Comunicat de presă


Comunicat al Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiarǎ

16.06.2016


În data de 16 iunie 2016, a avut loc şedinţa ordinarǎ a Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiarǎ (CNSF).

În cadrul ședinței, CNSF a adoptat Recomandarea nr. 2/16 iunie 2016 prin care se recomandă Băncii Naţionale a României, în calitate de autoritate competentă, menținerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituții de credit la 0 (zero) la sută, nivel implementat începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Având în vedere faptul că, în prezent, dinamica creditului și a îndatorării sectorului neguvernamental nu evidenţiază presiuni semnificative din perspectiva îndatorării sectorului privat, CNSF apreciază că nu este necesară stabilirea unui nivel al ratei amortizorului anticiclic mai mare de 0 (zero) la sută.

Amortizorul anticiclic de capital este un instrument macroprudențial pentru prevenirea şi limitarea creșterii excesive a creditului și a îndatorării sectorului neguvernamental.

Conform prevederilor articolului 136 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, transpus în legislația națională prin Regulamentul BNR nr. 5/2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit, rata adecvată a amortizorului anticiclic de capital se stabileşte periodic.

Membrii CNSF vor emite periodic recomandări privind aplicarea amortizorului anticiclic de capital în România. Mai multe detalii despre CNSF regăsiți aici.