Comunicat de presă


Comunicat privind şedinţa Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară

16.02.2009

La data de 16 februarie 2009 a avut loc şedinţa ordinară a Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF).

La întâlnire au participat dl. Gheorghe Pogea, Ministrul Finanţelor Publice, dl. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, dna. Gabriela Anghelache, Preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, dna. Angela Toncescu, Preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi dl. Mircea Oancea, Preşedintele al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Membrii CNSF au analizat situaţia curentă a sistemului financiar românesc din perspectiva evaluării impactului potenţial al crizei financiare internaţionale asupra instituţiilor, pieţelor şi infrastructurii financiare, precum şi asupra economiei reale. Concluziile evaluării indică faptul că, până în prezent, impactul crizei financiare globale asupra sistemului financiar românesc (inclusiv pe componentele sale) a fost relativ limitat.

Totodată, autorităţile de supraveghere ale sectoarelor pieţei financiare şi Ministerul Finanţelor Publice au stabilit că vor întări evaluarea preventivă pentru a identifica cele mai adecvate pachete de măsuri în vederea diminuării potenţialelor efecte negative ale crizei globale asupra sistemului financiar românesc şi economiei naţionale.

Reamintim că CNSF a fost înfiinţat în anul 2007 în vederea alinierii României la cerinţele Uniunii Europene referitoare la managementul crizelor financiare, care constau, printre altele, în crearea la nivelul fiecărui stat membru al Uniunii Europene a unui comitet naţional permanent, cu participarea tuturor autorităţilor de supraveghere a sectoarelor sistemului financiar şi a ministerului finanţelor.

Dl. Mugur Isărescu, Guvernator al BNR a fost reales Preşedinte al Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară pentru un nou mandat de un an. Următoarea şedinţă ordinară a CNSF va avea loc în ultima săptămână a lunii martie 2009.

Detalii despre rolul şi activităţile CNSF se regăsesc în materialul anexat şi vor fi disponibile pe paginile Web ale instituţiilor membre ale CNSF.