Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Ordin nr. 5 din 20.apr.2023
Monitorul Oficial, Partea I 391 8.mai.2023
Intrare în vigoare la 8.mai.2023
Ordinul nr. 5/2023 privind exerciţiul de raportare a informaţiilor referitoare la persoanele cu venituri ridicate din cadrul instituţiilor de credit

Având în vedere Ghidul Autorităţii Bancare Europene privind exerciţiul de colectare de date referitoare la persoanele cu venituri ridicate în temeiul Directivei 2013/36/UE şi al Directivei (UE) 2019/2.034 - EBA/GL/2022/08 din 30 iunie 2022, prevederile art. 24 alin. (1) şi (3), art. 104, 165, 169, art. 1734 lit. c) şi ale art. 215 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 169-173 şi art. 3116 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare, 
    în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 420 alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
 
    Banca Naţională a României emite prezentul ordin.
 
   Art. 1. -   În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare O.U.G. nr. 99/2006), prezentul ordin stabileşte forma şi conţinutul formularului de raportare privind informaţiile referitoare la persoanele cu venituri ridicate din cadrul instituţiilor de credit şi modalitatea de transmitere a acestor informaţii către Banca Naţională a României. 
   Art. 2. -   (1) Prezentul ordin se aplică instituţiilor de credit, societăţilor financiare holding-mamă din Uniunea Europeană şi societăţilor financiare holding mixte-mamă din Uniunea Europeană supravegheate de Banca Naţională a României în temeiul O.U.G. nr. 99/2006, după caz, la nivel consolidat sau la nivel individual, precum şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit cu sediul real într-un stat terţ. 
   (2) Entităţile prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a transmite Băncii Naţionale a României informaţii referitoare la persoanele cu venituri ridicate, astfel: 
   a) instituţiile de credit-mamă din Uniunea Europeană, persoane juridice române, societăţile financiare holding-mamă din Uniunea Europeană, precum şi societăţile financiare holding mixte-mamă din Uniunea Europeană ale unui grup care include instituţii de credit, persoane juridice române, care aplică art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare [denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 575/2013], transmit informaţii Băncii Naţionale a României, în calitate de supraveghetor consolidant al grupului, pentru toate entităţile din grup care fac obiectul consolidării prudenţiale şi sucursalele acestora, potrivit formularului de raportare prevăzut în anexa nr. 1. Dacă, potrivit prevederilor art. 3116 alin. (2) şi (3) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, cu modificările şi completările ulterioare (denumit în continuare Regulamentul BNR nr. 5/2013), există date cu privire la persoanele cu venituri ridicate din cadrul firmelor de investiţii care fac parte din sfera de consolidare a instituţiei de credit, persoană juridică română, atunci, pe lângă informaţiile transmise potrivit formularului de raportare prevăzut în anexa nr. 1, se transmit şi informaţii potrivit formularului de raportare prevăzut în anexa nr. 2; 
   b) instituţiile de credit, persoane juridice române, care nu se află în sfera de consolidare prudenţială a unui grup transmit informaţii pe baza situaţiei la nivel individual către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, potrivit formularului de raportare prevăzut în anexa nr. 1; 
   c) sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul real într-un stat terţ transmit informaţii către Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, potrivit formularului de raportare prevăzut în anexa nr. 1. 
   (3) Informaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) trebuie să cuprindă: 
   a) toate persoanele cu venituri ridicate care fac parte din instituţia de credit-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română şi din alte entităţi care fac parte din sfera de consolidare a instituţiei de credit respective; 
   b) persoanele cu venituri ridicate din firme de investiţii care fac parte din sfera de consolidare prudenţială şi care fac obiectul prevederilor art. 29 şi 42 din Legea nr. 236/2022 privind supravegherea prudenţială a societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (denumită în continuare Legea nr. 236/2022) sau prevederilor legislaţiei statului membru care transpun art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2.034 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudenţială a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE şi 2014/65/UE [denumită în continuare Directiva (UE) 2019/2.034], în privinţa cărora Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, a decis aplicarea cerinţelor privind remunerarea, la nivel consolidat, potrivit prevederilor art. 3116 alin. (3) din Regulamentul BNR nr. 5/2013; 
   c) persoanele cu venituri ridicate care fac parte din filiale ce nu fac obiectul, pe bază individuală, al cerinţelor de remunerare stabilite prin O.U.G. nr. 99/2006 şi Regulamentul BNR nr. 5/2013, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 3116 alin. (2) din Regulamentul BNR nr. 5/2013. 
   (4) Entităţile prevăzute la alin. (1) care nu au nicio persoană cu venituri ridicate transmit Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere o notificare în acest sens, în termenul prevăzut la art. 5 alin. (1), fără a mai fi necesară transmiterea unor informaţii suplimentare. 
   Art. 3. -   (1) Termenii şi expresiile utilizate în cuprinsul prezentului ordin au semnificaţia prevăzută de O.U.G. nr. 99/2006, de Regulamentul BNR nr. 5/2013 şi de Regulamentul (UE) nr. 575/2013. 
   (2) În înţelesul prezentului ordin, sintagmele de mai jos au următoarele semnificaţii: 
   1. persoană cu venituri ridicate înseamnă un membru al personalului care beneficiază de remuneraţii de nivel înalt, respectiv de o remuneraţie totală de cel puţin 1 milion de euro în exerciţiul financiar raportat; 
   2. interval de remuneraţie înseamnă intervalul valorii remuneraţiei brute totale anuale a unei persoane cu venituri ridicate, care este definit în trepte de 1 milion de euro şi începe la 1 milion de euro. 
   (3) Remuneraţia totală acordată unui membru al personalului se determină şi se alocă în funcţie de componenta fixă şi variabilă a remuneraţiei, potrivit prevederilor art. 170 alin. (2) şi art. 171 din Regulamentul BNR nr. 5/2013, cu luarea în considerare a ghidurilor Autorităţii Bancare Europene şi instrucţiunilor Băncii Naţionale a României privind politicile solide de remunerare. 
   Art. 4. -   (1) Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) trebuie să se asigure că, atunci când transmit informaţii potrivit art. 2 alin. (2), toate persoanele cu venituri ridicate sunt identificate în mod corect şi complet şi sunt incluse în formularul de raportare transmis Băncii Naţionale a României, potrivit specificaţiilor prevăzute în anexa nr. 3. 
   (2) Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) trebuie să dispună de procese şi controale adecvate pentru a se asigura că informaţiile privind persoanele cu venituri ridicate, transmise Băncii Naţionale a României potrivit prezentului ordin, sunt agregate şi furnizate în mod corect. 
   (3) În sensul alin. (2), entităţile trebuie să verifice exhaustivitatea şi plauzibilitatea informaţiilor privind persoanele cu venituri ridicate, ţinând seama de regulile de validare prevăzute în anexa nr. 3. Entităţile au în vedere specificaţiile tehnice furnizate de Autoritatea Bancară Europeană, potrivit Deciziei nr. 355/2020 privind infrastructura centralizată europeană pentru datele de supraveghere (EUCLID), pentru raportările privind persoanele cu venituri ridicate. 
   Art. 5. -   (1) Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) trebuie să transmită anual, până la data de 15 iunie, informaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) cu privire la persoanele cu venituri ridicate pentru activitatea profesională desfăşurată în exerciţiul financiar precedent raportării. 
   (2) Informaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2) se transmit pentru fiecare an de raportare în format electronic, având ataşată semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, astfel cum este prevăzută în Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau semnătura electronică calificată creată de un dispozitiv de creare a semnăturilor electronice calificat şi care se bazează pe un certificat calificat pentru semnăturile electronice, astfel cum este prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE, inclusiv a persoanelor care angajează răspunderea instituţiei de credit, prin intermediul Reţelei de comunicaţii interbancare (RCI). 
   Art. 6. -   Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor ori a măsurilor sancţionatoare prevăzute la art. 226 şi 229 din O.U.G. nr. 99/2006. 
   Art. 7. -   Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. 
   Art. 8. -   Prima raportare sau, după caz, prima notificare în sensul art. 2 alin. (4), efectuată potrivit prezentului ordin, se întocmeşte şi se transmite Băncii Naţionale a României de către entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) până la 31 august 2023, pentru informaţiile aferente remuneraţiilor acordate pentru activitatea profesională desfăşurată în anul 2022. 
   Art. 9. -   (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 
   (2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 9/2014 privind exerciţiul de raportare de către instituţiile de credit a informaţiilor referitoare la angajaţii care beneficiază de remuneraţii de nivel înalt, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 13 noiembrie 2014, cu completările ulterioare.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

    Bucureşti, 20 aprilie 2023. 
    Nr. 5.

 
ANEXA Nr. 1

 
FORMULAR DE RAPORTARE
privind informaţiile referitoare la persoanele cu venituri ridicate, care fac parte dintr-o instituţie de credit, persoană juridică română, precum şi din alte entităţi care fac parte din sfera de consolidare a instituţiei de credit
 
    Denumirea instituţiei de credit/grupului: . . . . . . . . . . 
    Identificatorul instituţiei de credit (codul LEI)1: . . . . . . . . . . 
   1 Se va completa în situaţia în care instituţia de credit dispune de cod LEI.
 
    Statul membru în legătură cu care sunt raportate infonnaţiile/Codul de ţară 
    Exerciţiul financiar pentru care este acordată remuneraţia (anul N) . . . . . . . . . .2 
   2 Pentru exerciţiul financiar N, informaţiile se transmit Băncii Naţionale a României până la data de 15 iunie a anului N+1.
 
    Intervalul de remuneraţie (n - n+1 milion euro3): . . . . . . . . . . 
   3 Se va completa câte un formular de raportare pentru fiecare interval de remuneraţie de 1 milion de euro (de exemplu, 1 milion euro - 2 milioane euro, 2 milioane euro - 3 milioane euro etc.) şi toate sumele trebuie raportate în valori întregi în euro (de exemplu, 123.456.700 euro).
 
    Data întocmirii raportării: . . . . . . . . . ./. . . . . . . . . ./. . . . . . . . . .

 

Trimitere la standardele tehnice de punere in aplicare4 Funcţie /
domeniu de activitate
Membrii organului de conducere în funcţia sa de supraveghere Membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere Servicii bancare de investiţii Servicii bancare de retail Administrare a activelor Funcţii corporative Funcţii independente de control Toate celelalte persoane cu venituri ridicate Toate persoanele cu venituri ridicate din filialele (firme de investiţii) care fac obiectul art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2034
Informaţii privind persoanele cu venituri ridicate

   4 Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/637 al Comisiei din 15 martie 2021 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la publicarea de către instituţii a informaţiilor menţionate în partea a opta titlurile II şi III din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1423/2013 al Comisiei, a Regulamentului delegat (UE) 2015/1555 al Comisiei, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/200 al Comisiei şi a Regulamentului delegat (UE) 2017/2295 al Comisiei.

 

Rând/
Coloană
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 Număr de persoane din conducerea superioară
2 Număr de persoane în funcţii de control
3 Număr de alţi membri ai personalului
4 Număr total de persoane cu venituri ridicate
4a Din care: Număr de persoane cu venituri ridicate de gen masculin
4b Din care: Număr de persoane cu venituri ridicate de gen feminin
4c Din care: Număr de persoane cu venituri ridicate de gen diferit de genul masculin sau feminin
5 Din care: "personal identificat" (inclus pe rândul 4)
5a Din care: Numărul de persoane cu venituri ridicate (incluse pe rândul 4) în filialele care fac obiectul unui cadru de remunerare specific în temeiul altor acte juridice ale Uniunii în conformitate cu art. 3116 alin. (l) din Regulamentul BNR nr. 5/2013
6 REM1
Rândul 2
Remuneraţia fixă totală a tuturor persoanelor cu venituri ridicate (în euro)
7 REM 1
Rândul 3
Din care: în numerar
8 REM 1
Rând UE-4a
Din care: acţiuni sau participaţii echivalente
9 REM 1
Rândul 5
Din care: instrumente legate de acţiuni sau instrumente echivalente, altele decât cele în numerar
10 REM 1
Rând UE-5x
Din care: alte instrumente
11 REM 1
Rândul 7
Din care: alte forme
12 REM 1
Rândul 10
Remuneraţia variabilă totală a tuturor persoanelor cu venituri ridicate (în euro)
13 REM 1
Rândul 11
Din care: în numerar
14 REM 1
Rândul 12
Din care: amânate
15 REM 1
Rândul 13a
Din care: acţiuni sau participaţii echivalente
16 REM 1
Rândul 14a
Din care: amânate
17 REM 1
Rândul 13b
Din care: instrumente legate de acţiuni sau instrumente echivalente, altele decât cele în numerar
18 REM 1
Rândul 14b
Din care: amânate
19 REM 1
Rândul 14x
Din care: alte instrumente
20 REM 1
Rândul 14y
Din care: amânate
21 REM 1
Rândul 15
Din care: alte forme
22 REM 1
Rândul 16
Din care: amânate
Trimitere Ia standardele tehnice de punere în aplicare Informaţii suplimentare privind poziţiile de mai sus (toate sumele de mai jos trebuie incluse şi în remuneraţia variabilă totală sau, respectiv, în remuneraţia fixă totală)
23 REM 2
Rândul 1
Remimeraţia variabilă garantată acordată - numărul de persoane cu venituri ridicate
24 REM 2
Rândul 2
Remuneraţia variabilă garantată acordată - Cuantumul total
24a REM 2
Rândul 3
Din care: remuneraţie variabilă garantată acordată personalului identificat pentru exerciţiul financiar, care este luată în considerare în plafonul fondului de prime
25 REM 2
Rândul 6
Plăţi compensatorii acordate în cursul exerciţiului financiar - Număr de persoane cu venituri ridicate
26 REM 2
Rândul 7
Plăţi compensatorii acordate în cursul exerciţiului financiar - Cuantumul total
26a REM 2
Rândul 10
Din care, plăţi compensatorii acordate pentru exerciţiul financiar personalului identificat, dar care nu sunt luate în considerare în plafonul fondului de prime
27 Numărul de beneficiari ai contribuţiilor la beneficii discreţionare de tipul pensiilor în anul N
28 Valoarea totală a contribuţiilor la beneficii discreţionare de tipul pensiilor în anul N5
29 Valoarea totală a remuneraţiei variabile acordată pentru perioade multianuale în baza imor programe care nu se repetă anual
30 Pentru instituţiile de credit care beneficiază de o derogare la nivel instituţional Numărul de persoane cu venituri ridicate care beneficiază de derogările prevăzute la art. 171 alin. (11) lit. a) din Regulamentul BNR nr. 5/2013, sau potrivit prevederilor care transpun art. 94 alin. (3) litera (a) din Directiva 2013/36/UE în legislaţia altor state membre
31 Pentru instituţiile de credit care beneficiază de o derogare la nivel instituţional
Remuneraţia variabilă a persoanelor cu venituri ridicate individuale care sunt membri ai personalului identificat în instituţiile care beneficiază de derogările prevăzute la art. 171 alin. (11) lit. a) din Regulamentul BNR nr. 5/2013, sau potrivit prevederilor care transpun art. 94 alin. (3) litera (a) din Directiva 2013/36/UE în legislaţia altor state membre
32 Valoarea totală a remuneraţiei variabile a persoanelor cu venituri ridicate care nu sunt membri ai personalului identificat
33 Valoarea totală a remuneraţiei fixe a persoanelor cu venituri ridicate care nu sunt membri ai personalului identificat

   5 Astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) punctul (73) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

 
Clarificări privind modalitatea de completare a formularului de raportare
 
   1. Coloana 1 - "Membrii organului de conducere în funcţia sa de supraveghere" şi coloana 2 - "Membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere" se completează având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1-3 din Regulamentul BNR nr. 5/2013. 
    Membrii organului de conducere, inclusiv membrii organului de conducere al filialelor, dar excluzând membrii organului de conducere al firmelor de investiţii care fac obiectul prevederilor art. 29 şi 42 din Legea nr. 236/2022 sau prevederilor care transpun art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2.034 în legislaţia altor state membre, trebuie să fie alocaţi, după caz, în coloana "Membrii organului de conducere în funcţia sa de supraveghere" sau "Membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere", independent de modelul de afaceri al firmei, astfel: 
   (i) "membrii organului de conducere în funcţia sa de supraveghere" se referă la membrii organului de conducere în rolul de supraveghere şi monitorizare a procesului decizional al conducerii (şi anume membrii neexecutivi); 
   (ii) "membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere" se referă la membrii organului de conducere care sunt responsabili de funcţiile sale de conducere (şi anume directorii executivi). Pentru instituţiile de credit, persoane juridice române, prin "membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere" se înţelege "conducerea superioară", în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul BNR nr. 5/2013. 
   2. Coloana 3 - "Servicii bancare de investiţii" trebuie să includă domeniile privind finanţarea întreprinderilor, tranzacţionarea şi vânzările, astfel cum sunt definite la art. 317 tabelul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, operaţiunile ajustate la condiţiile pieţei de capital, astfel cum sunt definite la art. 192 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi fondurile de capital privat. 
   3. Coloana 4 - "Servicii bancare de retail" trebuie să includă întreaga activitate de creditare (atât a persoanelor fizice, cât şi a persoanelor juridice). 
   4. Coloana 5 - "Administrarea activelor" trebuie să includă administrarea activelor în cadrul: i. instituţiei de credit; ii. filialelor care sunt instituţii de credit; şi iii. filialelor care sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), administratori de fonduri de investiţii alternative (AFIA) şi firme de investiţii care nu intră sub incidenţa prevederilor art. 29 şi 42 din Legea nr. 236/2022 sau a prevederilor care transpun art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2.034 în legislaţia altor state membre. 
   5. Coloana 6 - "Funcţii corporative" trebuie să includă personalul din toate funcţiile care sunt responsabile pentru întreaga instituţie de credit la nivel consolidat şi pentru filialele cu astfel de funcţii la nivel individual (cum ar fi resursele umane, tehnologia informaţiei etc.). 
   6. Coloana 7 - "Funcţii independente de control" trebuie să includă numai personalul care îşi desfăşoară activitatea în funcţii independente de administrare a riscurilor, de conformitate şi de audit intern. 
   7. Coloana 8 - "Toate celelalte persoane cu venituri ridicate" trebuie să includă personalul care nu poate fi alocat uneia dintre funcţiile sau unuia dintre domeniile de activitate menţionate în coloanele 1-7 şi coloana 9. 
   8. Coloana 9 - "Toate persoanele cu venituri ridicate din filialele (firme de investiţii) care fac obiectul art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2.034" trebuie să includă toţi membrii personalului care beneficiază de remuneraţii de nivel înalt care fac parte din firme de investiţii incluse în sfera de consolidare prudenţială a unei instituţii de credit, astfel: 
   (i) toţi membrii personalului care beneficiază de remuneraţii de nivel înalt din firme de investiţii care fac parte din sfera de consolidare prudenţială şi care fac obiectul prevederilor art. 29 şi 42 din Legea nr. 236/2022 sau al prevederilor legislaţiei statului membru care transpun art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2.034, în privinţa cărora Banca Naţională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, a decis aplicarea cerinţelor privind remunerarea, la nivel consolidat, potrivit prevederilor art. 3116 alin. (3) din Regulamentul BNR nr. 5/2013; 
   (ii) toţi membrii personalului care beneficiază de remuneraţii de nivel înalt şi care fac parte din firmele de investiţii care sunt filiale ce fac parte din sfera de consolidare prudenţială, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 3116 alin. (2) din Regulamentul BNR nr. 5/2013. 
    Datele cuprinse pe coloana 9 trebuie să corespundă cu suma datelor din anexa nr. 2 la ordin.

 
ANEXA Nr. 21
 
   1 Formularul din Anexa nr. 2 se completează numai în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. a) din prezentul Ordin. În această situaţie, suma datelor din prezenta Anexă trebuie să fie egală cu datele prezentate în coloana 9 din formularul din Anexa nr. 1.

 
FORMULAR DE RAPORTARE
privind informaţiile referitoare la persoanele cu venituri ridicate din cadrul firmelor de investiţii
 
    Denumirea firmei/grupului: . . . . . . . . . . 
    Identificatorul firmei de investiţii (codul LEI)2: . . . . . . . . . . 
   2 Se va completa în situaţia în care firma de investiţii dispune de cod LEI.
 
    Statul membru în legătură cu care sunt raportate informaţiile/Codul de ţară . . . . . . . . . . 
    Anul financiar pentru care remuneraţia este acordată (anul N)3 . . . . . . . . . . 
   3 Pentru anul financiar N, informaţiile se transmit Băncii Naţionale a României până la data de 15 iunie a anului N+1.
 
    Intervalul de remuneraţie (n - n+1 milion euro4): . . . . . . . . . . 
   4 Se va completa câte im formular de raportare pentru fiecare interval valoric de 1 milion de euro (de exemplu, 1 milion euro - 2 milioane euro, 2 milioane euro - 3 milioane euro etc.) şi toate sumele trebuie raportate în valori întregi în euro (de exemplu, 123.456.700 euro).
 
    Data întocmirii raportării: . . . . . . . . . ./. . . . . . . . . ./. . . . . . . . . .

 

Trimitere la standardele tehnice de punere în aplicare Funcţie / domeniu de activitate Membrii organului de conducere în funcţia sa de supraveghere Membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere Tranzacţionarea pe cont propriu, subscrierea şi plasarea de instrumente Consultanţa de investiţii, executarea ordinelor Administrarea de portofolii Operarea MTF/OTF Funcţii independente de control Toţi ceilalţi membri ai personalului
Informaţii privind persoanele cu venituri ridicate
Rând/ Coloană 1 2 3 4 5 6 7 8
1 Numărul de persoane din conducerea superioară
2 Numărul de persoane în funcţii de control
3 Număr de alţi angajaţi
4 Număr total de persoane cu venituri ridicate
4a Din care: Număr de persoane cu venituri ridicate de gen masculin
4b Din care: Număr de persoane cu venituri ridicate de gen feminin
4c Din care: Număr de persoane cu venituri ridicate de gen diferit de genul masculin sau feminin
5 Din care: "personal identificat" (inclus pe rândul 4)
6 REM1
Rândul 2
Remuneraţia fixă totală (în euro) în anul N a tuturor persoanelor cu venituri ridicate
7 REM 1
Rândul 3
Din care: în numerar
8 REM 1
Rând UE-4a
Din care: acţiuni sau participaţii echivalente
9 REM 1
Rândul 5
Din care: instrumente legate de acţiuni sau instrumente echivalente, altele decât cele în numerar
10 Din care: alte tipuri de instrumente în temeiul art. 32 alin. (1) litera (j) punctul (iii) din Directiva (UE) 2019/2034
10a Din care: instrumente nemonetare care reflectă instrumentele portofoliilor administrate
10b Din care: mecanisme alternative aprobate
11 REM 1
Rândul 7
Din care: alte forme
12 REM 1
Rândul 10
Remuneraţia variabilă totală (în euro) în anul N a tuturor persoanelor cu venituri ridicate
13 REM 1
Rândul 11
Din care: în numerar
14 REM 1
Rândul 12
Din care: amânate
15 REM 1
Rândul 13a
Din care: acţiuni sau participaţii echivalente
16 REM 1
Rândul 14a
Din care: amânate
17 REM 1
Rândul 13b
Din care: instrumente legate de acţiuni sau instrumente echivalente, altele decât cele în numerar
18 REM 1
Rândul 14b
Din care: amânate
19 REM 1
Rândul 14x
Din care: alte tipuri de instrumente în temeiul art. 32 alin. (1) litera (j) punctul (iii) din Directiva (UE) 2019/2034
20 REM 1
Rândul 14y
Din care: amânate
20a Din care: instrumente nemonetare care reflectă instrumentele portofoliilor administrate
20b Din care: amânate
20c Din care: mecanisme alternative aprobate
20d Din care: amânate
21 REM 1
Rândul 15
Din care: alte forme
22 REM 1
Rândul 16
Din care: amânate
Informaţii suplimentare privind poziţiile de mai sus (toate sumele de mai jos trebuie incluse, de asemenea, în remuneraţia variabilă totală)
23 REM 2
Rândul 1
Remimeraţia variabilă garantată acordată -numărul de persoane cu venituri ridicate
24 REM 2
Rândul 2
Remimeraţia variabilă garantată acordată -Cuantumul total
25 REM 2
Rândul 6
Plăţi compensatorii acordate în cursul exerciţiului financiar -Număr de persoane cu venituri ridicate
26 REM 2
Rândul 7
Plăţi compensatorii acordate în cursul exerciţiului financiar -Cuantumul total
27 Numărul de beneficiari ai contribuţiilor la beneficii discreţionare de tipul pensiilor în anul N
28 Valoarea totală a contribuţiilor la beneficii discreţionare de tipul pensiilor în anul N
29 Valoarea totală a remimeraţiei variabile acordată pentru perioade multianuale în baza unor programe care nu se repetă anual
30 Pentru firmele de investiţii care beneficiază de o derogare la nivel instituţional Numărul de persoane cu venituri ridicate care beneficiază de derogările prevăzute la art. 32 alin. (4) litera (a) din Directiva (UE) 2019/2034
31 Pentru firmele de investiţii care beneficiază de o derogare la nivel instituţional Remuneraţia variabilă a persoanelor cu venituri ridicate care simt membri ai personalului identificat, în cazul în care firma de investiţii beneficiază de derogările prevăzute la art. 32 alin. (4) litera (a) din Directiva (UE) 2019/2034
32 Valoarea totală a remuneraţiei variabile a persoanelor cu venituri ridicate care nu sunt membri ai personalului identificat
33 Valoarea totală a remuneraţiei fixe a persoanelor cu venituri ridicate care nu sunt membri ai personalului identificat

Clarificări privind modalitatea de completare a formularului de raportare
 
   1. "Membrii organului de conducere, inclusiv membrii organului de conducere al filialelor" în cazul în care firma de investiţii-mamă din UE, societatea de investiţii holding-mamă din UE sau societatea financiară holding mixtă-mamă din UE transmite date pentru un grup de firme de investiţii, trebuie să fie raportaţi, după caz, în coloana 1 "Membrii organului de conducere în funcţia sa de supraveghere" sau coloana 2 "Membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere", independent de modelul de afaceri al firmei. 
   2. Coloana 3 - "Tranzacţionarea pe cont propriu, subscrierea şi plasarea de instrumente" trebuie să includă serviciile şi activităţile menţionate la pct. (3), (6) şi (7) din secţiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE. 
   3. Coloana 4 - "Consultanţa de investiţii, executarea ordinelor" trebuie să includă serviciile şi activităţile prevăzute la pct. (1), (2) şi (5) din secţiunea A la anexa I la Directiva 2014/65/UE. 
   4. Coloana 5 - "Administrarea de portofolii" trebuie să includă serviciile şi activităţile prevăzute la pct. (4) din secţiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE şi administrarea portofoliilor în filiale ale firmei de investiţii care sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi administratori de fonduri de investiţii alternative. 
   5. Coloana 6 - "Operarea MTF/OTF" trebuie să includă serviciile şi activităţile prevăzute la pct. (8) şi (9) din secţiunea A a anexei I la Directiva 2014/65/UE. 
   6. Coloana 7 - "Funcţii independente de control" trebuie să includă numai personalul care îşi desfăşoară activitatea în funcţii independente de administrare a riscurilor, conformitate şi audit intern, astfel cum sunt descrise în secţiunea 17 din Ghidul ABE privind cadrul de administrare a activităţii în temeiul Directivei (UE) 2019/2.034. 
   7. Coloana 8 - "Toţi ceilalţi membri ai personalului" trebuie să includă persoanele cu venituri ridicate care nu pot fi alocate uneia dintre funcţiile sau unuia dintre domeniile de activitate menţionate la coloanele 1-7.

 
ANEXA Nr. 3

 
SPECIFICAŢII
privind conţinutul informaţiilor referitoare la persoanele cu venituri ridicate şi regulile de validare a datelor transmise Băncii Naţionale a României
 
   I. Specificaţii privind conţinutul informaţiilor referitoare la persoanele cu venituri ridicate (care se aplică atât pentru informaţiile prezentate în formularul prevăzut în anexa nr. 1 la ordin, cât şi pentru formularul prevăzut în anexa nr. 2 la ordin) 
   1. Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordin trebuie să transmită informaţii privind persoanele cu venituri ridicate pentru fiecare stat membru în care sunt astfel de persoane şi pentru fiecare interval de remuneraţie de 1 milion euro (de exemplu, 1 milion euro - 2 milioane euro, 2 milioane euro - 3 milioane euro etc.). Fiecare persoană cu venituri ridicate trebuie să fie încadrată în intervalul de remuneraţie pe baza remuneraţiei totale acordate membrului personalului pentru anul financiar respectiv. Entităţile raportoare trebuie să se asigure că suma subpoziţiilor remuneraţiei variabile şi fixe este egală cu remuneraţia totală şi că remuneraţia medie totală a personalului este în concordanţă cu intervalul de remuneraţie selectat. 
   2. Informaţiile incluse în formularele de raportare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la ordin se transmit pe baza cifrelor de la sfârşitul anului financiar, exprimate în euro, utilizând cursul de schimb aferent sfârşitului lunii decembrie a anului financiar respectiv, utilizat de Comisia europeană pentru programare financiară şi buget. Sumele trebuie să fie raportate sub formă de sume totale, adică nu ca sume rotunjite (de exemplu, 1.234.567,00 euro, în loc de 1,2 milioane euro). 
   3. Trebuie raportaţi toţi membrii personalului care au primit o remuneraţie mai mare sau egală cu 1 milion euro pentru anul financiar pentru care se transmit informaţiile, chiar dacă membrul personalului a părăsit entitatea înainte de sfârşitul exerciţiului financiar sau dacă suma de 1 milion euro este atinsă numai datorită acordării unei remuneraţii variabile garantate sau a unor plăţi compensatorii. 
   4. Numărul de persoane cu venituri ridicate trebuie raportat în date aferente personalului, respectiv numărul persoanelor fizice, indiferent de numărul de ore lucrătoare care stau la baza contractului acestora. Pentru persoanele cu venituri ridicate trebuie să se raporteze remuneraţia acordată în euro, elementele remuneraţiei, statul membru în care îşi desfăşoară respectiva persoană activitatea, funcţia sau domeniul de activitate şi responsabilitatea. 
   5. Persoanele cu venituri ridicate trebuie să fie clasificate la nivelul statului membru, al funcţiei sau al domeniului de activitate şi al responsabilităţii în care îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţilor lor economice. Valoarea totală a remuneraţiei acordate fiecărei persoane cu venituri ridicate din cadrul grupului sau entităţii raportoare trebuie să fie raportată la nivelul statului membru, al funcţiei sau domeniului de activitate şi al responsabilităţii. Dacă două sau mai multe domenii pentru o persoană cu venituri ridicate au aceeaşi pondere, firma trebuie să aloce persoana cu venituri ridicate în cauză şi remuneraţia acesteia ţinând cont de alocarea altor persoane cu venituri ridicate, astfel încât raportul să reflecte cât mai bine distribuţia persoanelor cu venituri ridicate în cadrul firmei. 
   6. Trebuie să se furnizeze informaţii privind remunerarea persoanelor cu venituri ridicate şi elementele specifice ale remuneraţiei variabile pentru toate persoanele cu venituri ridicate, indiferent dacă persoana respectivă este sau nu membru al personalului identificat, astfel cum este definit în Regulamentul BNR nr. 5/2013. Acelaşi lucru trebuie să se aplice, de asemenea, persoanelor cu venituri ridicate incluse în formularul prevăzut în anexa nr. 1 la ordin, care fac obiectul unui cadru specific de remunerare în conformitate cu prevederile art. 3116 alin. (1) din Regulamentul BNR nr. 5/2013 şi care sunt raportate şi în cuprinsul formularului prevăzut în anexa nr. 2 la ordin, în situaţia în care aceste persoane fac parte din firme de investiţii. În acest caz remuneraţia acordată sub formă de "instrumente fără numerar care reflectă instrumentele portofoliilor administrate" sau remuneraţia acordată în temeiul "mecanismelor alternative aprobate" trebuie alocată la rândul "Alte instrumente" din formularul prevăzut în anexa nr. 1 la ordin. 
   7. Persoanele cu venituri ridicate care desfăşoară activităţi profesionale în interiorul şi în afara Uniunii Europene trebuie să fie clasificate la nivelul unui stat membru doar dacă îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii profesionale în interiorul Uniunii Europene. În caz contrar, persoana respectivă nu trebuie raportată ca persoană cu venituri ridicate. 
   8. Plăţile compensatorii, remuneraţia variabilă garantată şi beneficiile discreţionare de tipul pensiilor trebuie incluse în remuneraţia variabilă totală şi trebuie furnizate, de asemenea, în formularul de raportare în rândurile care conţin informaţii suplimentare (rândurile 23-33 din formularul din anexa nr. 1 la ordin, respectiv din formularul din anexa nr. 2 la ordin). 
   9. În conformitate cu prevederile Regulamentului BNR nr. 5/2013, datele privind persoanele cu venituri ridicate referitoare la modalităţile de amânare şi remunerarea sub formă de instrumente trebuie să fie plauzibile, după deducerea sumelor acordate persoanelor cu venituri ridicate care sunt membri ai personalului identificat care beneficiază de derogări şi a sumelor acordate persoanelor cu venituri ridicate, dar care nu sunt membri ai personalului identificat. 
   10. Pentru instituţiile de credit, raportul dintre remuneraţia variabilă şi cea fixă pentru persoanele cu venituri ridicate care sunt membri ai personalului identificat trebuie să fie sub 100%, după deducerea sumelor acordate ca plată compensatorie sau ca remuneraţie variabilă garantată care nu au fost luate în considerare la calcularea raportului şi a sumelor acordate persoanelor cu venituri ridicate din cadrul entităţilor din cadrul grupului care aplică un cadru legislativ privind remunerarea specific. 
   11. Elementele nemonetare ale remuneraţiei trebuie să fie raportate împreună cu echivalentul lor monetar (de exemplu, valoarea impozitată) şi trebuie să fie incluse ca "alte forme" de remuneraţie (rândul 11 sau 21 din formularul din anexa nr. 1 la ordin, după caz). 
   12. Numărul de persoane de pe rândul "Număr de persoane cu funcţii de control" (rândul 2 din formularul din anexa nr. 1 la ordin, respectiv din formularul din anexa nr. 2 la ordin) trebuie să includă toate persoanele cu venituri ridicate care deţin funcţii de control în cadrul unităţilor operaţionale şi funcţiilor independente de administrare a riscurilor, conformitate şi audit intern. 
   13. Pentru exerciţiul de colectare a datelor pentru persoanele cu venituri ridicate, persoanele trebuie raportate ca personal "identificat" pe rândul 5 dacă sunt identificate ca "personal identificat" în sensul prevăzut în Regulamentul BNR nr. 5/2013, la nivel consolidat sau la nivel individual, având în vedere următoarele: 
   (i) personalul identificat trebuie să includă membrii personalului identificat al instituţiei de credit şi al filialelor sale care fac obiectul aplicării cerinţelor de remunerare în temeiul art. 170 şi 171 din Regulamentul BNR nr. 5/2013, pe bază individuală sau consolidată; şi 
   (ii) membrii personalului din filiale instituţiei de credit care fac obiectul unui cadru specific de remunerare în conformitate cu prevederile art. 3116 alin. (1) din Regulamentul BNR nr. 5/2013, dar care fac obiectul cerinţelor de remunerare în temeiul art. 170 şi 171 din acelaşi regulament, în conformitate cu art. 3116 alin. (2) şi (3) din Regulamentul BNR nr. 5/2013. 
   II. Reguli privind validarea datelor transmise Băncii Naţionale a României 
    Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) la ordin trebuie să aplice următoarele verificări ale calităţii datelor transmise Băncii Naţionale a României potrivit formularelor din anexa nr. 1 la ordin şi anexa nr. 2 la ordin, după caz. 

Rând Verificarea calităţii datelor
între 1 şi 5 Numărul de membri ai personalului raportat trebuie să fie un număr întreg.
4 Numărul de pe rândul 4 trebuie să fie egal cu suma rândurilor 1-3.
4a, 4b, 4c Suma valorilor de pe rândurile 4a, 4b şi 4c trebuie să fie egală cu cifra de pe rândul 4.
5 Cifra de pe rândul 5 trebuie să fie mai mică sau egală cu cifra de pe rândul 4.
6 Remuneraţia fixă totală trebuie să fie suma rândurilor 7-11.
12 Remuneraţia variabilă totală trebuie să fie suma rândurilor 13, 15, 17, 19 şi 21 din anexa nr. 1 la ordin, iar pentru anexa nr. 2 la ordin, suma rândurilor 13, 15, 17, 19, 20a, 20c şi 21.
12 Remuneraţia variabilă totală nu trebuie să fie mai mică decât suma rândurilor 24, 26, 28 şi 29.
12 Suma remuneraţiilor amânate de pe rândurile 14, 16, 18, 20 şi 22 din anexa nr. 1 la ordin, iar pentru anexa nr. 2 la ordin, de pe rândurile 14, 16, 18, 20, 20b, 20d şi 22 nu trebuie să fie mai mare decât valoarea de pe rândul 12.
- Corectitudinea intervalului de plată selectat: pentru fiecare domeniu de activitate, suma remuneraţiei fixe (rândul 6) şi a remuneraţiei variabile (rândul 12) împărţită la numărul de persoane cu venituri ridicate (rândul 4) trebuie să dea o valoare care se încadrează în intervalul de plată selectat.
- Ponderea remuneraţiei amânate: suma remuneraţiilor amânate de la rândurile 14, 16, 18, 20 şi 22 din anexa nr. 1 la ordin, iar pentru anexa nr. 2 la ordin, de la rândurile 14, 16, 18, 20, 20b, 20d şi 22, după deducerea valorilor de pe rândurile 24, 26, 31 şi 32, trebuie să fie mai mare sau egală cu de 0,4 ori valoarea de pe rândul 12, după deducerea valorii de pe rândul 32.
Instituţiile de credit trebuie să ia în considerare că această regulă de validare simplificată serveşte doar în scopuri de evaluare comparativă şi nu este o validare a conformităţii cu cerinţele în materie de remunerare referitoare la remuneraţia variabilă garantată şi la plăţile compensatorii, şi anume, în timp ce sumele integrale sunt deduse, o parte din sume ar putea face obiectul cerinţei de a plăti părţi din remuneraţia variabilă în cadrul unor acorduri de amânare.
Această regulă de validare nu se aplică instituţiilor de credit în cazul cărora toate persoanele cu venituri ridicate beneficiază de derogarea de la cerinţa de a plăti părţi din remuneraţia variabilă conform acordurilor de amânare în temeiul art. 171 alin. (11) lit. a) din Regulamentul BNR nr. 5/2013.
- Plata sub formă de instrumente: Suma rândurilor 15, 17 şi 19 din anexa nr. 1 la ordin şi a rândurilor 15, 17, 19, 20a şi 20c din anexa nr. 2 la ordin, după deducerea valorilor de pe rândurile 24, 26, 31 şi 32, trebuie să fie mai mare sau egală cu de 0,5 ori valoarea de pe rândul 12, după deducerea valorilor de pe rândurile 31 şi 32.
Instituţiile de credit trebuie să ia în considerare că această regulă de validare simplificată serveşte doar în scopuri de evaluare comparativă şi nu este o validare a conformităţii cu cerinţele în materie de remunerare referitoare la remuneraţia variabilă garantată şi la plăţile compensatorii, şi anume, deşi sunt deduse sumele integrale, o parte din sume ar putea face obiectul cerinţei de a plăti părţi din remuneraţia variabilă sub formă de instrumente.
Această regulă de validare nu se aplică instituţiilor de credit în cazul cărora toate persoanele cu venituri ridicate beneficiază de derogare de la cerinţa de a plăti părţi din remuneraţia variabilă în instrumente în temeiul art. 171 alin. (11) lit. a) din Regulamentul BNR nr. 5/2013.
Raportul dintre remuneraţia variabilă şi cea fixă în instituţii: pentru personalul identificat din instituţii de credit (anexa nr. 1 la ordin), remuneraţia variabilă de pe rândul 12, după deducerea valorilor de pe rândurile 24, 26a şi 32, împărţită la remuneraţia fixă de pe rândul 6, după deducerea valorii de pe rândul 33, trebuie să fie, după caz, egală sau mai mică de 100% sau 200%. Această regulă de validare nu se aplică pentru coloana 9 "Toate persoanele cu venituri ridicate din filialele (firme de investiţii) care fac obiectul art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2034".
Pentru instituţiile de credit care transmit date consolidate La fiecare rând din anexa nr. 2 la ordin, suma numerelor trebuie să fie egală cu numărul respectiv din coloana 9 "Toate persoanele cu venituri ridicate din filialele (firme de investiţii) care fac obiectul art. 25 şi 34 din Directiva (UE) 2019/2034".