Guvernul României
Ordonanţă de urgenţă nr. 45 din 2.mai.2000
Monitorul Oficial, Partea I 192 4.mai.2000
Intrare în vigoare la 4.mai.2000
privind modificarea Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar şi abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 130/1998 privind regularizarea cotelor de capital social în procesul de privatizare a băncilor, aprobată prin Legea nr. 41/1999
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 23 mai 1997, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 se abrogă.
2. Alineatul (6) al articolului 6 va avea următorul cuprins:
"(6) Membrii comisiei de privatizare nu vor putea deţine, înainte de trecerea unei perioade de 3 ani de la încetarea funcţiei lor, funcţia de administrator, membru în comisia de supraveghere specială, administrator special sau membru în comitetul de direcţie la banca comercială care a fost privatizată sau la una dintre filialele ori sucursalele acesteia sau să exercite o activitate retribuită în această societate bancară."
Art. II. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 130/1998 privind regularizarea cotelor de capital social în procesul de privatizare a băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată şi modificată prin Legea nr. 41/1999.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
Contrasemnează: ─────────────── Preşedintele Agenţiei Române de Dezvoltare, Sorin Fodoreanu Ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, Mircea Ciumara Preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Sârbu p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mihai Bogza
|
Bucureşti, 2 mai 2000.
Nr. 45.