Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă metodologică nr. 1 din 20.ian.1997
Monitorul Oficial, Partea I 9 24.ian.1997
Intrare în vigoare la 24.ian.1997
privind procedura transformării de către societăţile bancare a drepturilor de creanţă în aport de capital la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat aflate în regim de supraveghere economico-financiară

   Norme metodologice privind procedura transformării de către societăţile bancare a
drepturilor de creanţă în aport de capital la societăţile comerciale cu capital
majoritar de stat aflate în regim de supraveghere economico-financiară, potrivit
Ordonanţei Guvernului nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de
restructurare a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar de
stat, de întărire a disciplinei financiare şi de îmbunătăţire a decontărilor în
economie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 119/1995

   Având în vedere prevederile art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, de întărire a disciplinei financiare şi de îmbunătăţire a decontărilor în economie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 119/1995,
   în temeiul art. 15 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară,
   Banca Naţională a României emite următoarele norme metodologice:

   1. Societăţile bancare pot efectua transformarea drepturilor de creanţă în aport de capital la societăţile comerciale aflate în regim de supraveghere economico-financiară, la solicitarea agenţilor economici respectivi, pe baza unei convenţii încheiate de părţile implicate, care să prevadă, explicit, valoarea totală a participaţiei societăţii bancare, defalcată pe cele două surse, respectiv creanţe ale societăţii bancare provenind din dobânzi restante la plată şi/sau creanţe din credite nerambursate la scadenţă.
   2. Transformarea drepturilor de creanţă în aport de capital la societăţile comerciale aflate în regim de supraveghere economico-financiară poate fi efectuată de către o societate bancară numai pe baza unei hotărâri a consiliului de administraţie sau, după caz, a adunării generale a acţionarilor, cu luarea în considerare a implicaţiilor pe care această operaţiune le-ar putea avea asupra situaţiei patrimoniale a societăţii bancare şi a indicatorilor de prudenţă bancară prevăzuţi de normele în vigoare emise de Banca Naţională a României.
   Totodată, se vor avea în vedere următoarele:
   a) nivelul total al participaţiei să nu depăşească 20% din capitalul social al societăţii comerciale, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară;
   b) societatea bancară să nu se afle în reorganizare judiciară potrivit Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare.
   3. Înregistrarea în contabilitatea societăţilor bancare a operaţiunilor privind transformarea drepturilor de creanţă, provenite din dobânzi restante la plată şi/sau credite nerambursate la scadenţă, în aport de capital la societăţile comerciale în cauză, se efectuează astfel:
   a) transformarea dobânzilor restante la plată în aport de capital, prin debitarea contului "Titluri de participare" analitic pe fiecare agent economic şi creditarea contului "Dobânzi de încasat restante":
   "Titluri de participare" = "Dobânzi de încasat restante";
   b) transformarea creditelor nerambursate la scadenţă în aport de capital, prin debitarea contului "Titluri de participare" analitic pe fiecare agent economic şi creditarea contului "Credite restante":
   "Titluri de participare" = "Credite restante".
   4. Prezentele norme metodologice intră în vigoare începând cu data publicării lor în Monitorul Oficial al României.

   GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR ISĂRESCU

   Bucureşti, 20 ianuarie 1997.
   Nr. 1.