Comunicat de presă


Balanţa de plăţi şi datoria externă – ianuarie 2016

15.03.2016
Datele statistice privind balanţa de plăţi şi datoria externă sunt compilate şi prezentate conform noilor standarde metodologice internaţionale (vezi Precizări metodologice).

În luna ianuarie 2016p, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 168 milioane euro, comparativ cu 311 milioane euro în ianuarie 2015; în structură, balanţa veniturilor secundare şi balanța serviciilor au înregistrat excedente majorate cu 173 milioane euro, respectiv cu 57 milioane euro, în timp ce balanţa bunurilor a consemnat o creştere a deficitului cu 196 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare o transformare a excedentului în deficit.

- milioane euro -
  ianuarie 2015p ianuarie 2016p
CREDIT DEBIT SOLD CREDIT DEBIT SOLD
CONTUL CURENT (A+B+C) 5 925 5 614 311 5 434 5 266 168
A. Bunuri şi servicii 4 938 4 696 242 4 776 4 673 103
a. Bunuri 3 760 3 935 -175 3 687 4 058 -371
b. Servicii 1 178 761 417 1 089 615 474
- servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor 197 11 186 172 11 161
- transport 375 135 240 360 119 241
- turism - călătorii 118 152 -34 93 107 -14
- alte servicii 488 463 25 464 378 86
B. Venituri primare 753 692 61 336 452 -116
C. Venituri secundare 234 226 8 322 141 181

p - Date provizorii

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în Româniae au însumat 286 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 151 milioane euro, iar creditele intragrup 135 milioane euro.

Datoria externă pe termen lung a însumat 69 944 milioane euro la 31 ianuarie 2016 (78 la sută din total datorie externă), în scădere cu 1,6 la sută faţă de 31 decembrie 2015.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2016 nivelul de 19 766 milioane euro (22 la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,4 la sută faţă de 31 decembrie 2015.

În luna ianuarie 2016, datoria externă totală a scăzut cu 1 186 milioane euro, din care datoria publică cu 328 milioane euro, datoria autorităţii monetare cu 311 milioane euro şi datoria negarantată public cu 547 milioane euro.

Datoria externă a României la 31 ianuarie 2016
şi serviciul datoriei externe în luna ianuarie 2016
- milioane euro -
  Datoria externă Serviciul datoriei externe în luna ianuarie 2016p
Sold la 31.12.2015p Sold la 31.01.2016p
I. Datoria externă pe termen lung 71 056 69 944 1 961
I.1. Datoria publică 31 586 31 236 540
I.1.1. Datoria publică directă,
     din care:
30 929 30 590 529
  I.1.1.1. Împrumuturi de la FMI 0 0 0
I.1.2. Datoria garantată public 657 646 11
I.2. Datoria negarantată public,
     din care:
38 096 37 463 1 298
I.2.1. Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 5 197 4 995 290
I.3. Datoria autorităţii monetare,
     din care:
1 374 1 245 123
I.3.1. Împrumuturi de la FMI 122 0 123
I.3.2. Alocări de DST de la FMI 1 252 1 245 0
II. Datoria externă pe termen scurt 19 840 19 766 2 564e
Total datorie externă (I+II) 90 896 89 710 4 525

e - date estimate
p - date provizorii

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 41,1 la sută în luna ianuarie 2016, comparativ cu 35,4 la sută în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 7,5 luni la 31 ianuarie 2016, comparativ cu 6,4 luni la 31 decembrie 2015.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt calculată la valoarea reziduală cu rezervelele valutare la BNR la 31 ianuarie 2016 a fost de 97,8 la sută, comparativ cu 98 la sută la 31 decembrie 2015.



Precizări metodologice

  1. Începând cu anul 2014, standardul metodologic internaţional pentru elaborarea balanţei de plăţi este asigurat de Manualul FMI Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, ediţia a-VI-a (BPM6), care înlocuieşte Manualul FMI Balanţa de plăţi, ediţia a-V-a (BPM5). Pentru a menţine şi îmbunătăţi coerenţa între statisticile macroeconomice internaţionale, manualul BPM6 a fost elaborat în concordanţă cu actualizarea Definiţiei OECD benchmark a investiţiilor străine directe (BD4 - 2008), precum şi a Sistemului Conturilor Naţionale (SCN 2008). Metodologia BPM6 a fost transpusă în legislaţia europeană prin Regulamentul UE nr. 555/2012 privind statisticile comunitare în domeniul balanţei de plăţi, al comerţului internaţional cu servicii şi al investiţiilor străine directe. Pentru detalii privind principalele modificări metodologice şi comparabilitatea datelor se poate accesa link-ul: Implementarea noilor standarde metodologice în statisticile elaborate de BNR
  2. Pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:
    2.1. Bunuri (pe principiul balanţei de plăţi): Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică - Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB de 1,0430 determinat de INS: INS - Actualizarea coeficientului CIF/FOB. Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri. Principala diferenţă dintre cele două statistici provine de la Prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terţilor, care, conform BPM6, a fost reclasificată de la comerţul cu bunuri la comerţul cu servicii, iar sursa datelor pentru această poziţie a fost modificată de la Comerţul internaţional cu bunuri la Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii, derulată de BNR;
    2.2. Servicii: Sursa datelor: Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii;
    2.3. Venituri primare: includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenţii);
    2.4. Venituri secundare: includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice;
  3. Investiţii străine directe: Creditele subordonate dintre intermediari financiari afiliaţi (bănci, IFN-uri) nu mai sunt considerate de natura investiţiilor directe, ca în BPM5, ci se înregistrează în contul financiar/ alte investiţii.
  4. Soldul datoriei externe publice este calculat pe bază cash (nu include dobânda acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă). Datoria externă publică directă include împrumuturile externe contractate direct de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale, în baza legislaţiei privind datoria publică, inclusiv cele primite de MFP conform OUG nr. 99/2009 privind ratificarea Acordului Stand-By dintre România şi FMI, precum şi titlurile de stat cumpărate de nerezidenţi - calculate la valoarea de piaţă. Datoria externă garantată public include împrumuturile externe garantate de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale, conform legislaţiei privind datoria publică. Împrumuturile de la FMI (pct. I.3.1 din tabel) reprezintă sumele trase în baza Acordului Stand-By cu România, exclusiv sumele primite de MFP de la FMI conform OUG nr. 99/2009 (punctul I.1.1.1 din tabel). Conform BPM6, alocările de DST de la FMI (pct. I.3.2 din tabel) sunt clasificate ca datorie externă pe termen lung.
  5. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung şi exportul de bunuri şi servicii.
  6. Gradul de acoperire a rezervei în luni de importuri se calculează ca raport între rezervele internaţionale ale României (valută + aur) la sfârşitul perioadei şi importul mediu lunar de bunuri şi servicii din perioada respectivă.
  7. Datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală reprezintă soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plăţile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni.
  8. Datele de balanţă de plăţi sunt revizuite lunar; pentru a vizualiza datele revizuite aferente lunilor anterioare, precum și seriile de date istorice lunare şi trimestriale începând cu anul 2005 transpuse în metodologia BPM6, se poate accesa: Baza de date interactivă.

    Banca Centrală Europeană a lansat recent „Our Statistics” - un website conceput în cooperare cu băncile centrale naționale din Eurosistem, prin care statisticile sale devin mai accesibile. Acesta poate fi accesat la adresa: https://www.euro-area-statistics.org/?lg=ro