenţii economici şi alţi clienţi ai societăţilor bancare, referitoare la decontări interbancare în cadrul aceluiaşi judeţ, se grupează, de către unitatea societăţii bancare care iniţiază operaţiunea, pe unităţi bancare destinatare. Astfel grupate, documentele se totalizează în benzi de control, al căror total se preia în dispoziţii de plată centralizatoare. Pe banda de control, în mod obligatoriu, se va înscrie, cu cerneală, numărul documentelor preluate (n documente).
   (2) În scopul urgentării înregistrării operaţiunilor în conturile agenţilor economici, unităţile bancare care au cont deschis la sucursalele Băncii Naţionale a României vor proceda după cum urmează:
   a) unitatea bancară care iniţiază operaţiunea va preda documentele de decontare şi banda de control direct unităţii bancare beneficiare, cel mai târziu în ziua următoare celei în care a fost debitat contul plătitorului. Operaţiunea se va efectua zilnic între orele 12,30-14,00, la sediul sucursalei Băncii Naţionale a României, sub supravegherea unui reprezentant al acesteia;
   b) dispoziţia de plată centralizatoare se va întocmi în 4 exemplare: exemplarul 1 se reţine la sucursala Băncii Naţionale a României, ca act de debit, exemplarul 2 se anexează la extrasul de cont al unităţii bancare beneficiare, exemplarul 3 se anexează la extrasul de cont al unităţii bancare plătitoare, iar ultimul exemplar se predă băncii beneficiare împreună cu documentele şi banda de control;
   c) schimbul de documente între unităţile bancare partenere se consemnează, de către reprezentantul Băncii Naţionale a României, într-un borderou, conform modelului din anexa nr. 1nr. 18/1994.
   (3) Verificarea fiecărei operaţiuni de decontare va cuprinde toate etapele care sunt parcurse în cadrul unităţilor aceleiaşi societăţi bancare.
   (4) Pentru documentele de decontare a căror evidenţă, lacunar sau greşit întocmită, nu permite determinarea duratei parcursului poştal, acesta va fi considerat, din oficiu, o zi lucrătoare.
   Art. 14. -(1) Documentele privind sumele care urmează a se încasa de la alte unităţi bancare se pot transmite prin poştă sau se pot preda direct acesteia din urmă. Decontarea sumelor în cauză se va face din iniţiativa unităţii plătitoare, astfel:
   a) pentru documentele având la bază un titlu executoriu, cel mai târziu în ziua următoare celei în care au fost primite, dacă există disponibil în conturile plătitorilor, sau zilnic, prin decontarea cu prioritate din disponibilul creat;
   b) pentru restul documentelor, cel mai târziu în ziua următoare celei în care documentele au fost depuse la bancă de către plătitor.
   (2) După debitarea contului plătitorului, decontarea intra/sau interbancară se efectuează cu respectarea prevederilor prezentului regulament.
   (3) Filele cec fără limită de sumă care urmează să se deconteze din conturile unităţilor bancare se vor prelua într-o dispoziţie de încasare centralizatoare, banda de control urmând să facă obiectul schimbului de documente prevăzut la art. 6 alin. (2).

   CAPITOLUL V
 Contravenţii şi sancţiuni

   Art. 15. - Constituie contravenţie la prezentul regulament nerespectarea art. 10-12 şi se sancţionează astfel:
   a) cu avertisment scris, în cazul în care abaterile constatate au un caracter vădit accidental, iar unitatea societăţii bancare a dovedit preocupare în scurtarea duratei decontărilor sub termenele limita prevăzute la art. 10;
   b) cu amendă de 0,5% din sumele nedecontate în termen, pentru fiecare zi de întârziere peste duratele stabilite la art. 10 şi pentru fiecare document verificat prin sondaj potrivit art. 13, care nu respectă termenele prevăzute la art. 10;
   c) cu amendă de la 1 milion lei la 20 milioane lei, în cazul în care nerespectarea disciplinei decontărilor are caracter repetat şi vădit sistematic, precum şi pentru neprezentarea la sucursala Băncii Naţionale a României în vederea participării la schimbul de documente;
   d) cu amendă de la 50.000 lei la 500.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 12.
   Art. 16. -(1) Sancţiunile prevăzute la art. 15 lit. a), b) şi d) se aplică de către persoanele împuternicite cu efectuarea verificărilor la sediul unităţilor societăţilor bancare.
   (2) Sancţiunile prevăzute la art. 15 lit. c) se aplică, la propunerea directorilor sucursalelor judeţene ale Băncii Naţionale a României, de către persoanele special împuternicite de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României.

   CAPITOLUL VI
 Dispoziţii finale

   Art. 17. - Prevederile prezentului regulament se aplică corespunzător şi în cazul în care societăţile bancare stabilesc de comun acord să efectueze decontările interbancare prin alte modalităţi decât cele din prezentul regulament.
   Art. 18. - Prin sistemul de decontări intrabancare al Băncii Naţionale a României se vor derula numai operaţiunile prevăzute la art. 7 alin. (4) din prezentul regulament, precum şi alte operaţiuni aprobate expres de aceasta.
   Art. 19. - Prezentul regulament intră în vigoare la data de 15 martie 1994. La aceeaşi dată îşi încetează aplicabilitatea Regulamentul nr. I/1.045/1992 privind efectuarea şi controlul operaţiunilor de decontare între societăţile bancare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 iunie 1992, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

   Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Isărescu

   Bucureşti, 25 februarie 1994.
   Nr. 4.