Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 24 din 9.iun.1997
Monitorul Oficial, Partea I 123 17.iun.1997
Intrare în vigoare la 17.iun.1997
cu privire la evidenţa şi decontarea depozitelor societăţilor bancare la Banca Naţională a României

   În temeiul prevederilor art. 2 şi 15 din Legea nr. 33/1991 şi ale art. 1 şi 20 din Legea nr. 34/1991,
   începând cu data de 9 iunie 1997 se stabilesc următoarele:

   Art. 1. - Se instituie, în cadrul Direcţiei generale de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare - Direcţia decontării operaţiunilor bancare, un sediu O.I.S. care menţine evidenţa şi efectuează decontarea depozitelor societăţilor bancare la Banca Naţională a României, precum şi a dobânzilor aferente.
   Art. 2. - Decontarea depozitelor societăţilor bancare la Banca Naţională a României se efectuează de către Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare - Direcţia decontării operaţiunilor bancare, pe baza datelor privind valoarea, perioada şi dobânda acestora, remise de către Direcţia generală de operaţiuni monetare, valutare şi de credit.
   Art. 3. - Evidenţa şi decontarea depozitelor societăţilor bancare la Banca Naţională a României se efectuează prin conturile de depozit 50BBX8AAA.0SS, în care simbolurile AAA.0SS sunt alocate de către Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare - Direcţia decontării operaţiunilor bancare, în funcţie de perioada fiecărui depozit.
   Art. 4. - Decontarea depozitelor societăţilor bancare la Banca Naţională a României se va efectua prin debitarea/creditarea conturilor curente analitice: 811 - decontări privind depozitele la Banca Naţională a României şi 812 decontări privind dobânzile aferente depozitelor la Banca Naţională a României, de către sediul O.I.S. prevăzut la art. 1 al prezentei circulare.
   Art. 5. - Constituirea depozitului la Banca Naţională a României se va efectua din iniţiativa societăţii bancare, prin emiterea unui ordin de plată, iar rambursarea depozitului la scadenţă se va efectua din iniţiativa Direcţiei generale de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare - Direcţia decontării operaţiunilor bancare. Dobânda va fi decontată în funcţie de condiţiile în care a fost stabilit depozitul.
   Art. 6. - Depozitele societăţilor bancare la Banca Naţională a României se vor constitui în cadrul programului de lucru cu societăţile bancare al Direcţiei generale de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare - Direcţia decontării operaţiunilor bancare, stabilit prin reglementări anterioare.
   Art. 7. - Conturile 50BBX9910 şi 50BBX9911 vor fi gestionate de sediul O.I.S. prevăzut la art. 1 al prezentei circulare.
   Art. 8. - Pentru operaţiunile de decontare a depozitelor societăţilor bancare la Banca Naţională a României şi a dobânzilor aferente acestora, Direcţia generală de plăţi şi urmărire a riscurilor bancare - Direcţia decontării operaţiunilor bancare va percepe şi va încasa comisioane conform reglementărilor în vigoare privind operaţiunile în regim special.

   p. GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
VLADIMIR SOARE,
VICEGUVERNATOR

   Bucureşti, 9 iunie 1997.
   Nr. 24.