Declarația purtătorului de cuvânt al BNR
24.06.2016
BNR monitorizează atent evoluția piețelor financiare
Piețele financiare internaționale au înregistrat fluctuații ample ca urmare a referendumului din Marea Britanie.
Aceste mișcări s-au reflectat și asupra evoluțiilor din regiune, inclusiv asupra leului românesc ale cărui fluctuații au fost însă mai puțin ample decât ale celorlalte monede din regiune.
BNR monitorizează atent aceste evoluţii fiind gata să utilizeze toate instrumentele de care dispune în această perioadă de incertitudini sporite. Totodată, BNR, membru al Sistemului European al Băncilor Centrale, este în permanent contact cu alte bănci centrale.
BNR va continua să acționeze pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.
Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR