Nr. 15/20/2006
Banca Naţională a României
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
CAPITOLUL I Prevederi generale
Secţiunea 1
Obiectul, domeniul de aplicare şi definiţii
Art. 1. -(1) Prezentul regulament stabileşte modul de determinare, conform abordării bazate pe modele interne de rating, a valorii ponderate la risc a expunerilor, în vederea calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit.
(2) Prezentul regulament se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.
(3) Casele centrale sunt responsabile pentru reglementarea, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, a cadrului general aferent cooperativelor de credit din cadrul reţelelor cooperatiste. Reglementările emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte determinarea, potrivit abordării bazate pe modele interne de rating, a valorii ponderate la risc a expunerilor în vederea calculării cerinţelor minime de capital pentru riscul de credit ale cooperativelor de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.
(4) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
(5) Cu respectarea prevederilor art. 2 lit. a) din Regulamentul BNR-CNVM Nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, tuturor instituţiilor de credit şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit persoane juridice străine din state terţe în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.
(6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.
(7) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
(8) Termenii şi expresiile "instituţie externă de evaluare a creditului", "instituţie externă de evaluare a creditului eligibilă", "instituţie externă de evaluare a creditului nominalizată", "entităţi din sectorul public", "entităţi mici şi mijlocii", "organisme de plasament colectiv (OPC)" şi "societăţi" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.
(9) Termenii şi expresiile "risc de credit al contrapartidei", "contrapartidă centrală", "tranzacţii cu termen lung de decontare", "tranzacţii de creditare în marjă", "tranzacţie de răscumpărare", "set de compensare" şi "ajustare unilaterală a evaluării creditului" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă.
(10) Termenii şi expresiile "securitizare" şi "poziţie din securitizare" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
(11) Termenii şi expresiile "protecţie finanţată a creditului" şi "protecţie nefinanţată a creditului" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(12) Semnificaţia expresiei de "grup de clienţi aflaţi în legătură" este cea prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM Nr. 16/21/2006 privind expunerile mari ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(13) Termenii şi expresiile "firme de investiţii" şi "instituţii" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(14) Termenii şi expresiile "portofoliu de tranzacţionare" şi "operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii.
Art. 2. - În scopul aplicării prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. risc de diminuare a valorii creanţei - riscul ca valoarea unei creanţe să fie redusă prin intermediul acordării de credite debitorului, fie sub formă de lichidităţi fie sub o altă formă.
2. probabilitate de nerambursare - probabilitatea ca o contrapartidă să ajungă în stare de nerambursare într-un orizont de timp de un an.
3. pierdere - pierderea economică, inclusiv efectele semnificative ale actualizării şi costurile semnificative, directe şi indirecte, asociate cu încasarea instrumentului.
4. pierdere în caz de nerambursare - raportul între pierderea aferentă unei expuneri, ca urmare a nerambursării din partea contrapartidei, şi suma expusă la risc la momentul nerambursării.
5. factor de conversie - raportul între partea din angajamentul de finanţare care nu este trasă la momentul actual, dar care va fi trasă şi expusă la risc în situaţie de nerambursare, şi partea din angajamentul de finanţare care nu este trasă la momentul actual, întinderea angajamentului de finanţare fiind determinată de o limită autorizată, mai puţin în cazul în care limita neautorizată este mai mare.
6. pierdere aşteptată - raportul între suma ce se anticipează a fi pierdută în caz de nerambursare din partea unei contrapartide sau în caz de diminuare a valorii creanţei, într-un orizont de timp de un an, şi suma expusă la risc în caz de nerambursare.
7. formalizare - descrierea şi, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regăsite la nivelul instituţiei de credit sub forma unei expuneri scrise cu un grad adecvat de complexitate şi detaliere.
8. expunere - un activ sau un element din afara bilanţului prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţii de credit şi firme de investiţii potrivit abordării standard.
Secţiunea 2
Cerinţe minime privind utilizarea abordării
bazate pe modele interne de rating
Art. 3. -(1) În conformitate cu prevederile prezentului regulament, Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit să calculeze valoarea ponderată la risc a expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating. În acest scop, instituţiile de credit trebuie să solicite aprobarea Băncii Naţionale a României.
(2) Aprobarea prevăzută la alin. (1) va fi acordată numai dacă Banca Naţională a României este convinsă că sistemele de administrare şi de rating pentru expunerile la riscul de credit, de care dispune instituţia de credit, sunt fiabile, implementate cu integritate şi, în particular, îndeplinesc următoarele condiţii potrivit prevederilor Capitolului V:
a) sistemele de rating ale instituţiei de credit permit o evaluare pertinentă a caracteristicilor debitorului şi ale tranzacţiei, o diferenţiere pertinentă şi o cuantificare precisă, consecventă şi coerentă a riscului;
b) ratingurile interne şi estimările cu privire la stările de nerambursare şi pierderi, utilizate în vederea determinării cerinţelor de capital, precum şi sistemele şi procesele asociate au un rol hotărâtor în administrarea riscurilor şi în procesul decizional, precum şi în ceea ce priveşte mecanismul de aprobare a creditelor, alocarea internă a capitalului şi guvernanţa corporativă a instituţiei de credit;
c) instituţia de credit dispune de o unitate de control a riscului de credit care este responsabilă pentru sistemele sale de rating, şi care are un grad adecvat de independenţă şi nu este supusă niciunei influenţe care să pericliteze independenţa sa;
d) instituţia de credit colectează şi înregistrează toate datele relevante pentru a susţine propriile procese de cuantificare şi administrare a riscului de credit;
e) instituţia de credit formalizează sistemele sale de rating şi fundamentarea care stă la baza proiectării acestora, şi validează respectivele sisteme.
(3) În cazul prevăzut la art. 131 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, Banca Naţională a României poate permite ca îndeplinirea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V să fie asigurată de societatea-mamă şi filialele acesteia, considerate împreună.
Art. 4. - O instituţie de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating trebuie să demonstreze că a utilizat, pe o perioadă de cel puţin trei ani anterior momentului pentru care solicită aprobarea, pentru clasele de expuneri care fac obiectul abordării bazate pe modele interne de rating, în scopul cuantificării şi administrării interne a riscurilor, sisteme de rating conforme în linii generale cu cerinţele minime prevăzute în Capitolul V.
Art. 5. - O instituţie de credit care solicită aprobarea în vederea utilizării estimărilor proprii cu privire la pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie, trebuie să demonstreze că a realizat şi a utilizat estimările cu privire la pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie într-o manieră care respectă în linii generale cerinţele minime privind utilizarea propriilor estimări ale acestor parametri, prevăzute în Capitolul V, pe o perioadă de cel puţin trei ani anterior momentului pentru care solicită aprobarea.
Art. 6. - În cazul în care o instituţie de credit nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în acest regulament, trebuie fie să prezinte Băncii Naţionale a României un plan de redresare rapidă a situaţiei, fie să demonstreze că efectele generate de neîndeplinirea acestor condiţii nu sunt semnificative.
Art. 7. -(1) Unei instituţii de credit nu i se poate permite aplicarea permanentă atât a abordării pe modele interne de rating de bază cât şi a celei avansate asupra expunerilor pentru care a obţinut aprobarea pentru aplicarea modelelor interne de rating.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), expunerile de tip retail pot fi tratate doar conform abordării pe modele interne de rating avansate, chiar dacă instituţia de credit implementează abordarea pe modele interne de rating de bază pentru alte clase de expuneri, prevăzute la art. 13-21.
Art. 8. -(1) Fără a a aduce atingere prevederilor art. 30 şi ale art. 31, instituţiile de credit şi orice societate-mamă şi filialele acesteia trebuie să implementeze abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile.
(2) În condiţiile obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României, implementarea poate fi realizată gradual pentru diferitele clase de expuneri prevăzute la art. 13-21, în cadrul aceleiaşi unităţi operaţionale, pentru unităţi operaţionale diferite în cadrul aceluiaşi grup sau în vederea utilizării propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie pentru calculul ponderilor de risc ale expunerilor înregistrate faţă societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale.
(3) În cazul clasei de expuneri de tip retail prevăzută la art. 13-21, implementarea se poate realiza gradual pentru categoriile de expuneri cărora le corespund diferitele corelaţii prevăzute la art. 40-43, din Capitolul II.
Art. 9 - Implementarea prevăzută la art. 8 trebuie să fie realizată într-o perioadă de timp rezonabilă, convenită cu Banca Naţională a României. Implementarea trebuie să fie realizată în condiţii stricte, stabilite de Banca Naţională a României. Aceste condiţii trebuie astfel stabilite încât să asigure faptul că tratamentul flexibil prevăzut la art. 8 nu va fi utilizat selectiv, cu scopul reducerii cerinţelor minime de capital în ceea ce priveşte categoriile de expuneri sau unităţile operaţionale pentru care urmează să se aplice abordarea bazată pe modele interne de rating sau în ceea ce priveşte utilizarea estimărilor proprii ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie.
Art. 10. - Instituţiile de credit care aplică abordarea bazată pe modele interne de rating pentru oricare clasă de expuneri trebuie să utilizeze această abordare şi pentru clasa de expuneri din titluri de capital.
Art. 11. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 8-10 şi ale art. 30 şi art. 31, instituţiile de credit care, potrivit art. 3-6, au obţinut aprobarea să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating nu vor reveni, pentru calculul valorii ponderate la risc a expunerilor, la utilizarea abordării prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard decât pentru motive întemeiate în mod corespunzător şi numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Art. 12. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 8-9 şi ale art. 30 şi art. 31, instituţiile de credit care, potrivit art. 22 alin. (9), au obţinut aprobarea să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, nu vor putea recurge la utilizarea valorilor pierderii în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie prevăzuţi la art. 22 alin. (8), decât pentru motive întemeiate în mod corespunzător şi numai cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Secţiunea 3
Clasificarea expunerilor
Art. 13. - Pentru aplicarea prevederilor prezentului regulament, fiecare expunere va fi încadrată într-una din următoarele clase de expuneri:
a) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de administraţiile centrale sau băncile centrale;
b) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de instituţii sau instituţii financiare;
c) creanţe sau creanţe potenţiale faţă de societăţi;
d) creanţe sau creanţe potenţiale de tip retail;
e) creanţe provenind din titluri de capital;
f) poziţii din securitizare; sau
g) active, altele decât cele care reprezintă creanţe de natura creditelor (non-credit obligation assets).
Art. 14. - În scopul prezentului regulament, următoarele expuneri vor fi tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale sau bănci centrale:
a) expuneri faţă de administraţii regionale, autorităţi locale sau faţă de entităţi din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard; şi
b) expuneri faţă de bănci multilaterale de dezvoltare şi organizaţii internaţionale, cărora le este aplicabilă o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.
Art. 15. - În scopul prezentului regulament, următoarele expuneri sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii:
a) expuneri faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale, care nu sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;
b) expuneri faţă de entităţi din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard; şi
c) expuneri faţă de bănci multilaterale de dezvoltare, cărora nu le este aplicabilă o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.
Art. 16. -(1) Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail la care se face referire la art. 13 lit. d), expunerile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie înregistrate faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de o entitate mică sau mijlocie, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată de către clientul debitor sau grupul de clienţi aflaţi în legătură instituţiei de credit şi societăţii-mamă şi filialelor instituţiei de credit, inclusiv orice expunere restantă, dar excluzând creanţele sau creanţele potenţiale garantate cu proprietăţi imobiliare cu destinaţie locativă, să nu depăşească echivalentul în RON a sumei de 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma respectivele informaţii;
b) să fie tratate de către instituţia de credit, în cadrul procesului de administrare a riscurilor, într-o manieră similară, consecventă şi coerentă în timp;
c) să nu fie administrate în mod individual precum expunerile din clasa expunerilor faţă de societăţi; şi
d) fiecare expunere să reprezinte o parte dintr-un număr semnificativ de expuneri, care sunt administrate în mod similar.
(2) Valoarea actualizată a plăţilor minime aferente contractelor de leasing de tip retail este eligibilă pentru clasa expunerilor de tip retail.
(3) În cadrul clasei expunerilor de tip retail se vor distinge următoarele tipuri de expuneri:
a) expuneri garantate cu proprietăţi imobiliare;
b) expuneri de tip retail reînnoibile eligibile, care respectă prevederile art. 41 din Capitolul II;
c) alte expuneri de tip retail.
Art. 17. - În scopul prezentului regulament, următoarele expuneri se încadrează la expuneri din titluri de capital:
a) expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de creanţă, dar care conferă un drept subordonat şi rezidual asupra activelor sau venitului emitentului; şi
b) expuneri din titluri de creanţă, dar a căror semnificaţie economică este similară cu cea a expunerilor prevăzute la lit. a).
Art. 18. - În cadrul clasei expunerilor faţă de societăţi, instituţiile de credit trebuie să identifice în mod distinct, ca expuneri provenind din finanţări specializate, expunerile care prezintă următoarele caracteristici:
a) expunerea este înregistrată faţă de o entitate creată în mod special pentru a finanţa şi/sau a exploata active corporale;
b) prevederile contractuale conferă creditorului un grad substanţial de control asupra activelor şi veniturilor pe care acestea le generează; şi
c) sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de veniturile generate de activele finanţate şi mai puţin de capacitatea independentă de rambursare a societăţii comerciale în ansamblul său.
Art. 19. - Orice creanţă din credite, care nu a fost încadrată în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a), b), d), e) şi f), va fi încadrată în clasa de expuneri prevăzută la lit. c) din articolul respectiv.
Art. 20. - Clasa de expuneri prevăzută la lit. g) a art. 13 include valoarea reziduală a bunurilor imobiliare în regim de leasing, dacă aceasta nu este inclusă în expunerile din operaţiuni de leasing, aşa cum sunt definite în art. 103 din Capitolul IV.
Art. 21. - Metodologia utilizată de instituţia de credit în vederea încadrării expunerilor în diferitele clase de expuneri trebuie să fie adecvată, consecventă şi coerentă pe parcursul timpului.
Secţiunea 4
Prevederi generale privind calculul valorii ponderate
la risc a expunerilor şi a pierderilor aşteptate
Art. 22. -(1) Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit, în cazul expunerilor incluse într-una dintre clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-e) sau la lit. g), se calculează, dacă acestea nu au fost deduse din fondurile proprii, în conformitate cu prevederile art. 32-56 din Capitolul II.
(2) Valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în cazul creanţelor achiziţionate, se calculează în conformitate cu prevederile art. 57 din Capitolul II. În cazul în care o instituţie de credit are, pentru creanţele achiziţionate, drept de recurs deplin asupra vânzătorului acestor creanţe în ceea ce priveşte riscul de nerambursare şi riscul de diminuare a valorii creanţei, nu este necesară aplicarea prevederilor art. 22-29 cu privire la creanţele achiziţionate. Expunerea poate fi tratată, în schimb, ca o expunere garantată cu o garanţie reală.
(3) Valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit şi pentru riscul de diminuare a valorii creanţei se calculează pe baza parametrilor de risc relevanţi asociaţi expunerilor respective. Aceşti parametri trebuie să includă probabilitatea de nerambursare (PD), pierderea în caz de nerambursare (LGD), scadenţa (M) şi valoarea expunerii. Probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se pot considera în mod distinct sau împreună, potrivit prevederilor Capitolului III.
(4) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), cu aprobarea Băncii Naţionale a României, valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit în cazul clasei de expuneri prevăzute la art. 13 lit. e) se calculează potrivit art. 47-55 din Capitolul II. Unei instituţii de credit îi este permis de către Banca Naţională a României să utilizeze abordarea prevăzută în art. 54 şi art. 55 din Capitolul II, doar dacă instituţia de credit îndeplineşte cerinţele minime prevăzute în art. 235-250 din Capitolul V.
(5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru riscul de credit în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate se calculează potrivit prevederilor art. 36 din Capitolul II. Banca Naţională a României aprobă metodologia întocmită de instituţiile de credit pentru aplicarea ponderilor de risc respectivelor expuneri.
(6) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-d), instituţiile de credit trebuie să determine propriile estimări ale probabilităţilor de nerambursare în conformitate cu prevederile art. 3-6 şi Capitolului V.
(7) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. d), instituţiile de credit trebuie să determine propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în conformitate cu prevederile art. 3-6 şi Capitolului V.
(8) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-c), instituţiile de credit trebuie să aplice valorile pierderilor în caz de nerambursare prevăzute în art. 73 din Capitolul III, şi factorii de conversie prevăzuţi în art. 108, alin. (2) lit. a)-d) din Capitolul IV.
(9) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (8), pentru toate expunerile încadrate în clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-c), Banca Naţională a României poate aproba instituţiilor de credit să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în condiţiile respectării prevederilor art. 3-6 şi Capitolului V.
(10) Valoarea ponderată la risc în cazul expunerilor securitizate şi al expunerilor încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. f) se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
Art. 23. -(1) În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deţinute în organismele de plasament colectiv (OPC) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 61 şi art. 62 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard şi instituţia de credit are cunoştinţă de toate expunerile suport ale OPC, instituţia de credit trebuie să ia în considerare în mod direct aceste expuneri suport în vederea determinării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderii aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în acest regulament.
(2) În cazul în care instituţia de credit nu îndeplineşte condiţiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezentul regulament, valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderii aşteptate se calculează în conformitate cu următoarele metode:
a) pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13, lit. e), metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. Dacă, în acest scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri provenind din alte titluri de capital, aceasta trebuie să trateze respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital.
b) pentru toate celelalte expuneri suport, prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, cu următoarele modificări:
(i) expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată şi le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; şi
(ii) expunerilor încadrate în ultimele nivele ale scalei de evaluare a calităţii creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, le va fi aplicată o pondere de risc de 200%.
(3) În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare deţinute în OPC nu îndeplinesc condiţiile stabilite la art. 61 şi art. 62 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard sau instituţia de credit nu are cunoştinţă de toate expunerile suport ale OPC, instituţia de credit trebuie să ia în considerare în mod direct expunerile suport şi să calculeze valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderii aşteptate în conformitate cu metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata expunerile respective ca expuneri din alte titluri de capital. Pentru aceste scopuri, expunerile, altele decât cele din titluri de capital, se încadrează în una din clasele (expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital) prevăzute în art. 77, alin. (1) şi (2) din Capitolul II, iar expunerile a căror natură nu este cunoscută se încadrează în clasa expunerilor din alte titluri de capital.
(4) Ca alternativă la aplicarea metodei descrise mai sus, instituţiile de credit pot determina ele însele sau pot recurge la o terţă parte pentru determinarea şi raportarea valorilor medii ponderate ale expunerilor, pe baza expunerilor suport ale OPC, în conformitate cu următoarele metode, în condiţiile în care este asigurată corectitudinea calculului şi raportării:
a) pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. e), metoda prevăzută în art. 48-50 din Capitolul II. În cazul în care, în vederea îndeplinirii acestui scop, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiţii de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital, aceasta va trata respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital;
b) pentru toate celelalte expuneri suport se vor aplica prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, cu următoarele modificări:
(i) expunerile se încadrează în clasa de expuneri adecvată şi le este aplicată ponderea de risc aferentă unui nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului imediat inferior celui corespunzător expunerii respective; şi
(ii) expunerilor încadrate la nivelele superioare ale scalei de evaluare a calităţii creditului, cărora le corespunde o pondere de risc de 150%, li se aplică o pondere de risc de 200%.
Art. 24. - Valoarea pierderii aşteptate pentru expunerile încadrate în una din clasele de expuneri prevăzute la art. 13 lit. a)-e), se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 58-64 din Capitolul II.
Art. 25. - În conformitate cu prevederile art. 58-64 din Capitolul II, valoarea pierderii aşteptate se calculează pe baza aceloraşi valori de intrare ale parametrilor de risc, respectiv, probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare, precum şi a valorii expunerii, aferente fiecărei expuneri, cu cele utilizate la determinarea valorii ponderate la risc a expunerilor în conformitate cu prevederile art. 22 şi ale art. 23. În cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, în cazul în care instituţiile de credit utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare, pierderea aşteptată va fi cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată pentru expunerea aflată în stare de nerambursare, în conformitate cu prevederile art. 195 din Capitolul V.
Art. 26. - În cazul expunerilor securitizate, valoarea pierderii aşteptate se calculează în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
Art. 27. - În cazul expunerilor încadrate în clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. g) valoarea pierderii aşteptate este zero.
Art. 28. - În cazul creanţelor achiziţionate, valoarea pierderii aşteptate pentru riscul de de diminuare a valorii creanţei se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 64 din Capitolul II.
Art. 29. - În cazul expunerilor prevăzute la art. 23, valoarea pierderii aşteptate se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în art. 58-64 din Capitolul II.
Secţiunea 5
Clase de expuneri în cazul cărora este permisă
aplicarea abordării standard
Art. 30. -(1) Instituţiile de credit care au primit aprobarea Băncii Naţionale a României de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating pentru determinarea valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderii aşteptate pentru una sau mai multe clase de expuneri, pot aplica prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, pentru următoarele expuneri:
a) clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. a), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat şi implementarea de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta;
b) clasa de expuneri prevăzută la art. 13 lit. b), în cazul în care numărul contrapartidelor importante este limitat şi implementarea de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru aceste contrapartide ar reprezenta un efort excesiv pentru aceasta;
c) expuneri în unităţi operaţionale de importanţă redusă, precum şi clasele de expuneri de importanţă redusă din perspectiva dimensiunii şi a profilului de risc;
d) expuneri faţă de administraţia centrală, administraţiile regionale şi autorităţile locale ale statului membru de origine şi faţă de organismele sale administrative, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(i) din punct de vedere al riscului, ca urmare a existenţei de acorduri instituţionale specifice, nu există diferenţe între expunerile faţă de administraţia centrală şi celelalte expuneri menţionate; şi
(ii) expunerilor faţă de administraţia centrală le este aplicată o pondere de risc de 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.
e) expuneri ale unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este societatea sa mamă, filiala sa sau o filială a societăţii sale mamă, cu condiţia ca respectiva contrapartidă să fie o instituţie, o societate financiară holding, o instituţie financiară, o societate de administrare a investiţiilor sau o societate prestatoare de servicii auxiliare, supuse unor cerinţe prudenţiale adecvate, sau o societate aflată în relaţia prevăzută la art. 19 alin. (4) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii;
f) expuneri din titluri de capital faţă de entităţi ale căror obligaţii din credite se ponderează cu grad de risc 0% potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard (inclusiv faţă de acele entităţi cu caracter public în cazul cărora se poate aplica ponderea de risc 0%);
g) expuneri din titluri de capital înregistrate în cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care furnizează instituţiei de credit subvenţii importante pentru investiţii şi implică o anumită formă de monitorizare guvernamentală şi restricţii privind respectivele investiţii în titluri de capital. Această excepţie este limitată la un total de 10% din nivelul fondurilor proprii de nivel I şi al fondurilor proprii de nivel II;
h) expuneri prevăzute de art. 31 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard care îndeplinesc condiţiile specificate în acesta; sau
i) garanţii şi contragaranţii furnizate de stat potrivit art. 58 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere aplicării prevederilor din Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard pentru expunerile din titluri de capital pentru care este permis acest tratament în alte state membre.
Art. 31. - În scopul art. 30 alin. (1), clasa expunerilor din titluri de capital ale unei instituţii de credit va fi considerată importantă dacă, valoarea lor agregată excluzând expunerile din titluri de capital înregistrate în cadrul programelor legislative prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g), depăşeşte, în medie, în anul precedent, 10% din fondurile proprii ale instituţiei de credit. Dacă numărul acestor expuneri din titluri de capital este mai mic de 10 deţineri individuale, acest prag va fi de 5% din fondurile proprii ale instituţiei de credit.
CAPITOLUL II Prevederi privind determinarea valorilor ponderate la risc
ale expunerilor şi ale valorilor pierderii aşteptate
Secţiunea 1
Calculul valorilor ponderate la risc
ale expunerilor pentru riscul de credit
Art. 32. -(1) Dacă nu este altfel specificat, parametrii de risc de intrare în formula de calcul, respectiv probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare şi scadenţa se determină aşa cum este prevăzut în Capitolul III, iar valoarea expunerii se determină aşa cum este prevăzut în Capitolul IV.
(2) Valoarea ponderată la risc pentru fiecare expunere se calculează în conformitate cu formulele corespunzătoare din prezentul capitol.
1.1. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri faţă de societăţi,
instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale
Art. 33. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 34-38, valoarea ponderată la risc în cazul expunerilor faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale se calculează în conformitate cu următoarele formule:
Corelaţia (R) = 0,12x(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))+0,24*[1-(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))]
Ajustare a scadenţei (b) = [0,11852-0,05478*ln(PD)]2
Ponderea de risc (RW) = LGD*(N[(1-R)-0,5*G(PD)+(R/(1-R))0,5*G(0,999)]-PD*LGD)*(1-1,5*b)-1*(1+(M-2,5)*b)*12,5*1,06
|
N(x) reprezintă funcţia de distribuţie cumulativă a unei variabile aleatoare normală standard (care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatoare normal distribuită cu media zero şi varianta 1 să fie mai mică sau egală cu x).
G(z) reprezintă inversa funcţiei de distribuţie cumulativă pentru o variabilă aleatoare normală standard (care exprimă valoarea lui x astfel încât N(x) = z).
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW*valoarea expunerii
În cazul în care probabilitatea de nerambursare este nulă, ponderea de risc va fi 0%.
În cazul în care probabilitatea de nerambursare este unitară:
-pentru expunerile aflate în stare de nerambursare pentru care instituţiile de credit utilizează valorile pierderii în caz de nerambursare prevăzute în art. 73 din Capitolul III, ponderea de risc este 0%;
-pentru expunerile aflate în stare de nerambursare pentru care instituţiile de credit utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare, ponderea de risc este max [0%; 12,5*(LGD-EL(BE))];
unde EL(BE) reprezintă cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V al acestui regulament.
Art. 34. - Pentru orice expunere care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 30 şi art. 61 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, valoarea ponderată la risc a expunerii poate fi ajustată în conformitate cu următoarea formulă:
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW*valoarea expunerii*(0,15+160*PDpp)
|
unde,
PDpp este probabilitatea de nerambursare aferentă furnizorului de protecţie
Ponderea de risc (RW) se calculează utilizând formula relevantă de ponderare la risc a expunerii prevăzută la art. 33, probabilitatea de nerambursare aferentă debitorului şi pierderea în caz de nerambursare aferentă unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie. Ajustarea scadenţei (b) se calculează prin utilizarea celei mai scăzute dintre următoarele valori: probabilitatea de nerambursare a furnizorului de protecţie şi probabilitatea de nerambursare a debitorului.
Art. 35. - În cazul expunerilor faţă de societăţi, atunci când cifra de afaceri anuală totală consolidată, la nivelul grupului din care face parte societatea, este, în echivalent RON, cuprinsă între 5 şi 50 de milioane euro, pentru calculul ponderilor la risc instituţiile de credit pot utiliza formula de corelaţie de mai jos.
Corelaţia (R)=0,12*(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))+0,24*[1-(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))]-0,04*(1-(S-5)/45)
|
unde,
S reprezintă cifra de afaceri anuală totală consolidată, care este exprimată în milioane RON, şi care se încadrează în intervalul valoric în echivalent RON, de 5 mii euro şi 50 mii euro (în condiţiile în care 5 milioane euro <= S <= 50 milioane euro). Cifrele de afaceri al căror nivel raportat este mai mic decât valoarea echivalentă în RON a 5 milioane euro vor fi tratate ca fiind egale cu 5 milioane euro.
Pentru creanţele achiziţionate, cifra de afaceri anuală totală consolidată este media cifrelor de afaceri asociate creanţelor ponderată în funcţie de nivelul expunerilor individuale din cadrul portofoliului.
În cazul în care cifra de afaceri anuală totală consolidată nu reprezintă un indicator semnificativ pentru dimensiunea întreprinderii, iar totalul activelor reprezintă un indicator cu un grad mai mare de relevanţă, instituţiile de credit vor substitui cifra de afaceri anuală totală cu totalul activelor grupului, la nivel consolidat.
Art. 36. -(1) În cazul expunerilor care provin din finanţări specializate, pentru care o instituţie de credit nu poate demonstra că estimările sale privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în Capitolul V, instituţia de credit va aplica respectivelor expuneri ponderile de risc prevăzute în tabelul 1:
Tabel 1
┌────────────────────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┐
│ Scadenţă reziduală │categoria│categoria│categoria│categoria│categoria│
│ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────────────────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Mai puţin de 2,5 ani │ 50% │ 70% │ 115% │ 250% │ 0% │
├────────────────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Cel puţin 2,5 ani │ 70% │ 90% │ 115% │ 250% │ 0% │
└────────────────────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘
|
(2) În procesul de încadrare în categoriile menţionate la alin. (1), în vederea aplicării ponderilor de risc expunerilor care provin din finanţarea specializată, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere următorii factori: puterea financiară, cadrul juridic şi politic, caracteristicile tranzacţiei şi/sau ale activului, puterea financiară a sponsorului şi a iniţiatorului, inclusiv veniturile generate de orice parteneriat public-privat, precum şi mecanismele de garantare aferente.
Art. 37. - În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele minime prevăzute la art. 220-229 din Capitolul V. În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, care îndeplinesc suplimentar şi condiţiile prevăzute la art. 44 şi pentru care utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor faţă de societăţi stabilite în Capitolul V, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit, se pot utiliza standardele de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail, prevăzute în Capitolul V.
Art. 38. - În cazul creanţelor achiziţionate faţă de societăţi, reducerile rambursabile acordate la achiziţionare, garanţiile reale sau garanţiile personale parţiale care oferă protecţie pentru prima pierdere, în cazul pierderilor provenite din nerambursare, pierderilor în caz de diminuare a valorii creanţei sau pierderilor provenind din ambele situaţii pot fi tratate drept poziţii pentru prima pierdere în aplicarea prevederilor aferente ratingurilor interne conform Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
Art. 39. - În cazul în care o instituţie oferă protecţie a creditului pentru un coş de expuneri, în condiţiile în care apariţia stării de nerambursare de ordinul n din cadrul expunerilor declanşează plata şi acest eveniment de credit conduce la terminarea contractului, dacă produsul respectiv dispune de un rating din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului eligibile, atunci se aplică ponderile de risc prevăzute în art. 3-7 şi art. 9-14 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
Dacă produsul nu dispune de un rating din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului eligibile, ponderile de risc pentru expunerile incluse în portofoliu vor fi agregate, excluzând cele n-1 expuneri în cazul în care suma dintre valoarea pierderii aşteptate înmulţită cu 12,5 şi valoarea ponderată la risc a expunerii nu depăşeşte valoarea nominală a protecţiei furnizate de instrumentul financiar derivat de credit înmulţită cu 12,5.
Expunerile până la ordinul n-1, care trebuie excluse din agregare se determină astfel încât fiecare dintre acestea să producă o valoare ponderată la risc a expunerii mai mică decât valoarea ponderată la risc a oricărei alte expuneri incluse în agregare.
1.2. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri de tip retail
Art. 40. - În conformitate cu prevederile art. 41 şi ale art. 42, valoarea ponderată la risc pentru expunerile de tip retail se calculează potrivit următoarelor formule:
Corelaţia (R)=0,03*(1-EXP(-35*PD))/(1-EXP(-35))+0,16*[1-(1-EXP(-35*PD))/(1-EXP(-35))]
Ponderea de risc (RW)=(LGD*N[(1-R)-0,5*G(PD)+(R/(1-R))0,5*G(0,999)]-PD*12,5*1,06)
|
N(x) reprezintă funcţia de distribuţie cumulativă a unei variabile aleatoare normală standard (care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatoare normal distribuită cu media zero şi varianta 1 să fie mai mică sau egală cu x).
G(z) reprezintă inversa funcţiei de distribuţie cumulativă pentru o variabilă aleatoare normală standard (care exprimă valoarea x pentru care N(x)=z).
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW*valoarea expunerii
În cazul în care probabilitatea de nerambursare este unitară (aferentă expunerilor aflate în stare de nerambursare), ponderea de risc este valoarea maximă dintre [0%; 12,5*(LGD-EL(BE))];
unde EL(BE) reprezintă cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V.
Art. 41. - Valoarea ponderată la risc pentru fiecare expunere faţă de entităţile mici şi mijlocii, aşa cum sunt definite la art. 16, care îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 30 şi la art. 61 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, se poate ajusta conform prevederilor art. 34.
Art. 42. - În cazul expunerilor de tip retail garantate cu un bun imobiliar, valoarea obţinută prin aplicarea formulei de corelaţie prevăzute la art. 40 este înlocuită de corelaţia (R) de 0,15.
Art. 43. -(1) În cazul expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile, aşa cum sunt definite la lit. a)-e) de la alin. (2), formula de corelaţie prevăzută la art. 40 este înlocuită de corelaţia (R) de 0,04.
(2) Vor fi încadrate în categoria de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile, expunerile care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) expunerile sunt înregistrate faţă de persoane fizice;
b) expunerile sunt reînnoibile, negarantate şi revocabile necondiţionat de instituţia de credit în situaţia în care creditul nu este utilizat imediat (în acest context, expunerile reînnoibile sunt definite ca reprezentând acele expuneri în cazul cărora soldurile clienţilor pot fluctua în funcţie de deciziile acestora de a împrumuta şi de a rambursa, într-o limită stabilită de instituţia de credit). Angajamentele de finanţare neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiţionat de instituţia de credit dacă termenii contractuali permit acesteia să le revoce în măsura maximă permisă de legislaţia privind protecţia consumatorului şi legislaţia conexă;
c) expunerea maximă, în cadrul sub-portofoliului, faţă de o singură persoană fizică, este cel mult egală cu echivalentul în RON a 100.000 EUR;
d) instituţia de credit poate demonstra Băncii Naţionale a României că utilizarea corelaţiei prevăzută la alin. (1) este limitată la portofoliile care au înregistrat o volatilitate redusă a ratei pierderilor comparativ cu nivelul mediu al ratei pierderilor pentru astfel de expuneri, în special în cadrul categoriilor cu probabilitate de nerambursare scăzută. Banca Naţională a României verifică volatilitatea relativă a ratei pierderilor pentru sub-portofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile, precum şi pentru portofoliul total de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile şi manifestă disponibilitate pentru schimbul de informaţii între jurisdicţii, privind caracteristicile ratei pierderilor asociate expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile; şi
e) Banca Naţională a României este de acord că tratamentul ca expunere de tip retail reînnoibilă eligibilă este în conformitate cu caracteristicile de risc aferente sub-portofoliului suport.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2) lit. b), în cazul facilităţilor de credit asociate unui cont în care este vărsat salariul, pentru care a fost constituită o garanţie reală, Banca Naţională a României poate renunţa la cerinţa ca expunerea să nu fie garantată. În acest caz, sumele recuperate ca urmare a executării garanţiei reale nu vor fi luate în calcul la estimarea pierderii în caz de nerambursare.
Art. 44. - Pentru a fi eligibile pentru tratamentul retail, creanţele achiziţionate trebuie să îndeplinească cerinţele minime prevăzute în art. 220-229 din Capitolul V, precum şi următoarele condiţii:
a) Instituţia de credit a achiziţionat creanţele de la terţe părţi cu care nu are nicio legătură, iar expunerile sale faţă de debitorii creanţelor nu includ nicio expunere care să fi fost iniţiată direct sau indirect de însăşi instituţia de credit;
b) Creanţele achiziţionate trebuie să fi fost generate în condiţii de deplină concurenţă între vânzător şi debitor. Astfel, nu sunt eligibile creanţele din tranzacţii între conturile aceleiaşi societăţi, precum nici creanţele evidenţiate în conturi de compensare reciprocă între societăţi care vând şi cumpără una de la cealaltă;
c) Instituţia de credit cumpărătoare are o creanţă asupra tuturor încasărilor generate de creanţele achiziţionate sau un drept proporţional asupra acestor încasări; şi
d) Portofoliul creanţelor achiziţionate este suficient de diversificat.
Art. 45. - În cazul creanţelor achiziţionate, reducerile rambursabile acordate la achiziţionare, garanţiile reale sau garanţiile personale parţiale care oferă protecţie pentru prima pierdere, în cazul pierderilor din nerambursare, pierderilor în caz de diminuare a valorii creanţei sau pierderilor provenind din ambele situaţii, pot fi tratate drept poziţii pentru prima pierdere conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 21/26/2006 privind tratamentul riscului de credit aferent expunerilor securitizate şi al poziţiilor din securitizare.
Art. 46. - În cazul grupelor formate din sub-portofolii de creanţe achiziţionate de tip retail diferite pentru care instituţia de credit cumpărătoare nu poate face distincţie între expunerile garantate cu bunuri imobiliare şi expunerile de tip retail reînnoibile eligibile de alte expuneri de tip retail, pentru respectivele expuneri va fi utilizată funcţia de ponderare la risc pentru sub-portofoliile de retail care generează cerinţele de capital cele mai mari.
1.3. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri din titluri de capital
Art. 47. -(1) Pentru calculul valorii ponderate la risc ale expunerilor provenite din titluri de capital, instituţiile de credit pot folosi una din cele trei metode: metoda simplă de ponderare la risc, metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare şi metoda bazată pe modele interne.
(2) Banca Naţională a României poate aproba unei instituţii de credit utilizarea concomitentă de metode diferite pentru diferite portofolii dacă aceste metode sunt utilizate pe plan intern de instituţia de credit. Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că alegerea este făcută de o manieră consecventă şi coerentă şi nu este determinată de consideraţii legate de arbitrajul de reglementare.
(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) şi (2), determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital ale societăţilor prestatoare de servicii auxiliare sau conexe se poate realiza în conformitate cu tratamentul aplicat activelor, altele decât creanţele din credite.
1.3.1. Metoda simplă de ponderare la risc
Art. 48. - Valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează conform următoarei formule:
Valoarea ponderată la risc a expunerii = RW * valoarea expunerii.
Ponderea de risc (RW) este de 190% pentru expunerile din investiţii de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate şi pentru care instituţiile de credit pot demonstra că pierderile înregistrate în trecut justifică aplicarea acestei ponderi de risc.
Ponderea de risc (RW) este de 290% pentru expunerile din titluri de capital tranzacţionate la bursă.
Ponderea de risc (RW) este de 370% pentru orice alte expuneri din titluri de capital.
Art. 49. - Poziţiile scurte de trezorerie şi pe instrumente financiare derivate din afara portofoliului de tranzacţionare pot compensa poziţiile lungi în titluri de acelaşi fel, cu condiţia ca aceste instrumente să fi fost special destinate acoperirii expunerilor din titluri de capital specifice şi să asigure acoperirea pentru încă cel puţin un an. Alte poziţii scurte se tratează ca şi cum ar fi poziţii lungi, prin aplicarea de ponderi de risc relevante, la valoarea absolută a fiecărei poziţii. În cazul poziţiilor ale căror scadenţe sunt decalate, se va aplica metoda utilizată pentru expunerile faţă de societăţi pentru determinarea efectului/tratamentul decalajului de scadenţă, conform prevederilor art. 86.
Art. 50. - Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, obţinută pentru o expunere din titluri de capital, potrivit metodelor prevăzute la art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
1.3.2. Metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea
în caz de nerambursare (PD/LGD)
Art. 51. -(1) O instituţie de credit poate aplica metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) în condiţiile în care demonstrează Băncii Naţionale a României că dezvoltarea unui model intern pentru portofoliul respectiv nu este posibilă, în timp ce cerinţele pentru aplicarea metodei bazate pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare sunt îndeplinite.
(2) Valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează conform formulelor prevăzute la art. 33. Dacă instituţiile de credit nu dispun de suficiente informaţii pentru a utiliza definiţia stării de nerambursare, prevăzută la art. 160-163 din Capitolul V, ponderilor de risc le este aplicat un factor de majorare de 1,5.
Art. 52. - La nivelul unei expuneri individuale, suma dintre valoarea pierderii aşteptate înmulţită cu 12,5 şi valoarea ponderată la risc a expunerii nu trebuie să depăşească valoarea expunerii înmulţită cu 12,5.
Art. 53. - Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, obţinută pentru o expunere din titluri de capital, potrivit metodelor prevăzute de art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii. În cazul acestei recunoaşteri se va utiliza o valoare de 90% a pierderii în caz de nerambursare pentru expunerea faţă de furnizorul de protecţie. Pentru expunerile din investiţii de tip private equity din cadrul unor portofolii suficient de diversificate, se poate utiliza o valoare de 65% a pierderii în caz de nerambursare. Pentru aceste scopuri, scadenţa este de 5 ani.
1.3.3. Metoda bazată pe modele interne
Art. 54. -(1) Valoarea ponderată la risc a expunerilor este pierderea potenţială asociată expunerilor din titluri de capital ale unei instituţii de credit, obţinută prin utilizarea unor modele interne de tip value-at-risk la un interval de încredere unilateral de 99% pentru diferenţa dintre randamentul trimestrial şi o rată adecvată fără risc, calculată pentru o perioadă - eşantion de lungă durată, înmulţită cu 12,5.
(2) La nivelul unei expuneri individuale, valoarea ponderată la risc nu trebuie să fie mai mică decât suma dintre valoarea minimă a expunerii ponderate la risc impusă prin metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD) şi valoarea corespunzătoare a pierderii aşteptate înmulţită cu 12,5 şi calculată pe baza valorii probabilităţii de nerambursare, prevăzută la art. 95 lit. a) din Capitolul III şi a valorii corespunzătoare a pierderii în caz de nerambursare, prevăzută în art. 96 şi art. 97 din Capitolul III.
(3) În scopul alin. (1), instituţiile de credit vor notifica Banca Naţională a României cu privire la alegerea sau, după caz, calcularea ratei fără risc, aceasta urmând a decide de la caz la caz dacă este necesară revizuirea metodologiei.
Art. 55. - Instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului obţinută pentru o poziţie pe titluri de capital.
1.4. Valoarea ponderată la risc pentru expuneri din active, altele
decât creanţele din credite (non credit-obligation assets)
Art. 56. - Valoarea ponderată la risc a expunerilor se calculează conform următoarei formule:
Valoarea ponderată la risc a expunerii = 100%*valoarea expunerii,
cu excepţia cazului în care expunerea reprezintă o valoare reziduală, situaţie în care aceasta trebuie calculată pentru fiecare an şi se determină după cum urmează:
(1/t)*100%*valoarea expunerii;
unde t reprezintă numărul de ani ai duratei contractului de leasing.
Secţiunea 2
Calculul valorilor ponderate la risc pentru riscul de diminuare
a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate
Art. 57. - Ponderile de risc pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate incluse în clasa de expuneri de tip retail sau în clasa de expuneri faţă de societăţi se calculează prin utilizarea formulei prevăzute la art. 33.
Parametrii de risc de intrare respectiv probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se calculează conform prevederilor din Capitolul III, valoarea expunerii se calculează conform prevederilor din Capitolul IV, iar scadenţa este de 1 an. Dacă instituţiile de credit pot demonstra Băncii Naţionale a României că riscul de diminuare a valorii creanţei este nesemnificativ, acesta nu este necesar a fi luat în considerare.
Secţiunea 3
Calculul valorii pierderii aşteptate
Art. 58. - Dacă nu este prevăzut altfel, parametrii de risc de intrare respectiv probabilitatea de nerambursare şi pierderea în caz de nerambursare se calculează conform prevederilor Capitolului III, iar valoarea expunerii se calculează conform prevederilor Capitolului IV.
Art. 59. -(1) Valoarea pierderii aşteptate aferentă expunerilor faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale şi pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:
Pierderea aşteptată (EL) = PD*LGD
Valoarea pierderii aşteptate = EL*valoarea expunerii
(2) În cazul instituţiilor de credit care utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare, pentru expunerile aflate în stare de nerambursare (probabilitatea de nerambursare este 1), pierderea aşteptată (EL) va fi cea mai bună estimare a pierderii aşteptate (EL(BE)) stabilită de instituţia de credit, corespunzătoare expunerii aflate în stare de nerambursare, potrivit art. 195 din Capitolul V.
Pentru expunerile care fac obiectul tratamentului prevăzut în art. 34 din Capitolul II, pierderea aşteptată este 0.
Art. 60. - În cazul expunerilor care provin din finanţări specializate, pentru care instituţiile de credit utilizează, în vederea aplicării ponderilor de risc metodele prevăzute la art. 36, pierderea aşteptată ia valorile corespunzătoare, stabilite în tabelul 2:
Tabel 2
┌────────────────────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┐
│ │categoria│categoria│categoria│categoria│categoria│
│ Scadenţa reziduală │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├────────────────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Mai mică de 2,5 ani │ 0% │ 0,4% │ 2,8% │ 8% │ 50% │
├────────────────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Mai mare sau egală cu 2,5 │ 0,4% │ 0,8% │ 2,8% │ 8% │ 50% │
│ani │ │ │ │ │ │
└────────────────────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘
|
Art. 61. - În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 48-50, valoarea pierderii aşteptate se determină conform următoarei formule:
Valoarea pierderii aşteptate = EL*valoarea expunerii
Pierderea aşteptată are următoarele valori:
Pierderea aşteptată (EL) = 0,8% pentru expunerile din investiţii de tip private equity din cadrul unor portofolii suficient de diversificate
Pierderea aşteptată (EL) = 0,8% pentru expunerile din titluri de capital tranzacţionate la bursă
Pierderea aşteptată (EL) = 2,4% pentru oricare alte expuneri din titluri de capital.
Art. 62. - În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 51-53, valoarea pierderii aşteptate se determină conform următoarelor formule:
Pierderea aşteptată (EL) = PD*LGD
Valoarea pierderii aşteptate = EL*valoarea expunerii.
Art. 63. - În cazul expunerilor din titluri de capital pentru care valoarea ponderată la risc se calculează în conformitate cu metodele prevăzute la art. 54 şi art. 55, valoarea pierderii aşteptate este 0.
Art. 64. - Valoarea pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate se calculează conform următoarelor formule:
Pierderea aşteptată (EL) = PD*LGD
Valoarea pierderii aşteptate = EL * valoarea expunerii
Secţiunea 4
Tratamentul valorilor pierderii aşteptate
Art. 65. -(1) Valorile pierderii aşteptate, calculate în conformitate cu prevederile art. 59, art. 60 şi ale art. 64, vor fi deduse din suma ajustărilor de valoare şi provizioanelor aferente acestor expuneri. Diferenţele în plus sau în minus se tratează conform prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii.
(2) Disconturile aferente expunerilor bilanţiere achiziţionate atunci când acestea se află în stare de nerambursare, potrivit prevederilor art. 100 din Capitolul IV, trebuie tratate în aceeaşi manieră ca şi ajustările de valoare.
(3) Valorile pierderii aşteptate, pentru expunerile securitizate, precum şi ajustările de valoare şi provizioanele aferente acestor expuneri nu se iau în calcul.
CAPITOLUL III Probabilitatea de nerambursare, pierderea
în caz de nerambursare şi scadenţa
Art. 66. - Parametrii de risc de intrare, respectiv probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare şi scadenţa utilizaţi la calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al valorilor pierderii aşteptate, prevăzuţi în Capitolul II sunt cei estimaţi de către instituţia de credit în conformitate cu prevederile Capitolului V şi cu respectarea prevederilor prezentului capitol.
Secţiunea 1
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii
centrale sau bănci centrale
1.1. Probabilitatea de nerambursare (PD)
Art. 67. - Probabilitatea de nerambursare aferentă unei expuneri faţă de o societate sau o instituţie nu poate fi mai mică de 0,03%.
Art. 68. -(1) În cazul expunerilor provenite din creanţe faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, pentru care aceasta nu poate demonstra că propriile estimări ale probabilităţii de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime prevăzute la Capitolul V, probabilităţile de nerambursare ale acestor expuneri se calculează conform următoarelor metode:
a) pentru creanţele de rang prioritar, probabilitatea de nerambursare este raportul dintre estimarea instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată şi pierderea în caz de nerambursare pentru respectivele creanţe achiziţionate;
b) pentru creanţele subordonate, probabilitatea de nerambursare corespunde estimării instituţiei de credit cu privire la pierderea aşteptată;
(2) Dacă o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi dacă, în cazul creanţelor achiziţionate faţă de societăţi poate descompune estimările proprii ale pierderii aşteptate, într-o manieră credibilă, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a probabilităţii de nerambursare.
Art. 69. - În cazul debitorilor aflaţi în stare de nerambursare, probabilitatea de nerambursare este de 100%.
Art. 70. - În vederea determinării probabilităţii de nerambursare, instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Art. 71. - Instituţiile de credit care utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, prin ajustarea probabilităţilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 75.
Art. 72. -(1) În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate faţă de societăţi probabilitatea de nerambursare este egală cu estimarea pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei.
(2) În cazul în care o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune, într-o manieră credibilă, estimările proprii ale pierderii aşteptate aferente riscului de diminuare a valorii creanţei, pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, instituţia de credit poate utiliza propria estimare a probabilităţii de nerambursare.
(3) În vederea determinării probabilităţii de nerambursare, în cazul riscului de diminuare a valorii creanţei, instituţiile de credit pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(4) Dacă o instituţie de credit are aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare, pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, aceasta poate recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului, prin ajustarea probabilităţilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 75.
1.2. Pierderea în caz de nerambursare (LGD)
Art. 73. -(1) Instituţiile de credit care nu au aprobarea de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare utilizează următoarele valori ale acestui parametru:
a) 45% - pentru expunerile cu rang prioritar, care nu beneficiază de garanţii reale eligibile;
b) 75% - pentru expunerile subordonate, care nu beneficiază de garanţii reale eligibile;
c) instituţiile de credit pot recunoaşte, la determinarea pierderii în caz de nerambursare, protecţia finanţată şi nefinanţată a creditului, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii;
d) 12,5% - pentru expunerile sub forma obligaţiunilor garantate, aşa cum sunt definite la art. 52-54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;
e) 45% - pentru expunerile aferente creanţelor cu rang prioritar faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în cazul în care aceasta nu poate demonstra Băncii Naţionale a României că estimările proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime stabilite la Capitolul V;
f) 100% - pentru expunerile aferente creanţelor subordonate faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în cazul în care aceasta nu poate demonstra Băncii Naţionale a României că estimările proprii privind probabilitatea de nerambursare îndeplinesc cerinţele minime stabilite la Capitolul V; şi
g) 75% - pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate faţă de societăţi.
(2) Până la 31 decembrie 2010, expunerilor sub forma obligaţiunilor garantate, prevăzute la lit. d), aşa cum sunt definite la art. 52-54 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, le poate fi aplicată o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 11,25%, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
-toate activele prevăzute la art. 52 lit. a)-c) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, care garantează obligaţiunile, sunt eligibile pentru încadrarea pe primul nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului, prevăzute în respectivul regulament;
-în cazul în care activele prevăzute la art. 52 lit. d) şi e) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard sunt utilizate în calitate de garanţii reale, limita superioară prevăzută la fiecare dintre literele respective este 10% din valoarea nominală a titlurilor emise, aflate în circulaţie;
-activele prevăzute la art. 52 lit. f) din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard nu sunt utilizate în calitate de garanţii reale; sau
-obligaţiunile garantate fac obiectul unei evaluări a creditului din partea unei instituţii externe de evaluare a creditului nominalizate, iar instituţia respectivă le încadrează în categoria de evaluare a creditului cea mai favorabilă pe care o poate utiliza în cazul obligaţiunilor garantate.
Art. 74. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 73, în ceea ce priveşte riscul de diminuare a valorii creanţei şi riscul de nerambursare, în cazul în care o instituţie de credit a primit aprobarea Băncii Naţionale a României să utilizeze propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune, într-o manieră credibilă, propriile estimări ale pierderii aşteptate aferente creanţelor faţă de societăţi, achiziţionate de instituţia de credit, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare pentru aceste creanţe.
Art. 75. -(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 73, în cazul în care o instituţie de credit a primit aprobarea din partea Băncii Naţionale a României să utilizeze propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale, protecţia nefinanţată a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilităţii de nerambursare şi/sau a pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
(2) O instituţie de credit nu poate aloca expunerilor garantate o valoare ajustată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustată ar fi mai mică decât cea a unei expuneri directe, comparabile, faţă de garant.
Art. 76. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 73 şi ale art. 75, în scopul art. 34, pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directă, comparabilă, faţă de furnizorul de protecţie va fi fie cea aferentă unei linii de credit negarantate în favoarea garantului, fie cea aferentă unei linii de credit negarantate în favoarea debitorului, după cum dovezile disponibile şi structura garanţiei indică faptul că, în cazul în care, pe durata de viaţă a tranzacţiei acoperite, atât garantul cât şi debitorul s-ar afla în stare de nerambursare, suma recuperată ar depinde de situaţia financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.
1.3. Scadenţa (M)
Art. 77. -(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 78, instituţiile de credit aplică expunerilor din tranzacţii de răscumpărare sau din operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut o valoare a scadenţei de 0,5 ani, iar pentru toate celelalte expuneri o valoare a scadenţei de 2,5 ani.
(2) Instituţiile de credit care au obţinut aprobarea să utilizeze propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii sau administraţii centrale sau bănci centrale, calculează scadenţa pentru fiecare dintre aceste expuneri aşa cum este prevăzut la art. 78-84, cu respectarea prevederilor art. 85 şi ale art. 86. În toate cazurile, scadenţa nu poate fi mai mare de 5 ani.
Art. 78. - Pentru un instrument care face obiectul unei eşalonări a fluxurilor de numerar, scadenţa se calculează conform următoarei formule:
┌ ┌___ ─┐┐
│ │\ ││
│ │/__ t*CF(t) ││
│ │ t ││
M = max ┤1; MIN │────────────; 5││
│ │ ___ ││
│ │ \ ││
│ │ /__ CF(t) ││
│ │ t ││
└ └ ┘┘
|
unde CF(t) reprezintă fluxurile de numerar (principal, dobânzi şi comisioane) pe care debitorul trebuie să le plătească conform prevederilor contractuale, în perioada t.
Art. 79. - În cazul instrumentelor financiare derivate care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadenţa este media ponderată a scadenţelor reziduale ale fiecărei expuneri şi nu poate fi mai mică de 1 an. Pentru ponderarea scadenţelor se utilizează valoarea noţională a fiecărei expuneri.
Art. 80. - În cazul expunerilor din tranzacţii cu instrumente financiare derivate, prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, care beneficiază integral sau aproape integral de acoperire cu garanţii reale, pentru expunerile din tranzacţii de creditare în marjă, care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale, tranzacţiile de răscumpărare şi operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, care fac obiectul unui acord cadru de compensare, scadenţa este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi nu poate fi mai mică de 10 zile. Pentru ponderarea scadenţelor se utilizează valoarea noţională a fiecărei expuneri.
Art. 81. - Pentru o instituţie de credit care a obţinut aprobarea să utilizeze propriile estimări ale probabilităţii de nerambursare pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, în cazul sumelor trase, scadenţa este egală cu scadenţa medie ponderată a acelor creanţe şi nu poate fi mai mică de 90 de zile. În cazul sumelor neutilizate ale unei facilităţi de cumpărare ferme se aplică aceeaşi valoare a scadenţei, sub rezerva ca facilitatea de cumpărare să prevadă angajamente efective, evenimente care declanşează rambursarea anticipată sau să aibă alte prevederi care să protejeze instituţia de credit cumpărătoare în cazul unei deteriorări viitoare semnificative a calităţii creanţelor, pe care este obligată să le cumpere până la scadenţa facilităţii. În cazul absenţei unor asemenea protecţii efective, pentru sumele neutilizate, scadenţa se calculează ca suma dintre scadenţa creanţei potenţiale celei mai îndelungate potrivit contractului de cumpărare şi scadenţa reziduală a facilităţii de cumpărare şi nu poate fi mai mică de 90 de zile.
Art. 82. - Pentru orice instrument, altul decât cele menţionate la art. 78-81 sau în situaţia în care instituţia de credit nu poate determina scadenţa conform prevederilor art. 78, scadenţa va fi scadenţa reziduală maximă (în ani) pe care o are la dispoziţie un debitor pentru a se achita în întregime de obligaţiile sale contractuale şi nu va putea fi mai mică de 1 an.
Art. 83. -(1) În cazul instituţiilor de credit care utilizează pentru determinarea valorii expunerii metoda modelelor interne prevăzută la Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, pentru expunerile cărora li se aplică această metodă şi care sunt incluse într-un set de compensare în care scadenţa contractului celui mai îndelungat este mai mare de 1 an, scadenţa se calculează în conformitate cu următoarea formulă:
┌tk<=1 an scadenţa ┐
│___ ___ │
│\ \ │
│/__ EE(k) efectivă * DELTA t(k) * df(k) + /__ EE(k) * DELTA t(k) * df(k) │
│k=1 tk>1 an │
M = MIN │──────────────────────────────────────────────────────────────────────────; 5│
│ tk<=1 an │
│ ___ │
│ \ │
│ /__ EE(k) efectivă * DELTA t(k) * df(k) │
└ k=1 ┘
|
unde:
df(k) este factorul de actualizare fără risc pentru perioada de timp viitoare t(k), iar ceilalţi parametri sunt definiţi în Capitolul VI din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o instituţie de credit care utilizează un model intern pentru a calcula o ajustare unilaterală a evaluării creditului, poate folosi ca valoare a scadenţei, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, scadenţa efectivă a creditului, estimată prin modelul intern.
(3) Sub rezerva prevederilor art. 85, pentru toate seturile de compensare în cazul cărora toate contractele au o scadenţă iniţială mai mică de 1 an, se aplică formula de la art. 78.
Art. 84. - În scopul art. 34, scadenţa este durata efectivă a protecţiei creditului, dar nu va fi mai mică de 1 an.
Art. 85. -(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 77-81, scadenţa este de cel puţin 1 zi în următoarele cazuri:
-instrumentele financiare derivate prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale;
-tranzacţiile de creditare în marjă care sunt acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale; şi
-tranzacţiile de răscumpărare şi operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut
(2) Prevederile alin. (1) se aplică sub condiţia ca prevederile contractuale să stipuleze ajustări de marjă şi reevaluări zilnice, şi să includă clauze care să permită lichidarea sau compensarea rapidă a garanţiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei.
(3) Fără a aduce atingere prevederilor art. 77-81, în cazul altor expuneri pe termen scurt, care nu fac parte din finanţarea curentă a debitorului, scadenţa nu va fi mai mică de o zi. Pentru fiecare situaţie trebuie să se analizeze cu atenţie detaliile specifice.
Art. 86. - În cazul decalajelor de scadenţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Secţiunea 2
Expuneri de tip retail
2.1. Probabilitatea de nerambursare
Art. 87. - Pentru orice expunere de tip retail, probabilitatea de nerambursare aferentă unei expuneri nu poate fi mai mică de 0,03%.
Art. 88. - Probabilitatea de nerambursare aferentă debitorilor aflaţi în stare de nerambursare sau, atunci când este folosită o abordare bazată pe tranzacţii, probabilitatea de nerambursare aferentă expunerilor aflate în stare de nerambursare, este de 100%.
Art. 89. -(1) În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, probabilitatea de nerambursare este egală cu estimările pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei.
(2) În cazul în care o instituţie de credit poate să descompună într-o manieră credibilă estimările proprii ale pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, aceasta poate utiliza estimarea proprie a probabilităţii în caz de nerambursare.
Art. 90. -(1) Protecţia nefinanţată a creditului poate fi recunoscută prin ajustarea probabilităţilor de nerambursare, cu respectarea prevederilor art. 93.
(2) Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în cazul instituţiilor de credit care nu utilizează estimări proprii ale pierderilor în caz de nerambursare, se respectă prevederile art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
2.2. Pierderea în caz de nerambursare
Art. 91. - Instituţiile de credit calculează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute în Capitolul V şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Art. 92. -(1) Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, se utilizează o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 75%.
(2) În cazul în care, pentru creanţele achiziţionate, o instituţie de credit poate să descompună, într-o manieră credibilă estimările proprii ale pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, respectiva instituţie de credit poate utiliza propria estimare a pierderii în caz de nerambursare.
Art. 93. -(1) Protecţia nefinanţată a creditului poate fi recunoscută, fie pentru o expunere individuală, fie pentru o grupă de expuneri, prin ajustarea estimărilor probabilităţii de nerambursare sau ale pierderii în caz de nerambursare, cu respectarea cerinţelor minime prevăzute la art. 214-219 din Capitolul V, şi în condiţiile obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României.
(2) O instituţie de credit nu poate aplica unei expuneri garantate o valoare ajustată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, dacă astfel ponderea de risc ajustată va fi mai mică decât cea a unei expuneri directe, comparabile, faţă de garant.
Art. 94. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 93, în scopul art. 41, pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere directă, comparabilă, faţă de furnizorul de protecţie este fie cea asociată unei linii de credit neacoperite în favoarea garantului, fie cea asociată unei linii de credit neacoperite în favoarea debitorului, după cum dovezile disponibile şi structura garanţiei indică faptul că, în cazul în care atât garantul cât şi debitorul se află în stare de nerambursare pe durata de viaţă a tranzacţiei acoperite, suma recuperată ar depinde de situaţia financiară a garantului sau, respectiv, a debitorului.
Secţiunea 3
Expuneri din titlurile de capital care fac obiectul metodei bazate pe
probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare
3.1. Probabilitatea de nerambursare
Art. 95. - Probabilităţile de nerambursare se calculează potrivit metodelor utilizate pentru expunerile faţă de societăţi (art. 67-72).
Următoarele valori minime ale probabilităţilor de nerambursare sunt aplicabile:
a) 0,09% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursă, atunci când investiţia se înscrie în cadrul unei relaţii pe termen lung cu clientul;
b) 0,09% pentru expuneri din titlurile de capital netranzacţionate la bursă, atunci când randamentul investiţiei se bazează pe fluxuri de numerar regulate şi periodice, care nu derivă din câştiguri de capital;
c) 0,40% pentru expuneri din titlurile de capital tranzacţionate la bursă, inclusiv alte poziţii scurte aşa cum este prevăzut în art. 49 din Capitolul II; şi
d) 1,25% pentru toate celelalte expuneri din titlurile de capital, inclusiv alte poziţii scurte aşa cum este prevăzut în art. 49 din Capitolul II.
3.2. Pierderea în caz de nerambursare
Art. 96. - În cazul expunerilor din investiţii de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate, se poate aloca pierderii în caz de nerambursare o valoare de 65%.
Art. 97. - În cazul tuturor celorlalte expuneri se aplică pierderii în caz de nerambursare o valoare de 90%.
3.3. Scadenţa
Art. 98. - În cazul tuturor expunerilor scadenţa este de 5 ani.
CAPITOLUL IV Valoarea expunerii
Secţiunea 1
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale
sau bănci centrale şi expuneri de tip retail
Art. 99. - Dacă nu se specifică altfel, valoarea expunerii pentru expunerile bilanţiere se cuantifică înainte de deducerea ajustărilor de valoare.
Art. 100. - Regula prevăzută la art. 99 se aplică şi în cazul activelor achiziţionate la un preţ diferit de suma datorată. Pentru activele achiziţionate, diferenţa dintre suma datorată şi valoarea netă înregistrată în bilanţul instituţiilor de credit este numită discont, dacă suma datorată este mai mare, şi, respectiv, primă, dacă aceasta este mai mică.
Art. 101. - În cazul în care instituţiile de credit utilizează un acord-cadru de compensare cu privire la tranzacţiile de răscumpărare sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, valoarea expunerii se calculează potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Art. 102. - În ceea ce priveşte compensarea bilanţieră a creditelor şi depozitelor instituţiile de credit trebuie să utilizeze la calculul valorii expunerilor metodele prevăzute de art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Art. 103. -(1) Valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing este reprezentată de valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing.
(2) În sensul alin. (1), plăţile minime de leasing sunt acele plăţi de-a lungul duratei contractului de leasing pe care locatarul va fi sau poate fi obligat să le efectueze şi orice opţiune a locatarului cu privire la cumpărarea avantajoasă a bunului - în cazul în care exercitarea acestei opţiunii este certă, într-o măsură rezonabilă.
(3) Orice valoare reziduală garantată care îndeplineşte condiţiile referitoare la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, prevăzute în art. 27-29 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, precum şi cerinţele minime pentru recunoaşterea altor tipuri de garanţii, prevăzute în art. 55-58 din cadrul aceluiaşi regulament, trebuie de asemenea inclusă în plăţile minime de leasing.
Art. 104 - În cazul oricărui element prevăzut în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se calculează prin utilizarea metodelor prevăzute în respectivul regulament.
Art. 105. - În vederea calculării valorii ponderate la risc a creanţelor achiziţionate, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea rămasă de rambursat minus cerinţele de capital pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, determinate înainte de aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
Art. 106. -(1) În cazul unei expuneri sub formă de titluri sau mărfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare, sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea titlurilor sau a mărfurilor, determinată în conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul BNR-CNVM Nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Atunci când este utilizată metoda extinsă a garanţiilor financiare, prevăzută de Capitolul IV din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare unor astfel de titluri sau mărfuri, potrivit dispoziţiilor regulamentului respectiv.
(2) În cazul tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se determină fie potrivit prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă fie potrivit prevederilor art. 73-80 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Art. 107. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 106, valoarea expunerii în cazul expunerilor la riscul de credit aflate în derulare cu o contrapartidă centrală, aşa cum sunt acestea stabilite de autorităţile competente, se determină potrivit prevederilor de la art. 8 din Capitolul II din Regulamentul BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă cu condiţia ca expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei faţă de toţi participanţii la acordurile sale să fie acoperite zilnic şi integral cu garanţii reale.
Art. 108. -(1) Valoarea expunerii pentru elementele de la alin. (2) se calculează ca produs între valoarea reprezentând suma angajată ferm dar neutilizată şi un factor de conversie.
(2) În scopul alin. (1), instituţiile de credit trebuie să utilizeze următorii factori de conversie:
a) 0% pentru liniile de credit care nu sunt angajate ferm, care sunt revocabile necondiţionat, în orice moment şi fără aviz prealabil de către instituţia de credit sau care permit efectiv acesteia revocarea automată în cazul deteriorării calităţii creditului unui debitor. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit trebuie să monitorizeze activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediată a oricărei deteriorării a calităţii creditului aferentă acestuia. Liniile de credit acordate clientelei de tip retail neutilizate pot fi considerate ca fiind revocabile necondiţionat dacă termenii contractuali permit instituţiei de credit să le revoce în măsura maximă permisă de legislaţia privind protecţia consumatorului şi legislaţia conexă.
b) 20% pentru scrisorile de credit pe termen scurt provenind din circulaţia bunurilor, atât în cazul instituţiei de credit emitente, cât şi în cel al instituţiei de credit care face confirmarea.
c) 0% pentru angajamentele de cumpărare reînnoibile neutilizate privind creanţele achiziţionate, care sunt revocabile necondiţionat sau care permit efectiv instituţiei de credit revocarea automată, în orice moment şi fără aviz prealabil. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0%, instituţiile de credit vor monitoriza activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemele lor de control intern trebuie să permită detectarea imediată a oricărei deteriorări a calităţii creditului aferente acestuia.
d) 75% pentru alte linii de credit, facilităţi de emisiune de efecte (Note Issuance Facilities - NIF) şi facilităţi reînnoibile de subscriere fermă (Revolving Underwriting Facilities - RUF).
(3) Cu acordul Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit care îndeplinesc cerinţele minime pentru utilizarea propriilor estimări ale factorilor de conversie, prevăzute în Capitolul V, pot utiliza propriile estimări ale factorilor de conversie pentru diferite tipuri de produse, aşa cum este prevăzut la lit. a)-d) de la alin. (2).
Art. 109. - În cazul în care un angajament se referă la extinderea unui alt angajament, se utilizează factorul cu valoarea cea mai mică dintre cei doi factori de conversie asociaţi fiecăruia dintre angajamentele individuale.
Art. 110. -(1) Pentru toate elementele extrabilanţiere, altele decât cele menţionate la art. 100-108, valoarea expunerii corespunde următoarelor procente din valoarea sa:
a) 100% dacă este un element cu risc maxim,
b) 50% dacă este un element cu risc mediu,
c) 20% dacă este un element cu risc moderat şi
d) 0% dacă este un element cu risc scăzut.
(2) În scopul alin. (1), elementele extrabilanţiere se încadrează în categoriile de risc prevăzute în Anexa la Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard.
Secţiunea 2
Expuneri din titluri de capital
Art. 111. - Valoarea expunerii este valoarea înscrisă în situaţiile financiare. Sunt permise următoarele cuantificări pentru expunerile din titluri de capital:
a) pentru investiţiile evaluate la valoarea justă, în cazul cărora modificările de valoare sunt recunoscute în mod direct în rezultate şi, în consecinţă, în fondurile proprii, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea justă înscrisă în bilanţ;
b) pentru investiţiile evaluate la valoarea justă, în cazul cărora modificările de valoare nu sunt recunoscute în mod direct în rezultate, ci sunt recunoscute, nete de impozit, într-o componentă distinctă a capitalurilor proprii, ajustată pentru scopuri fiscale, valoarea expunerii este reprezentată de valoarea justă înscrisă în bilanţ; şi
c) pentru investiţiile evaluate la cost istoric sau la cea mai mică valoare dintre acest cost şi valoarea de piaţă, valoarea expunerii este reprezentată de costul istoric sau de valoarea de piaţă înscrisă în bilanţ.
Secţiunea 3
Expuneri din active, altele decât cele
de natura creanţelor din credite
Art. 112. - Valoarea expunerii pentru active, altele decât cele de natura creanţelor din credite, este reprezentată de valoarea înscrisă în situaţiile financiare.
CAPITOLUL V Cerinţe minime pentru utilizarea abordării bazate
pe modele interne de rating
Secţiunea 1
Sistemele de rating
Art. 113. - În scopul prezentului regulament, prin "sistem de rating" se înţelege ansamblul metodelor, proceselor, sistemelor de control, sistemelor de colectare a datelor şi sistemelor informatice care permit evaluarea riscului de credit, alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc şi cuantificarea estimărilor cu privire la stările de nerambursare şi la pierderi pentru un anumit tip de expunere.
Art. 114. - În cazul în care o instituţie de credit utilizează mai multe sisteme de rating, raţionamentul în baza căruia se realizează alocarea unui debitor sau a unei tranzacţii unui anumit sistem de rating, trebuie formalizat şi aplicat într-o manieră care să reflecte în mod adecvat nivelul de risc.
Art. 115. - Criteriile şi procesele de alocare pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie revizuite periodic pentru a se determina dacă acestea au rămas adecvate pentru condiţiile portofoliul curent şi condiţiile externe.
1.1. Structura sistemelor de rating
Art. 116. - În cazul în care o instituţie de credit utilizează estimări directe ale parametrilor de risc, acestea pot fi considerate drept rezultatele clasificării pe clase de rating în cadrul unei scale de rating continue.
1.1.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii,
administraţii centrale sau bănci centrale
Art. 117. - Un sistem de rating trebuie să ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului şi ale tranzacţiei.
Art. 118. - Un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a debitorilor, care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare aferent acestora. Scala de rating a debitorilor trebuie să aibă un minim de 7 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi o clasă de rating pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.
Art. 119. -(1) În scopul prezentului regulament, prin "rating al debitorului" se înţelege o clasă de risc din cadrul scalei de rating aferente sistemului de rating al debitorilor, în care sunt alocaţi debitorii, pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating care stau la baza estimării probabilităţii de nerambursare.
(2) O instituţie de credit trebuie să formalizeze relaţia dintre ratingurile debitorilor, din perspectiva nivelului riscului de nerambursare corespunzător fiecărei clase de rating şi criteriile utilizate în vederea determinării acelui nivel al riscului de nerambursare.
Art. 120. -(1) Instituţiile de credit care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţă şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare, trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul acestui interval pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o anumită clasă de rating.
(2) Concentrările semnificative din cadrul unei singure clase de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare cu privire la faptul că respectivul rating al debitorilor acoperă un interval suficient de îngust al probabilităţilor de nerambursare şi că riscul de nerambursare al tuturor debitorilor din această clasă de rating se situează în cadrul acestui interval.
Art. 121. - În vederea obţinerii aprobării Băncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare în scopul calculării cerinţelor de capital, un sistem de rating trebuie să includă o scală distinctă de rating a tranzacţiilor, care să reflecte exclusiv caracteristicile acestora în ceea ce priveşte pierderea în caz de nerambursare.
Art. 122. -(1) În scopul prezentului regulament, prin "rating al tranzacţiei" se înţelege o clasă de risc din cadrul unei scale de rating a tranzacţiilor aferentă unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct şi specific de criterii de rating, în baza cărora se obţin propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare. Definiţia ratingului trebuie să includă atât o descriere a modului în care expunerile sunt alocate respectivei clase de risc, cât şi a criteriilor utilizate pentru a diferenţia nivelul de risc asociat fiecărui rating.
(2) Concentrările semnificative din cadrul unui singur rating al tranzacţiei trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare cu privire la faptul că respectiva clasă de risc a tranzacţiei acoperă un interval suficient de îngust al pierderilor în caz de nerambursare şi că riscul aferent tuturor expunerilor din această clasă de risc se situează în cadrul acestui interval.
Art. 123. -(1) Instituţiile de credit care, pentru alocarea ponderilor de risc în cazul expunerilor din finanţări specializate, utilizează metodele prevăzute la art. 36 din Capitolul II, sunt exceptate, în ceea ce priveşte respectivele expuneri, de la obligaţia de a dispune de o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare prezentat de aceştia pentru expunerile respective.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 36, instituţiile de credit prevăzute la alin. (1) trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de un minim de 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasă de rating pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.
1.1.2. Expuneri de tip retail
Art. 124. - Sistemele de rating trebuie să reflecte atât riscul debitorului, cât şi cel al tranzacţiei, şi să surprindă toate caracteristicile relevante ale acestora.
Art. 125. -(1) Nivelul de diferenţiere a riscului trebuie să asigure faptul că numărul de expuneri dintr-o anumită clasă de rating sau grupă de risc este suficient de mare pentru a permite o cuantificare şi o validare adecvată a caracteristicilor pierderii la nivelul clasei de rating sau a grupei de risc.
(2) Alocarea expunerilor şi a debitorilor pe clase de rating sau pe grupe de risc trebuie să se realizeze astfel încât să fie evitate concentrările excesive.
Art. 126. -(1) Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc permite o diferenţiere adecvată a riscului, regruparea expunerilor în ansambluri suficient de omogene şi estimarea precisă, consecventă şi coerentă a caracteristicilor pierderii la nivelul fiecărei clase de rating sau grupe de risc.
(2) În cazul creanţelor achiziţionate, regruparea expunerilor trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorilor şi eterogenitatea clienţilor.
Art. 127. - La alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, instituţiile de credit trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:
a) caracteristicile de risc ale debitorului;
b) caracteristicile de risc ale tranzacţiei, care să includă tipul produsului bancar sau a garanţiei reale sau ambele. Instituţiile de credit trebuie să trateze în mod explicit cazurile în care mai multe expuneri sunt acoperite cu aceeaşi garanţie reală; şi
c) incidentele de plată, mai puţin în cazul în care instituţia de credit demonstrează Băncii Naţionale a României că acestea nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.
1.2. Stabilirea claselor de rating şi a grupelor de risc
Art. 128. - O instituţie de credit trebuie să dispună de definiţii, procese şi criterii specifice în vederea alocării expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care să respecte următoarele cerinţe:
a) Definiţiile şi criteriile corespunzătoare claselor de rating sau grupelor de risc trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite persoanelor responsabile cu acordarea ratingurilor să aloce în mod consecvent şi coerent debitorii sau tranzacţiile care prezintă un risc similar, în cadrul aceleiaşi clase de rating sau grupe de risc. Atât consecvenţa cât şi coerenţa trebuie să fie asigurate indiferent de liniile de activitate, departamente sau localizări geografice.
b) Documentaţia aferentă procesului de rating trebuie să permită părţilor terţe să înţeleagă modul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, să reproducă şi să evalueze dacă această alocare este adecvată; şi
c) Criteriile utilizate trebuie, de asemenea, să fie în conformitate cu normele interne de creditare ale instituţiei de credit şi cu politicile acesteia cu privire la tratamentul aplicat debitorilor şi tranzacţiilor în dificultate.
Art. 129. -(1) La alocarea debitorilor şi tranzacţiilor pe clase de rating sau grupe de risc, o instituţie de credit trebuie să ia în considerare toate informaţiile relevante. Informaţiile trebuie să fie de actualitate şi să permită instituţiei de credit să previzioneze performanţa viitoare a expunerii. Cu cât o instituţie de credit deţine mai puţine informaţii, cu atât trebuie să fie mai prudentă în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori şi de tranzacţii.
(2) În cazul în care este utilizat un rating extern ca factor principal în vederea alocării unui rating intern, instituţia de credit trebuie, de asemenea, să se asigure că ţine cont şi de alte informaţii relevante.
1.3. Alocarea expunerilor
1.3.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii,
administraţii centrale sau bănci centrale
Art. 130. - În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare debitor trebuie alocat unei clase de rating a debitorilor.
Art. 131. - În cadrul procesului de aprobare a creditelor, în cazul instituţiilor de credit care au obţinut aprobarea Băncii Naţionale a României pentru utilizarea propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, fiecare expunere trebuie, de asemenea, alocată unei clase de rating al tranzacţiei.
Art. 132. - În cazul expunerilor din finanţări specializate, instituţiile de credit care utilizează pentru stabilirea ponderilor de risc metodele prevăzute la art. 36 din Capitolul II, trebuie să aloce fiecare dintre aceste expuneri unei clase de rating, conform prevederilor art. 123.
Art. 133. -(1) Fiecare entitate juridică distinctă faţă de care o instituţie de credit înregistrează expuneri trebuie să fie evaluată separat.
(2) O instituţie de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că a implementat politici adecvate cu privire la tratamentul debitorilor luaţi individual precum şi al grupurilor de clienţi aflaţi în legătură.
Art. 134. - Expunerile distincte faţă de acelaşi debitor se încadrează în aceeaşi clasă de rating al debitorului, indiferent de orice diferenţă cu privire la natura fiecărei tranzacţii specifice. Singurele excepţii de la această regulă, sunt posibile în următoarele cazuri:
a) există un risc de transfer aferent unui stat, după cum expunerea este denominată în moneda locală sau într-o monedă străină;
b) cazul în care garanţiile asociate unei expuneri pot fi luate în considerare sub forma unei ajustări a unui rating atribuit debitorului; şi
c) cazul în care legislaţia privind protecţia consumatorului, secretul bancar sau alte reglementări interzic schimbul de informaţii cu privire la clienţi.
1.3.2. Expuneri de tip retail
Art. 135. - În cadrul procesului de aprobare a creditelor, fiecare expunere trebuie să fie încadrată într-o clasă de rating sau alocată unei grupe de risc.
1.3.3. Modificarea rating-urilor
Art. 136. -(1) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze situaţiile în care raţionamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau asupra rezultatelor procesului de alocare pe clase de rating şi pe grupe de risc, precum şi informaţiile legate de personalul care este responsabil cu aprobarea deciziilor în acest sens. Instituţiile de credit trebuie să formalizeze aceste ajustări şi să consemneze în scris personalul responsabil cu aplicarea lor.
(2) Instituţiile de credit vor analiza performanţa expunerilor ale căror alocări au fost modificate. Această analiză trebuie să includă evaluarea performanţei expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate cu aprobare de către o anumită persoană, care îşi asumă responsabilitatea pentru întregul personal responsabil.
1.4. Integritatea procesului de alocare pe clase de rating
sau pe grupe de risc
1.4.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii
centrale sau bănci centrale
Art. 137. - Alocările şi revizuirile periodice ale acestora trebuie să fie efectuate sau aprobate de către o parte independentă, care să nu beneficieze în mod direct de decizia de acordare a creditului.
Art. 138. -(1) Instituţiile de credit trebuie să actualizeze alocările cel puţin anual.
(2) Debitorii care prezintă un risc ridicat şi expunerile cu probleme trebuie să facă obiectul unor revizuiri mai frecvente.
(3) În măsura în care devin disponibile noi informaţii semnificative cu privire la un debitor sau la o expunere, instituţiile de credit trebuie să efectueze o nouă alocare (a acestora).
Art. 139. - Instituţiile de credit trebuie să dispună de un proces eficient de obţinere şi actualizare a informaţiilor relevante referitoare la caracteristicile debitorilor care afectează probabilităţile de nerambursare precum şi la caracteristicile tranzacţiilor care afectează pierderile în caz de nerambursare şi/sau factorii de conversie.
1.4.2. Expuneri de tip retail
Art. 140. -(1) Instituţiile de credit trebuie să actualizeze, cel puţin anual, alocările debitorilor şi ale tranzacţiilor sau, după caz, să revizuiască caracteristicile pierderilor şi situaţia cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor de plată, pentru fiecare grupă de risc identificată.
(2) Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, pe baza unui eşantion reprezentativ, să revizuiască, cel puţin anual, situaţia expunerilor individuale din cadrul fiecărei grupe de risc, pentru a se asigura că acestea sunt în continuare corect alocate.
1.5. Utilizarea modelelor
Art. 141. - În cazul în care o instituţie de credit utilizează un model statistic şi/sau o altă metodă automată în vederea alocării expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc de debitori sau tranzacţii, se vor respecta cerinţele prevăzute la art. 142-146.
Art. 142. -(1) Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că modelul utilizat are o bună putere de previzionare şi că utilizarea sa nu denaturează cerinţele de capital.
(2) Variabilele de intrare trebuie să constituie o bază rezonabilă şi eficientă de previzionare.
(3) Rezultatele estimate nu trebuie să prezinte abateri semnificative faţă de cele efective.
Art. 143. - Instituţia de credit trebuie să dispună de un proces de verificare a datelor de intrare utilizate în model, care să includă o evaluare a acurateţei, exhaustivităţii şi pertinenţei datelor.
Art. 144. - Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că datele utilizate la realizarea modelului sunt reprezentative pentru populaţia efectivă de debitori sau de expuneri ale instituţiei de credit.
Art. 145. - Instituţia de credit trebuie să dispună de un ciclu periodic de validare a modelului, care să includă în special monitorizarea performanţei şi a stabilităţii acestuia, revizuirea specificaţiilor sale, precum şi evaluarea concluziilor la care se ajunge în urma utilizării modelului în raport cu rezultatele efectiv înregistrate.
Art. 146. -(1) Instituţia de credit trebuie să completeze modelul statistic cu raţionamentul profesional şi monitorizarea umană pentru a verifica alocările efectuate pe baza modelului şi pentru a se asigura că modelul este utilizat în mod adecvat.
(2) Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea şi limitarea erorilor care sunt asociate unor deficienţe ale modelului.
(3) Raţionamentele profesionale trebuie să ţină cont de toate informaţiile relevante pe care modelul nu le-a luat în considerare.
(4) Instituţia de credit trebuie să formalizeze modul în care se îmbină raţionamentul uman cu rezultatele modelului.
1.6. Documentaţia aferentă sistemelor de rating
Art. 147. -(1) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze detaliile conceptuale şi operaţionale ale sistemelor lor de rating.
(2) Documentaţia trebuie să ateste respectarea cerinţelor minime prevăzute în acest capitol şi să trateze subiecte precum: diferenţierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilităţile părţilor care acordă ratinguri debitorilor şi tranzacţiilor, frecvenţa cu care sunt revizuite alocările pe clase de rating şi pe grupe de risc şi monitorizarea procesului de rating de către conducere.
Art. 148. -(1) Instituţia de credit trebuie să formalizeze motivele şi analiza aferentă, care stau la baza alegerii criteriilor de rating.
(2) Instituţia de credit trebuie să formalizeze toate modificările importante aduse procesului de rating al riscului, iar documentaţia aferentă trebuie să permită identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului ulterior ultimei verificări efectuate de către Banca Naţională a României.
(3) Instituţia de credit trebuie, de asemenea, să formalizeze modul în care este organizată alocarea pe clase de rating şi grupe de risc, cu accent pe procesul de atribuire de ratinguri şi pe structura controlului intern.
Art. 149. - Instituţiile de credit trebuie să formalizeze definiţiile utilizate intern cu privire la starea de nerambursare şi pierdere şi să demonstreze Băncii Naţionale a României că acestea sunt coerente cu definiţiile prevăzute de prezentul regulament.
Art. 150. - În cazul în care instituţia de credit utilizează un model statistic în cadrul procesului de rating, metodologiile aferente acestuia trebuie formalizate. Documentaţia trebuie:
a) să descrie detaliat teoria, ipotezele şi/sau baza matematică şi empirică de la care plecând estimările sunt alocate pe anumite clase de rating, debitori, tranzacţii sau grupe de risc, precum şi sursa/sursele de date utilizate la estimarea modelului;
b) să stabilească un proces statistic riguros de validare a modelului (care să includă teste de performanţă "în afara orizontului de timp" - out of time şi "în afara eşantionului" - out of sample); şi
c) să precizeze orice circumstanţe în care modelul nu funcţionează corect.
Art. 151. - Utilizarea unui model achiziţionat de la un furnizor terţă parte, care pretinde drepturi de proprietate asupra tehnologiei, nu exonerează instituţia de credit de obligaţia de a furniza documentaţia solicitată sau de a îndeplini orice alte cerinţe cu privire la sistemele de rating. Instituţiei de credit îi revine sarcina de a demonstra Băncii Naţionale a României îndeplinirea acestor cerinţe.
1.7. Întreţinerea datelor
Art. 152. - Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi să păstreze date cu privire la diverse aspecte referitoare la ratingurile lor interne, conform cerinţelor prevăzute la art. 159-163 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi la art. 3 şi art. 4 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 25/30/2006 privind cerinţele de publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
1.7.1. Expuneri faţă de societăţi, instituţii,
administraţii centrale sau bănci centrale
Art. 153. -(1) Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi să păstreze:
a) istoricul complet al ratingurilor alocate debitorilor şi garanţilor recunoscuţi;
b) datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile;
c) metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor;
d) identitatea persoanei responsabile cu alocarea ratingurilor;
e) identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
f) data (calendaristică) şi circumstanţele apariţiei stărilor de nerambursare; şi
g) datele cu privire la probabilităţile de nerambursare şi rata de nerambursare efectivă asociate fiecărei clase de rating, precum şi la migraţia ratingurilor.
(2) În cazul instituţiilor de credit care nu utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, se colectează şi se păstrează datele care permit compararea pierderilor în caz de nerambursare efective cu valorile prevăzute la art. 73 din Capitolul III şi a factorilor de conversie efectivi cu valorile prevăzute la art. 108 din Capitolul IV.
Art. 154. - Instituţiile de credit care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie trebuie să colecteze şi să păstreze:
a) istoricul complet al datelor referitoare la ratingurile atribuite tranzacţiilor, precum şi al estimărilor pierderii în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, asociate fiecărei scale de rating;
b) datele (calendaristice) la care au fost alocate ratingurile şi la care au fost efectuate estimările;
c) metodologia şi datele principale utilizate în vederea obţinerii ratingurilor alocate tranzacţiilor, precum şi a estimărilor pierderii în caz de nerambursare şi factorilor de conversie;
d) identitatea persoanei care a alocat ratingul tranzacţiei precum şi a persoanei care a furnizat estimări ale pierderii în caz de nerambursare şi ale factorului de conversie;
e) datele cu privire la valoarea estimată şi cea efectivă a pierderii în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie asociaţi fiecărei expuneri aflate în stare de nerambursare;
f) datele cu privire la pierderea în caz de nerambursare aferentă expunerii considerate, înainte şi după luarea în considerare a efectelor unei garanţii sau unui instrument financiar derivat de credit, în cazul acelor instituţii de credit care reflectă, în calculul pierderii în caz de nerambursare, efectele de diminuare a riscului de credit aferente garanţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit; şi
g) datele referitoare la componentele pierderii pentru fiecare expunere aflată în stare de nerambursare.
1.7.2. Expuneri de tip retail
Art. 155 - Instituţiile de credit trebuie să colecteze şi să păstreze:
a) datele utilizate în procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating şi pe grupe de risc;
b) datele cu privire la estimările probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie asociaţi claselor de rating sau grupelor de expuneri;
c) identitatea debitorilor aflaţi în situaţie de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
d) în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, datele cu privire la clasele de rating sau grupele de risc cărora le-a fost alocată expunerea pe parcursul anului anterior înregistrării stării de nerambursare precum şi valorile efective ale pierderii în caz de nerambursare şi factorului de conversie; şi
e) datele referitoare la rata pierderilor pentru expunerile eligibile de tip retail reînnoibile.
1.8. Simulările de criză (stress-test) utilizate la
evaluarea adecvării capitalului
Art. 156. -(1) O instituţie de credit trebuie să dispună de procese riguroase de simulare de criză (stress-test) pe care să le utilizeze în vederea evaluării adecvării capitalului.
(2) Simularea de criză (stress-test) trebuie să identifice posibilele evenimente sau modificări viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituţii de credit, şi să evalueze capacitatea acesteia de a face faţă acestor modificări.
Art. 157. -(1) O instituţie de credit trebuie să deruleze cu regularitate o simulare de criză (stress-test) pentru riscul de credit, în vederea evaluării efectului pe care anumite condiţii specifice îl pot avea asupra cerinţelor totale de capital pentru riscul de credit.
(2) Simularea de criză este aleasă de către instituţia de credit, şi face obiectul revizuirii Băncii Naţionale a României.
(3) Simularea de criză trebuie să fie semnificativă şi suficient de prudentă, luând în considerare cel puţin efectul unor scenarii de recesiuni moderate.
(4) În cadrul fiecărui scenariu utilizat în derularea simulării de criză instituţia de credit trebuie să evalueze totodată şi migraţia ratingurilor sale.
(5) Portofoliile testate în simularea de criză trebuie să cuprindă cea mai mare parte a expunerilor instituţiei de credit.
Art. 158. - Instituţiile de credit care utilizează tratamentul prevăzut la art. 34 din Capitolul II, trebuie să ţină cont, în cadrul simulării de criză, de impactul unei deteriorări a calităţii creditului furnizorilor de protecţie şi în special de impactul situaţiei în care aceştia nu mai îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
Secţiunea 2
Cuantificarea riscului
Art. 159. - În vederea determinării parametrilor de risc care vor fi asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile de credit trebuie să respecte cerinţele prevăzute la art. 160-229.
2.1. Definiţia stării de nerambursare
Art. 160. -(1) Se consideră că un anumit debitor se află în stare de "nerambursare" atunci când are loc oricare sau ambele dintre evenimentele următoare:
a) instituţia de credit consideră că, fără a recurge la măsuri precum executarea garanţiei, dacă aceasta există, este improbabil ca debitorul să-şi plătească în întregime obligaţiile din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia;
b) întârzierea la plată a debitorului a depăşit 90 de zile pentru orice obligaţie semnificativă din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia.
(2) În cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plată începe să curgă de la data la care debitorul a depăşit o limită autorizată, a fost avertizat că are la dispoziţie o sumă inferioară celei trase la data respectivă, sau a tras un credit fără autorizaţie în condiţiile în care valoarea acestuia este semnificativă.
(3) O limită autorizată în sensul alin. (2), înseamnă o limită care a fost adusă la cunoştinţa debitorului.
(4) În cazul cardurilor de credit, întârzierea la plată începe să curgă de la data scadenţei a plăţii minime.
(5) În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor faţă de entităţi din sectorul public, fără a aduce atingere prevederilor art. 162 alin. (2), pentru întârzierea la plată se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (1) lit. b).
(6) În cazul expunerilor faţă de societăţi, fără a aduce atingere prevederilor art. 262, pentru întârzierea la plată se aplică pragul celor 90 de zile prevăzut la alin. (1) lit. b).
(7) În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile de credit pot aplica definiţia stării de nerambursare la nivel de tranzacţie.
(8) În toate cazurile, întârzierile la plată aferente expunerilor trebuie să se situeze deasupra unui prag stabilit de Banca Naţională a României, care reflectă un nivel acceptabil al riscului.
Art. 161. - Următoarele elemente sunt considerate indicii ale improbabilităţii de plată prevăzute la art. 160 alin. (1) lit. a):
a) instituţia de credit încetează să mai contabilizeze dobânzile curente neîncasate;
b) instituţia de credit efectuează o ajustare de valoare justificată de perceperea unei deteriorări semnificative a calităţii creditului, în raport cu momentul în care instituţia de credit s-a expus la risc;
c) instituţia de credit vinde creanţa din credit înregistrând o pierdere economică semnificativă;
d) instituţia de credit aprobă o restructurare în regim de urgenţă a creanţei din credit, care este probabil să genereze o diminuare a valorii sale, ca urmare a anulării sau amânării la plată a unei părţi semnificative a principalului, a dobânzii sau, unde este cazul, a comisioanelor. În cazul expunerilor din titluri de capital evaluate potrivit metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare este inclusă restructurarea în regim de urgenţă a însuşi titlului de capital;
e) instituţia de credit a introdus o cerere prin care solicită deschiderea procedurii de faliment a debitorului sau aplicarea unei măsuri similare faţă de o obligaţie din credit a debitorului către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia; şi
f) debitorul a solicitat deschiderea sau face obiectul procedurii de faliment sau al unei protecţii similare, în cazul în care aceasta ar conduce la evitarea sau amânarea plăţii unei obligaţii din credite către instituţia de credit, societatea-mamă sau oricare dintre filialele acesteia.
Art. 162. -(1) Instituţiile de credit care utilizează date externe care nu sunt conforme cu definiţia stării de nerambursare, trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că au efectuat ajustări adecvate pentru a obţine un nivel substanţial de echivalenţă cu definiţia stării de nerambursare.
(2) În cazul expunerilor de tip retail şi al expunerilor faţă de entităţi din sectorul public, înregistrate faţă de contrapartide de pe teritoriul altor state membre, pentru definirea stării de nerambursare se va utiliza numărul de zile restante stabilit în acest sens de autorităţile competente din respectivele state membre.
Art. 163 - În cazul în care o instituţie de credit consideră că pentru o expunere, care anterior a fost clasificată ca fiind aflată în stare de nerambursare, nu mai este aplicabilă definiţia stării de nerambursare instituţia de credit va evalua debitorul sau tranzacţia după cum ar proceda în cazul unei expuneri care nu se află în stare de nerambursare. Dacă definiţia stării de nerambursare devine ulterior aplicabilă, se consideră că s-a înregistrat o altă stare de nerambursare.
2.2. Cerinţe generale privind estimările
Art. 164. -(1) Estimările proprii ale unei instituţii de credit cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie şi pierderea aşteptată trebuie să ia în considerare toate datele, informaţiile relevante şi metodele relevante.
(2) Estimările trebuie să fie determinate utilizând atât experienţa istorică, cât şi constatările empirice şi nu trebuie să se bazeze exclusiv pe considerente ce ţin de raţionamentul personal.
(3) Estimările trebuie să fie plauzibile şi intuitive şi să se bazeze pe factorii principali care determină evoluţia respectivilor parametrii de risc.
(4) Cu cât o instituţie de credit dispune de mai puţine date, cu atât estimările sale trebuie să fie mai prudente.
Art. 165. -(1) Instituţia de credit trebuie să fie în măsură să furnizeze un istoric al pierderilor, detaliat în funcţie de factorii pe care instituţia de credit îi consideră determinanţi pentru evoluţia parametrilor de risc, care să evidenţieze frecvenţa apariţiei stărilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorii de conversie sau, atunci când sunt utilizate estimări ale pierderii aşteptate, nivelul pierderii.
(2) Instituţia de credit trebuie să demonstreze că estimările sale sunt reprezentative în contextul unei experienţe de lungă durată.
Art. 166. -(1) Orice modificare intervenită în practicile de creditare sau în procesul de recuperare a sumelor datorate pe parcursul perioadei de observare prevăzute la art. 181, art. 186, art. 197, art. 201, art. 208 şi art. 210 trebuie luată în considerare.
(2) Estimările unei instituţii de credit trebuie să ţină cont de implicaţiile pe care le au utilizarea de tehnici avansate, noile date şi alte informaţii, pe măsură ce acestea devin disponibile.
(3) Instituţiile de credit trebuie să revizuiască propriile estimări atunci când apar noi informaţii, şi de cel puţin o dată pe an.
Art. 167. -(1) Eşantionul de expuneri reprezentat în datele utilizate pentru estimare, standardele de creditare utilizate când au fost generate datele precum şi alte caracteristici relevante, trebuie să fie comparabile faţă de totalitatea expunerilor şi standardelor instituţiei de credit.
(2) Instituţia de credit trebuie de asemenea să demonstreze relevanţa condiţiilor economice sau de piaţă, care caracterizează datele utilizate la estimări, în raport de condiţiile prezente şi de evoluţia previzibilă a acestora.
(3) Numărul expunerilor din eşantion precum şi perioada de observare a datelor utilizate în cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a putea oferi instituţiei de credit asigurarea acurateţei şi robusteţii estimărilor sale.
Art. 168. - În cazul creanţelor achiziţionate, estimările trebuie să reflecte toate informaţiile relevante de care dispune instituţia de credit cumpărătoare, cu privire la calitatea creanţelor suport, inclusiv date cu privire la portofolii de creanţe similare, informaţii provenite de la vânzător, de la instituţia de credit cumpărătoare sau din surse externe. Instituţia de credit cumpărătoare trebuie să evalueze orice date furnizate de vânzător, pe care îşi bazează estimările.
Art. 169. -(1) O instituţie de credit trebuie să adauge la estimările sale o marjă de prudenţă, care să ţină cont de intervalul aşteptat al erorilor de estimare.
(2) În cazul în care metodele şi datele sunt mai puţin satisfăcătoare, iar intervalul aşteptat al erorilor de estimare este mai mare, marja de prudenţă va fi în mod corespunzător mai mare.
Art. 170. - În cazul în care instituţiile de credit, în vederea calculării ponderilor de risc, utilizează estimări diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situaţie trebuie formalizată, iar caracterul rezonabil al diferenţelor existente trebuie demonstrat Băncii Naţionale a României.
Art. 171. - În cazul în care instituţiile de credit pot demonstra Băncii Naţionale a României că, în ceea ce priveşte datele colectate înainte de data implementării prezentului regulament, au fost aplicate ajustări adecvate astfel încât să se asigure atingerea unei echivalenţe în sens larg cu definiţiile stării de nerambursare sau a pierderii, Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit o anumită flexibilitate în aplicarea standardelor impuse pentru date.
Art. 172. - În cazul în care o instituţie de credit utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, trebuie să demonstreze că:
a) sistemele şi criteriile de rating utilizate de celelalte instituţii de credit care furnizează aceste date sunt similare celor proprii;
b) datele centralizate sunt reprezentative pentru portofoliul pentru care aceste date sunt utilizate; şi
c) datele centralizate sunt utilizate de către instituţia de credit de o manieră consecventă şi coerentă în timp, în vederea obţinerii estimărilor proprii.
Art. 173. -(1) În cazul în care o instituţie de credit utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, aceasta va rămâne responsabilă în ceea ce priveşte integritatea sistemelor proprii de rating.
(2) Instituţia de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că, pe plan intern, dispune de o înţelegere suficientă a propriilor sisteme de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a monitoriza şi audita procesul de rating.
2.2.1. Cerinţe specifice cu privire la estimarea
probabilităţii de nerambursare
Expuneri faţă de societăţi, instituţii,
administraţii centrale sau bănci centrale
Art. 174. - Instituţiile de credit trebuie să estimeze probabilităţile de nerambursare pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale.
Art. 175. - Pentru creanţele achiziţionate faţă de societăţi, instituţiile de credit pot estima pierderile aşteptate pe fiecare clasă de rating a debitorilor utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale efective.
Art. 176. - În cazul în care în ceea ce priveşte creanţele achiziţionate faţă de societăţi, instituţia de credit obţine estimările medii pe termen lung ale probabilităţilor de nerambursare şi ale pierderilor în caz de nerambursare din estimarea pierderii aşteptate, precum şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să satisfacă standardele generale pentru estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în acest capitol, iar rezultatul trebuie să fie conform cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, aşa cum este prevăzut la art. 188.
Art. 177. -(1) Tehnicile de estimare a probabilităţii de nerambursare trebuie să facă obiectul unei analize suport preliminare care să justifice alegerea unei anumite tehnici de estimare.
(2) Instituţiile de credit trebuie să recunoască importanţa considerentelor ce ţin de raţionamentul profesional pentru a îmbina rezultatelor tehnicilor de estimare şi pentru a efectua ajustări care să ţină cont de existenţa unor limite inerente ale tehnicilor şi informaţiilor.
Art. 178. -(1) În măsura în care o instituţie de credit utilizează, în scopul estimării probabilităţilor de nerambursare, date provenind din experienţa sa proprie în materie de nerambursare, aceasta trebuie să demonstreze în cadrul analizelor sale că estimările obţinute reflectă condiţiile sale de acordare a creditelor şi orice diferenţe între sistemul de rating care a generat datele şi sistemul actual de rating.
(2) În cazul în care condiţiile de acordare a creditelor sau sistemele de rating au suferit modificări, instituţia de credit trebuie să adauge o marjă mai mare de prudenţă în estimările sale privind probabilitatea de nerambursare.
Art. 179. -(1) În măsura în care o instituţie de credit asociază sau pune în corespondenţă clasele interne de rating cu cele corespunzătoare scalei utilizate de o instituţie externă de evaluare a creditului sau de entităţi similare şi apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observată pentru clasele respectivei entităţi externe, punerile în corespondenţă trebuie să aibă la bază comparaţia criteriilor interne de rating cu cele utilizate de instituţia/entitatea externă, precum şi compararea ratingurilor interne cu cele externe atribuite oricăror debitori comuni.
(2) Instituţia de credit trebuie să evite orice distorsiuni, inconsecvenţe sau incoerenţe în cadrul procesului de punere în corespondenţă sau la nivelul datelor suport.
(3) Criteriile instituţiei/entităţii externe care stau la baza datelor utilizate în cuantificare trebuie să aibă în vedere numai riscul de nerambursare şi să nu reflecte caracteristicile tranzacţiei.
(4) Analiza instituţiei de credit trebuie să includă o comparaţie a definiţiilor utilizate cu privire la starea de nerambursare, luând în considerare cerinţele prevăzute la art. 160-163.
(5) Instituţia de credit trebuie să formalizeze baza utilizată pentru punerea în corespondenţă.
Art. 180. - În măsura în care o instituţie de credit utilizează modele statistice de previzionare a stărilor de nerambursare, îi este permis să estimeze probabilităţile de nerambursare, pentru o clasă de rating dată, ca medie simplă a estimărilor probabilităţilor de nerambursare aferente fiecărui debitor inclus în respectiva clasă de rating. Utilizarea de către instituţia de credit, în acest scop, a modelelor de previzionare a probabilităţii de nerambursare trebuie să respecte toate condiţiile prevăzute la art. 141-146.
Art. 181. -(1) Indiferent dacă, în vederea estimării probabilităţii de nerambursare, o instituţie de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate - provenind de la mai multe instituţii de credit - sau o combinaţie a celor trei variante, perioada de observare a datelor suport, pentru cel puţin una dintre aceste surse, trebuie să fie de cel puţin 5 ani. Dacă, pentru oricare dintre surse, perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile, de asemenea, şi în cazul metodei bazate pe probabilitate de nerambursare/pierdere în caz de nerambursare aplicate în cazul titlurilor de capital.
(2) Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit cărora nu le este permis să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare sau ale factorilor de conversie, să dispună, la data implementării abordării bazate pe modele interne de rating, de date relevante, care să acopere o perioadă de doi ani. Această perioadă va fi prelungită cu câte un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
Expuneri de tip retail
Art. 182. - Instituţiile de credit trebuie să estimeze probabilităţile de nerambursare pe clasă de rating sau grupă de debitori, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale.
Art. 183. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 182, estimările probabilităţii de nerambursare pot fi de asemenea obţinute pornind de la pierderile efective şi din estimările adecvate ale pierderii în caz de nerambursare.
Art. 184. -(1) În scopul estimării caracteristicilor pierderii, instituţiile de credit vor considera datele interne utilizate pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc, drept sursa principală de informaţii.
(2) Instituţiile de credit pot utiliza date externe, inclusiv date centralizate sau modele statistice pentru cuantificare, în condiţiile în care pot demonstra că există o legătura puternică între:
a) procesul utilizat de instituţia de credit pentru alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc şi procesul utilizat de sursa externă de date; şi
b) profilul de risc intern al instituţiei de credit şi compoziţia datelor externe.
(3) Pentru creanţele achiziţionate de tip retail, instituţiile de credit pot utiliza date de referinţă externe şi interne. Instituţiile de credit trebuie să utilizeze ca bază de comparaţie toate sursele de date relevante.
Art. 185. - În cazul în care, în ceea ce priveşte expunerile de tip retail, o instituţie de credit obţine estimările proprii medii pe termen lung ale probabilităţii de nerambursare şi ale pierderii în caz de nerambursare dintr-o estimare estimare a pierderilor totale, precum şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, atunci procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească standardele generale stabilite pentru estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în acest capitol, iar rezultatul trebuie să fie consecvent şi coerent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, aşa cum este prevăzut la art. 188.
Art. 186. -(1) Indiferent dacă, în vederea estimării caracteristicilor pierderii, o instituţie de credit utilizează surse de date externe, interne sau centralizate provenind de la mai multe instituţii de credit - sau o combinaţie a celor trei variante, perioada de observare a datelor pentru cel puţin una dintre surse trebuie să fie de cel puţin 5 ani.
(2) În cazul în care, pentru oricare dintre surse perioada de observare disponibilă este mai mare, iar datele respective sunt relevante, se va utiliza această perioadă mai lungă.
(3) Nu este necesar ca o instituţie de credit să acorde importanţă egală datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României că datele mai recente permit o mai bună previzionare a ratei pierderilor.
(4) Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit să dispună, la data implementării abordării bazate pe modele interne de rating, de date relevante care să acopere o perioadă de doi ani. Această perioadă va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
Art. 187. - Instituţiile de credit trebuie să identifice şi să analizeze modificările aşteptate ale parametrilor de risc pe durata de viaţă a expunerilor din credite în special efectele variaţiilor sezoniere.
2.2.2. Cerinţe specifice cu privire la estimările proprii
ale pierderii în caz de nerambursare
Art. 188. - Instituţiile de credit trebuie să estimeze pierderile în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de tranzacţii, pe baza mediei valorilor pierderilor efective în caz de nerambursare pe clase de rating sau grupe de expuneri, ţinând cont de toate stările de nerambursare observate pentru diferitele surse de date (media ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare).
Art. 189. -(1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze estimări ale pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate în ipoteza unui declin economic, în cazul în care acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.
(2) În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale pierderilor în caz de nerambursare la un nivel constant, pe clasă de rating sau pe grupă de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimări ale parametrilor de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.
Art. 190. - O instituţie de credit trebuie să ia în considerare orice dependenţă între riscul aferent debitorului şi riscul aferent garanţiei reale sau furnizorului garanţiei. Cazurile în care există un grad semnificativ de dependenţă trebuie tratate într-o manieră prudentă.
Art. 191. - În cadrul procesului de estimare a pierderii în caz de nerambursare, instituţia de credit trebuie să trateze cu prudenţă cazurile în care între creanţa suport şi garanţia reală există neconcordanţă de devize.
Art. 192. -(1) În măsura în care estimările pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenţa garanţiei reale, respectivele estimări nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piaţă estimată a acestei garanţii.
(2) Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să ia în considerare incidenţa unei eventuale incapacităţi a instituţiei de credit de a obţine rapid controlul asupra garanţiilor reale şi de a le lichida.
Art. 193. - În măsura în care estimările pierderii în caz de nerambursare iau în considerare existenţa garanţiilor reale, instituţiile de credit trebuie să stabilească cerinţe interne cu privire la administrarea garanţiilor reale, siguranţa juridică şi administrarea riscului, care să fie consecvente şi coerente, în linii generale, cu cerinţele prevăzute în Capitolul III din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Art. 194. - În măsura în care o instituţie de credit ia în considerare garanţiile reale la stabilirea valorii expunerii la riscul de credit al contrapartidei conform prevederilor din Capitolul V sau Capitolul VI ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 20/25/2006 privind tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, atunci orice sumă care se aşteaptă a fi recuperată ca urmare a executării garanţiilor reale, nu se ia în considerare la determinarea estimărilor pierderii în caz de nerambursare.
Art. 195. - Pentru cazul particular al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituţia de credit trebuie să utilizeze suma dintre cea mai bună estimare a pierderilor aşteptate pentru fiecare expunere, având în vedere atât condiţiile economice curente cât şi situaţia expunerii, şi posibilitatea de a înregistra pierderi neaşteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.
Art. 196. - În măsura în care penalităţile pentru întârzierile la plată, neplătite, sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere, instituţia de credit trebuie să le adauge la valoarea expunerii şi pierderii.
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii
centrale sau bănci centrale
Art. 197. -(1) Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani, perioadă care va fi extinsă cu câte un an în fiecare an de la data implementării, până când datele vor acoperi o perioadă de minim 7 ani, pentru cel puţin o sursă de date.
(2) Dacă perioada de observare disponibilă, pentru oricare dintre surse, este mai mare, iar datele aferente sunt relevante, trebuie să se utilizeze această perioadă mai lungă.
Expuneri de tip retail
Art. 198. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 188, estimările pierderii în caz de nerambursare pot fi obţinute din pierderile efective şi din estimările adecvate ale probabilităţilor de nerambursare.
Art. 199. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 204, instituţiile de credit pot ţine cont de tragerile viitoare fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii pentru pierderea în caz de nerambursare.
Art. 200. - În cazul creanţelor de tip retail achiziţionate, în vederea estimării pierderilor în caz de nerambursare, instituţiile de credit pot utiliza date de referinţă externe şi interne.
Art. 201. -(1) Estimările pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 188, nu este necesar ca o instituţie de credit să acorde aceeaşi importanţă datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României că datele mai recente permit o mai bună previzionare a ratei pierderilor.
(3) Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit să dispună, la data implementării abordării bazate pe modele interne de rating, de date adecvate care să acopere o perioadă de doi ani. Această perioadă va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
2.2.3. Cerinţe specifice cu privire la estimările
proprii ale factorilor de conversie
Art. 202. - Instituţiile de credit trebuie să estimeze factorii de conversie pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, pe baza mediei valorilor efective ale factorilor de conversie efectivi, pe clase de rating sau pe grupe de expuneri, luând în considerare toate stările de nerambursare observate la nivelul surselor de date (medie ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare).
Art. 203. -(1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze estimări ale factorilor de conversie adecvate în ipoteza unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung.
(2) În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze, în timp, valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă de rating sau pe grupă de risc, instituţiile de credit vor ajusta propriile estimări ale parametrilor de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, în vederea limitării impactului unui declin economic asupra capitalului.
Art. 204. -(1) Estimările instituţiilor de credit cu privire la factorii de conversie trebuie să reflecte posibilitatea ca debitorul să efectueze trageri suplimentare din credite atât până la data declanşării unui eveniment de nerambursare cât şi după această dată.
(2) Estimarea factorilor de conversie trebuie să includă o marjă mai mare de prudenţă în cazul în care se poate anticipa o corelaţie pozitivă mai puternică între frecvenţa apariţiei stărilor de nerambursare şi nivelul factorului de conversie.
Art. 205. - În vederea efectuării propriilor estimări ale factorilor de conversie, instituţiile de credit vor lua în considerare politicile şi strategiile lor specifice adoptate în ceea ce priveşte gestionarea conturilor clienţilor şi procesarea plăţilor. Instituţiile de credit trebuie, de asemenea, să ţină cont de politica de urmărire şi gestiune a noilor trageri în circumstanţe apropriate stărilor de nerambursare, cum ar fi încălcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente considerate ca stări tehnice de nerambursare.
Art. 206. -(1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme şi proceduri adecvate pentru a monitoriza valoarea expunerilor, a sumelor trase şi nerambursate în raport cu liniile de credit angajate şi a modificării sumelor datorate pe debitor şi pe clasă de rating.
(2) Instituţia de credit trebuie să aibă capacitatea de a monitoriza zilnic soldurile.
Art. 207. - În cazul în care instituţiile de credit utilizează, în vederea calculării valorii expunerii ponderate la risc, estimări ale factorilor de conversie diferite de cele utilizate pentru scopurile lor interne, această situaţie trebuie formalizată, iar justificarea necesităţii estimărilor diferite trebuie demonstrată Băncii Naţionale a României.
Expuneri faţă de societăţi, instituţii,
administraţii centrale sau bănci centrale
Art. 208. -(1) Estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani, perioadă care va fi extinsă cu câte un an în fiecare an de la data implementării, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de minim 7 ani, pentru cel puţin o sursă de date.
(2) Dacă perioada de observare disponibilă se extinde pe o perioadă mai mare pentru oricare dintre surse, iar datele aferente sunt relevante, trebuie să se utilizeze această perioadă mai lungă.
Expuneri de tip retail
Art. 209. - Fără a aduce atingere prevederilor art. 204, instituţiile de credit trebuie să aibă în vedere tragerile viitoare din credite fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii cu privire la pierderea în caz de nerambursare.
Art. 210. -(1) Estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date ce acoperă o perioadă de minim 5 ani.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor art. 202, nu este necesar ca o instituţie de credit să acorde importanţă egală datelor istorice dacă poate demonstra Băncii Naţionale a României că datele mai recente permit o mai bună previzionare a tragerilor.
(3) Banca Naţională a României poate permite instituţiilor de credit să dispună, la data implementării abordării bazate pe modele interne de rating, de date relevante care să acopere o perioadă de doi ani. Această perioadă va fi prelungită cu un an în fiecare an, până când datele relevante vor acoperi o perioadă de 5 ani.
2.2.4. Cerinţe minime privind evaluarea efectelor garanţiilor
personale şi ale instrumentelor financiare derivate de credit
Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale sau
bănci centrale pentru care sunt utilizate propriile estimări ale
pierderii în caz de nerambursare şi expuneri de tip retail
Art. 211. - Cerinţele prevăzute la art. 212-219 nu se aplică în cazul garanţiilor furnizate de instituţii, administraţii centrale sau bănci centrale, în cazul în care instituţia de credit a primit aprobarea de a aplica, pentru expunerile faţă de astfel de entităţi, regulile prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard. În acest caz se vor aplica cerinţele prevăzute în art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 ale Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Art. 212. - În cazul garanţiilor aferente expunerilor de tip retail, cerinţele prevăzute în art. 213-219 se aplică şi în ceea ce priveşte alocarea expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc precum şi la estimarea probabilităţii de nerambursare.
Garanţi eligibili şi garanţii eligibile
Art. 213. - În vederea calculării expunerilor ponderate la risc, instituţiile de credit trebuie să dispună de criterii clar specificate cu privire la categoriile recunoscute de garanţi.
Art. 214. - Pentru categoriile recunoscute de garanţi se aplică aceleaşi reguli ca şi în cazul debitorilor, conform prevederilor de la art. 128-140.
Art. 215. -(1) Garanţia personală trebuie să fie atestată în scris, nu poate fi revocată de către garant, trebuie să fie valabilă până la îndeplinirea totală a obligaţiei (potrivit sumei şi perioadei de valabilitate a garanţiei) şi trebuie să fie executorie în ceea ce-l priveşte pe garant într-o jurisdicţie în care acesta deţine active care pot fi executate pe baza unei hotărâri judecătoreşti.
(2) Garanţiile care prevăd condiţii conform cărora garantul nu poate fi obligat să-şi îndeplinească obligaţia (garanţii condiţionate) pot fi recunoscute doar cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
(3) Instituţia de credit trebuie să demonstreze că criteriile de alocare evidenţiază în mod adecvat orice diminuare potenţială a efectului de reducere a riscului asociat garanţiilor.
Criterii de ajustare
Art. 216. - O instituţie de credit trebuie să dispună de criterii clar specificate în vederea ajustării claselor de rating, grupelor de risc sau a estimărilor pierderii în caz de nerambursare, precum şi, în cazul creanţelor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, a procesului de alocare a expunerilor pe clase sau pe grupe de risc, în scopul evidenţierii impactului pe care îl au garanţiile asupra calculului expunerilor ponderate la risc. Aceste criterii trebuie să îndeplinească cerinţele minime prevăzute la art. 128-140.
Art. 217. - Criteriile trebuie să fie plauzibile şi intuitive. Acestea trebuie să reflecte capacitatea şi intenţia garantului de a-şi executa obligaţia asumată, data probabilă a oricăror plăţi efectuate de către garant, gradul de corelaţie dintre capacitatea garantului de îndeplinire a obligaţiilor asumate şi capacitatea de rambursare a debitorului şi nivelul la care se menţine riscul rezidual faţă de debitor.
Instrumente financiare derivate de credit
Art. 218. -(1) Cerinţele minime prevăzute în prezentul capitol pentru garanţiile personale se aplică, de asemenea, şi în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură.
(2) În cazul în care există o neconcordanţă între creanţa suport şi creanţa de referinţă care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între creanţa suport şi obligaţia utilizată pentru a determina dacă s-a produs sau nu un eveniment de credit, se vor aplica cerinţele prevăzute la art. 60 din cadrul Regulamentului BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
(3) În cazul expunerilor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, prezentul articol se aplică în ceea ce priveşte procesul de alocare a expunerilor pe clase de rating sau pe grupe de risc.
Art. 219. -(1) Criteriile trebuie să ia în considerare structura plăţilor aferentă instrumentului financiar derivat de credit şi să evalueze în mod prudent impactul pe care aceasta îl are asupra nivelului şi datelor de recuperare.
(2) Instituţia de credit trebuie să ia în considerare măsura în care se menţin alte forme de risc rezidual.
2.2.5. Cerinţe minime cu privire la creanţele achiziţionate
Siguranţa juridică
Art. 220. - Cerinţele legate de siguranţa juridică ce trebuie îndeplinite sunt următoarele:
a) Structura tranzacţiei trebuie să asigure că, în toate cazurile previzibile, instituţia de credit deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra tuturor încasărilor în numerar provenind din creanţele achiziţionate.
b) În cazul în care debitorul face plăţile direct către un vânzător sau o societate de administrare, instituţia de credit trebuie să verifice în mod regulat dacă plăţile sunt efectuate în totalitate şi conform termenilor contractuali agreaţi.
c) În scopul prevederilor de la lit. b), prin societate de administrare se înţelege entitatea care administrează pe bază zilnică un portofoliu de creanţe achiziţionate sau expunerile de credit suport.
d) Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri care să asigure faptul că proprietatea asupra creanţelor şi încasărilor în numerar este protejată împotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase, care pot întârzia semnificativ capacitatea instituţiei creditoare de a lichida sau de a ceda creanţele sau de a păstra controlul asupra încasărilor în numerar.
Eficienţa sistemelor de monitorizare
Art. 221. - Instituţia de credit trebuie să monitorizeze atât calitatea creanţelor achiziţionate, cât şi situaţia financiară a vânzătorului sau a societăţii de administrare. În acest sens, instituţia de credit trebuie să îndeplinească, în special condiţiile enunţate la art. 222-226 luate cumulativ.
Art. 222. - Instituţia de credit trebuie să evalueze corelaţia existentă între calitatea creanţelor achiziţionate şi situaţia financiară atât a vânzătorului cât şi a societăţii de administrare, şi trebuie să dispună de politici şi proceduri interne care să furnizeze o protecţie adecvată împotriva oricărui eveniment neprevăzut, inclusiv alocarea unui rating intern de risc pentru fiecare vânzător şi societate de administrare.
Art. 223. -(1) În vederea determinării eligibilităţii vânzătorului şi a societăţii de administrare, instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente.
(2) Instituţia de credit sau mandatarul său trebuie să evalueze periodic fiecare vânzător şi societate de administrare în scopul de a verifica acurateţea rapoartelor acestora, de a detecta eventualele fraude sau deficienţe operaţionale, precum şi în scopul de a verifica calitatea politicilor de credit ale vânzătorului şi cea a politicilor şi procedurilor societăţii de administrare cu privire la colectarea plăţilor. Concluziile acestor evaluări trebuie să fie formalizate.
Art. 224. - Instituţia de credit trebuie să evalueze caracteristicile portofoliilor de creanţe achiziţionate, inclusiv avansurile excedentare, istoricul întârzierilor de plată, creanţele neperformante şi provizioanele pentru creanţele neperformante ale vânzătorului, condiţiile de plată, şi eventualele conturi corespondente.
Art. 225. - Instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri eficiente de monitorizare pe bază agregată a concentrărilor de risc faţă de un singur debitor atât în cadrul unuia cât şi la nivelul mai multor portofolii de creanţe achiziţionate.
Art. 226. - Instituţia de credit trebuie să se asigure că primeşte la timp rapoarte suficient de detaliate de la societatea de administrare privind scadenţa şi riscul de diminuare a valorii creanţelor, pentru a asigura pe de o parte conformitatea cu criteriile de eligibilitate ale instituţiei de credit şi cu politicile referitoare la acordarea de avansuri aferente creanţelor achiziţionate şi, pe de altă parte, pentru a putea fi efectiv în măsură să monitorizeze şi să confirme condiţiile de vânzare ale vânzătorului şi diminuarea valorii creanţelor.
Eficienţa sistemelor de tratare a situaţiilor problematice
Art. 227. -(1) Instituţia de credit trebuie să dispună de sisteme şi proceduri pentru identificarea în fază incipientă, a deteriorărilor situaţiei financiare a vânzătorului şi a calităţii creanţelor achiziţionate, precum şi pentru tratarea pro-activă a situaţiilor problematice nou apărute.
(2) În special, instituţia de credit trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme informaţionale clare şi eficiente în vederea monitorizării încălcărilor prevederilor contractuale, precum şi de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru iniţierea procedurilor judiciare şi pentru administrarea adecvată a situaţiilor problematice cu privire la creanţele achiziţionate.
Eficienţa sistemelor de control al garanţiilor reale,
al accesului la credit şi al lichidităţii
Art. 228. -(1) Instituţia de credit trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente de control al creanţelor achiziţionate, creditului şi numerarului.
(2) Politicile interne, consemnate în documente, trebuie să precizeze, în mod special, toate elementele semnificative ale programului de achiziţie a creanţelor, inclusiv ratele de avans, garanţiile reale eligibile, documentaţia necesară, limitele de concentrare şi modalitatea în care urmează să fie gestionate încasările în numerar. Aceste elemente trebuie să ia în considerare toţi factorii relevanţi şi semnificativi, inclusiv situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare, concentrările de risc, evoluţia calităţii creanţelor achiziţionate şi a portofoliului de clienţi ai vânzătorului, iar sistemele interne trebuie să asigure faptul că fondurile nu sunt avansate decât pe baza garanţiilor reale şi a documentaţiei suport prevăzute.
Respectarea politicilor şi procedurilor interne
ale instituţiei de credit
Art. 229. -(1) Instituţia de credit trebuie să dispună de un proces intern eficient în vederea evaluării conformităţii cu totalitatea politicilor şi procedurilor interne.
(2) Procesul prevăzut la alin. (1) trebuie să includă:
a) angajamente de audit desfăşurate cu regularitate pe parcursul tuturor etapelor importante ce trebuie parcurse în cadrul programului pentru achiziţionarea creanţelor;
b) verificări cu privire la segregarea responsabilităţilor, în ceea ce priveşte evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare pe de o parte, precum şi evaluarea debitorului, pe de altă parte, precum şi între evaluarea şi auditul specializat pentru vânzător şi societatea de administrare; şi
c) evaluarea operaţiunilor de înregistrare şi monitorizare a tranzacţiilor iniţiate (back office), accentul fiind pus în special pe gradul de dotare cu personal calificat şi cu experienţă precum şi infrastructura informatică disponibilă.
Secţiunea 3
Validarea estimărilor proprii
Art. 230. -(1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme robuste pentru a valida acurateţea, consecvenţa şi coerenţa sistemelor şi procedurilor de rating, precum şi a estimărilor tuturor parametrilor de risc relevanţi.
(2) O instituţie de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că procesul de validare internă îi permite să evalueze, într-o manieră consecventă, coerentă şi semnificativă, performanţa sistemelor interne de rating şi de estimare a riscului.
Art. 231. -(1) Instituţiile de credit trebuie să compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimările probabilităţilor de nerambursare pentru fiecare clasă de rating şi, în cazul în care respectivele rate de nerambursare efective se situează în afara intervalului previzionat pentru clasă respectivă de rating, instituţiile de credit trebuie să analizeze motivele acestei abateri.
(2) Instituţiile de credit care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, vor efectua analize similare pentru aceste estimări.
(3) Comparaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să se bazeze pe date istorice care să acopere o perioadă de timp cât mai lungă posibil.
(4) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Analiza şi documentaţia aferentă trebuie actualizate cel puţin anual.
Art. 232. -(1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativă şi să efectueze comparaţii cu surse de date externe relevante.
(2) Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliilor considerate, sunt actualizate cu regularitate şi acoperă o perioadă de observare corespunzătoare adecvată.
(3) Evaluările interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanţa sistemelor proprii de rating trebuie să se bazeze pe o perioadă de timp cât mai lungă posibil.
Art. 233. -(1) Metodele şi datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie consecvente şi coerente în timp.
(2) Modificările intervenite în cadrul metodelor şi datelor (atât a surselor de date, cât şi a perioadelor de timp acoperite) utilizate pentru estimări şi validări trebuie să fie formalizate.
Art. 234. -(1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile estimărilor faţă de valorile efective ale probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie şi ale pierderilor totale, atunci când pentru estimări este utilizată pierderea aşteptată, devin suficient de semnificative astfel încât validitatea estimărilor să fie privită cu rezervă.
(2) Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice şi factori care determină o variaţie sistematică similară ratei de nerambursare.
(3) În cazul în care valorile efective sunt în continuare mai mari decât valorile aşteptate, instituţiile de credit trebuie să-şi revizuiască estimările în sensul majorării acestora pentru a reflecta rata de nerambursare şi pierderile observate.
Secţiunea 4
Determinarea valorii ponderate la risc pentru expunerile din titluri
de capital, utilizând abordarea bazată pe modele interne
4.1. Cerinţe de capital şi cuantificarea riscului
Art. 235. - Pentru determinarea cerinţelor de capital, instituţiile de credit vor respecta în mod cumulativ cerinţele prevăzute la art. 236-242.
Art. 236. -(1) Estimările pierderilor potenţiale trebuie să fie suficient de robuste astfel încât să fie pertinente şi în condiţiile unei evoluţii negative a pieţei care poate afecta profilul de risc pe termen lung al diferitelor participaţii ale instituţiei de credit.
(2) Datele utilizate pentru a reprezenta distribuţiile rentabilităţii titlurilor trebuie să reflecte eşantionul care acoperă perioada cea mai lungă pentru care sunt disponibile date pertinente pentru a reprezenta profilul de risc al expunerilor instituţiei de credit din titluri de capital. Datele utilizate trebuie să fie suficiente în vederea furnizării unor estimări prudente ale pierderii care din punct de vedere statistic, trebuie să prezinte încredere şi să fie robuste şi care să nu se bazeze în mod exclusiv pe considerente subiective sau care ţin de raţionamentul profesional.
(3) Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că şocul utilizat furnizează o estimare prudentă a pierderilor potenţiale pe parcursul unui ciclu economic sau de piaţă pe termen lung.
(4) Instituţiile de credit trebuie să combine analiza empirică a datelor disponibile cu ajustări care se bazează pe un ansamblu de factori, în vederea obţinerii unor rezultate ale modelului caracterizate de un nivel adecvat de realism şi prudenţă.
(5) În vederea construirii modelelor de tip "valoare la risc" (VaR) care estimează pierderile potenţiale trimestriale instituţiile de credit pot utiliza date trimestriale sau pot transforma datele aferente unei perioade de timp mai scurte în echivalentul unor date trimestriale, prin utilizarea unei metode analitice adecvate, bazate pe date empirice, precum şi prin intermediul unui proces şi al unei analize profesionale dezvoltate în mod corespunzător şi formalizate. Această abordare trebuie aplicată într-o manieră prudentă, consecventă şi coerentă de-a lungul timpului. În situaţia în care este disponibil doar un volum limitat de date relevante, instituţiile de credit trebuie să adauge o marjă de prudenţă adecvată.
Art. 237. -(1) Modelele utilizate trebuie să permită surprinderea tuturor riscurilor semnificative inerente randamentului titlurilor de capital, incluzând atât riscul general de piaţă cât şi riscul specific ale expunerii aferente portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.
(2) Modelele interne trebuie să explice în mod adecvat variaţiile istorice de preţ, să reflecte amploarea concentrărilor potenţiale şi modificările în compoziţia acestora şi să fie robuste în condiţii de piaţă nefavorabile.
(3) Eşantionul de expuneri utilizat în estimarea datelor trebuie să fie în mare măsură similar sau cel puţin comparabil cu populaţia expunerilor din titluri de capital a instituţiei de credit.
Art. 238. -(1) Modelul intern trebuie să fie adecvat profilului de risc şi complexităţii portofoliului de titluri de capital al instituţiei de credit.
(2) În situaţia în care o instituţie de credit are deţineri semnificative ale căror valori au, prin natura lor, un comportament non-linear accentuat, modelele interne trebuie să fie astfel concepute încât să reflecte în mod adecvat riscurile aferente unor asemenea instrumente.
Art. 239. - Punerea în corespondenţă a poziţiilor individuale cu valori aproximative, indici de piaţă şi factori de risc trebuie să fie plauzibilă, intuitivă şi să fie riguroasă din punct de vedere conceptual.
Art. 240. - Instituţiile de credit trebuie să demonstreze, pe baza analizelor empirice, adecvarea factorilor de risc, inclusiv capacitatea acestora de a acoperi atât riscul general, cât şi riscul specific.
Art. 241. - Estimările cu privire la volatilitatea randamentului expunerilor din titluri de capital trebuie să ia în considerare datele, informaţiile şi metodele relevante şi disponibile. Se utilizează date interne supuse unei revizuiri independente sau date provenind din surse externe (inclusiv date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit).
Art. 242. - Instituţia de credit trebuie să dispună de un program riguros şi complet de testare pentru condiţii de criză.
4.2. Procesul de administrare a riscului şi
sistemele de control aferente
Art. 243. - Cu privire la elaborarea şi utilizarea modelelor interne în scopul calculării cerinţelor de capital, instituţiile de credit trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme de control care să asigure integritatea modelului intern şi a procesului de modelare. Aceste politici, proceduri şi sisteme de control trebuie să să prevadă următoarele:
a) Integrarea deplină a modelului intern în cadrul sistemelor informatice de gestiune globală ale instituţiei de credit şi în administrarea portofoliului de titluri de capital din afara portofoliului de tranzacţionare. Modelele interne trebuie să fie deplin integrate în infrastructura instituţiei de credit de administrare a riscurilor, dacă sunt utilizate în mod special în vederea măsurării şi evaluării performanţei portofoliului de titluri de capital (inclusiv performanţa ajustată la risc), alocării capitalului economic pe expuneri din titluri de capital şi evaluării cu privire la adecvarea globală a capitalului şi a procesului de administrare a investiţiilor.
b) Sistemele de administrare, procedurile şi mecanismele de control care asigură revizuirea periodică şi independentă a tuturor elementelor procesului intern de modelare, inclusiv aprobarea revizuirii modelului, verificarea datelor de intrare ale modelului şi revizuirea rezultatelor modelului, precum verificarea în mod direct a calculelor privind riscul. Aceste revizuiri trebuie să evalueze nivelul de acurateţe, exhaustivitate şi adecvare ale datelor de intrare şi ale rezultatelor modelului şi să se concentreze atât către identificarea şi limitarea erorilor potenţiale asociate deficienţelor cunoscute, cât şi către identificarea deficienţelor necunoscute ale modelului. Asemenea revizuiri pot fi efectuate de către o structură internă independentă sau de către o terţă parte independentă.
c) Sisteme şi proceduri adecvate de monitorizare a limitelor de investiţie şi a expunerilor la risc din titluri de capital;
d) Structurile responsabile cu elaborarea şi aplicarea modelului trebuie să fie independente din punct de vedere funcţional faţă de unităţile responsabile cu administrarea investiţiilor individuale; şi
e) Personalul responsabil cu oricare dintre aspectele procesului de modelare trebuie să aibă o calificare adecvată. Conducerea va aloca resurse umane suficient de calificate şi competente structurii responsabile de modelare.
4.3. Validarea şi documentaţia
Art. 244. -(1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de sisteme robuste de validare a acurateţei, consecvenţei şi coerenţei modelelor lor interne şi procesului de modelare.
(2) Toate elementele semnificative ale modelelor interne şi ale procesului de modelare şi validare trebuie formalizate.
Art. 245. - Instituţiile de credit trebuie să utilizeze procesul intern de validare în mod consecvent, coerent şi semnificativ în vederea evaluării performanţei modelelor şi procedurilor lor interne.
Art. 246. -(1) Metodele şi datele utilizate în vederea validării cantitative trebuie să fie consecvente şi coerente în timp.
(2) Modificările cu privire la metodele şi datele (atât în ceea ce priveşte sursele de date, cât şi perioadele de timp acoperite) utilizate pentru estimări şi validări trebuie să fie formalizate.
Art. 247. -(1) Instituţiile de credit trebuie să compare cu regularitate randamentele efective ale titlurilor de capital (calculate pe baza câştigurilor şi pierderilor realizate şi nerealizate) cu cele estimate de model.
(2) Comparaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să utilizeze date istorice care să acopere o perioadă de timp cât mai lungă posibil.
(3) Instituţiile de credit trebuie să formalizeze metodele şi datele utilizate în cadrul procesului de comparare. Această analiză şi documentaţia aferentă trebuie actualizate cel puţin anual.
Art. 248. -(1) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze şi alte instrumente de validare cantitativă şi comparaţii cu surse de date externe. Analiza se va baza pe date care sunt adecvate portofoliului considerat, sunt actualizate în mod regulat şi acoperă o perioadă de observare adecvată.
(2) Evaluările interne ale instituţiilor de credit cu privire la performanţa modelelor lor trebuie să ia în considerare o perioadă de timp cât mai lungă posibil.
Art. 249. -(1) Instituţiile de credit trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care comparaţia între randamentele efective ale titlurilor de capital şi estimările modelelor ridică problema validităţii estimărilor sau a modelului.
(2) Standardele interne menţionate la alin. (1) trebuie să ia în considerare ciclurile economice precum şi factorii care determină o variaţie sistematică similară a randamentelor titlurilor de capital.
(3) Toate ajustările aduse modelelor interne ca urmare a revizuirii acestora trebuie să fie formalizate şi să respecte standardele instituţiei de credit cu privire la revizuirea modelelor.
Art. 250. - Modelele interne şi procesele de modelare, inclusiv responsabilităţile structurilor implicate în activitatea de modelare, precum şi procesele de aprobare a modelului şi revizuire a acestuia, trebuie formalizate.
Secţiunea 5
Guvernanţa corporativă şi monitorizarea
5.1. Guvernanţa corporativă
Art. 251. - Toate aspectele semnificative ale proceselor de rating şi de estimare vor fi aprobate de structura de conducere a instituţiei de credit, prevăzută la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau de către un comitet desemnat în acest scop, precum şi de conducerea superioară. Aceste structuri trebuie să aibă o înţelegere generală cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi o înţelegere detaliată a rapoartelor de administrare asociate.
Art. 252. - Conducerea superioară trebuie să informeze structura de conducere a instituţiei de credit, prevăzută la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, sau comitetul special desemnat cu privire la toate modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la toate derogările semnificative de la acestea, care au un impact semnificativ asupra funcţionării sistemelor de rating ale instituţiei de credit.
Art. 253. -(1) Conducerea superioară trebuie să aibă o bună înţelegere asupra conceperii şi funcţionării sistemelor de rating.
(2) Conducerea superioară trebuie să se asigure în permanenţă că sistemele de rating funcţionează în mod corect.
(3) Conducerea superioară trebuie să fie informată cu regularitate de către structurile de control a riscului de credit cu privire la performanţa procesului de rating, aspectele care necesită îmbunătăţiri şi stadiul eforturilor de remediere a deficienţelor constatate anterior.
Art. 254. - Analiza, bazată pe ratinguri interne, a profilului de risc de credit al instituţiei de credit reprezintă o parte esenţială rapoartelor de administrare prezentate structurilor prevăzute la art. 251. Rapoartele trebuie să includă informaţii cu privire la cel puţin următoarele aspecte: profilul de risc pe clase de rating, migraţia debitorilor între clasele de rating, estimarea parametrilor risc de relevanţi aferenţi fiecărei clase de rating şi compararea ratei de nerambursare efective şi, în măsura în care estimările proprii sunt utilizate, a valorii pierderilor în caz de nerambursare şi a factorilor de conversie, cu previziunile şi cu rezultatele testelor pentru condiţii de criză. Frecvenţa rapoartelor trebuie să depindă de importanţa şi tipul informaţiei, precum şi de nivelul ierarhic al destinatarului.
5.2. Controlul riscului de credit
Art. 255. - Unitatea de control a riscului de credit trebuie să fie independentă faţă de persoanele şi structurile organizatorice responsabile cu iniţierea sau reînnoirea expunerilor şi trebuie să raporteze direct conducerii superioare. Această unitate este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, monitorizarea şi funcţionarea sistemelor de rating. Unitatea de control a riscului elaborează şi analizează rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.
Art. 256. - Unităţilor de control a riscului de credit le revin următoarele responsabilităţi:
a) testarea şi monitorizarea claselor de rating şi grupelor de risc;
b) elaborarea şi analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;
c) implementarea procedurilor care vizează garantarea aplicării definiţiilor claselor de rating şi grupelor de risc de o manieră consecventă şi coerentă la nivelul diferitelor departamente şi localizări;
d) examinarea şi formalizarea oricăror modificări aduse procesului de rating, inclusiv a motivelor aferente respectivelor modificări;
e) examinarea criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului. Modificările aduse procesului, criteriilor sau parametrilor de rating individuali trebuie formalizate şi arhivate;
f) participarea activă în conceperea sau selectarea, implementarea şi validarea modelelor utilizate în cadrul procesului de rating;
g) monitorizarea şi supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating; şi
h) revizuirea şi îmbunătăţirea continuă a modelelor utilizate în procesul de rating.
Art. 257. -(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 256, instituţiile de credit care utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, conform prevederilor art. 172 şi ale art. 173, pot externaliza următoarele activităţi:
a) producerea de informaţii relevante în vederea testării şi monitorizării claselor de rating şi grupelor de risc;
b) elaborarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;
c) producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului;
d) formalizarea modificărilor aduse procesului de rating, a criteriilor de rating sau a parametrilor de rating individuali; şi
e) producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii şi îmbunătăţirii continue a modelelor utilizate în procesul de rating.
(2) Instituţiile de credit care aplică prezentul articol trebuie să asigure faptul că Banca Naţională a României are acces la toate informaţiile relevante provenind de la terţe părţi, la informaţiile relevante necesare pentru a verifica respectarea cerinţelor minime şi că Banca Naţională a României poate efectua inspecţii la faţa locului în aceeaşi măsură în care acestea pot fi efectuate în cadrul instituţiilor de credit.
5.3. Auditul intern
Art. 258. - Auditul intern sau o altă structură independentă comparabilă trebuie să revizuiască, cel puţin anual, sistemele de rating ale instituţiei de credit precum şi funcţionarea acestora, inclusiv funcţia de creditare şi estimările cu privire la probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, pierderea aşteptată şi factorii de conversie. Sfera de revizuire trebuie să cuprindă şi respectarea tuturor cerinţelor minime aplicabile.
CAPITOLUL VI Sancţiuni şi dispoziţii tranzitorii şi finale
Secţiunea 1
Dispoziţii tranzitorii
Art. 259. - În cazul instituţiilor de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating înainte de 2010, cerinţa privind utilizarea pe o perioadă de trei ani, prevăzută la art. 4 poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor competente, la o perioadă care nu poate fi mai mică de 1 an, până la 31 decembrie 2009.
Art. 260. - În cazul instituţiilor de credit care solicită aprobarea pentru utilizarea propriilor estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi/sau ale factorilor de conversie, cerinţa privind utilizarea pe o perioadă de trei ani, prevăzută la art. 5, poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor competente, la o perioadă de 2 ani, până la 31 decembrie 2008.
Art. 261. - Până la 31 Decembrie 2010, valoarea medie ponderată în funcţie de expunere a pierderilor în caz de nerambursare, aplicabilă tuturor expunerilor de tip retail garantate cu proprietăţi imobiliare cu destinaţie locativă şi care nu beneficiază de garanţii din partea administraţiilor centrale, nu va fi mai mică de 10%.
Art. 262. - Până la data de 31 decembrie 2011, pentru expunerile faţă de societăţile situate pe teritoriul altor state membre, pentru numărul de zile de întârziere la plată aferent definiţiei stării de nerambursare se va utiliza numărul de zile restante stabilit în acest sens de autorităţile competente din respectivele state membre.
Secţiunea 2
Sancţiuni şi dispoziţii finale
Art. 263. - Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art. 226, art. 227, art. 229, precum şi la art. 284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Art. 264. - Instituţiile de credit pot utiliza propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, în condiţiile prezentului regulament, începând cu 1 ianuarie 2008.
Art. 265. - Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
*
Prezentul regulament transpune prevederile art. 4 punctele 24, 25, 26, 27, 28 şi 29, art. 84, art. 85, art. 86, art. 87, art. 88, art. 89 şi art. 154 alin. (2), (3), (5) şi (7) şi Anexa VII la Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L/177 din 30 iunie 2006, precum şi prevederile art. 50(1) din Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L/177 din 30 iunie 2006.