În perioada 13-15 mai 2018 o delegație a Băncii Naționale a României (BNR), condusă de guvernatorul Mugur Isărescu, a participat la cea de-a 39-a reuniune a Clubului Guvernatorilor din zona Mării Negre, Balcani şi Asia Centrală ce a avut loc la Bodrum, în Turcia.
Clubul a fost înfiinţat în anul 1998 cu scopul intensificării cooperării economice şi financiare a ţărilor membre, îndeosebi în domeniul bancar, BNR fiind unul dintre membrii fondatori ai acestuia.
La reuniunea de la Bodrum au participat reprezentanți ai băncilor centrale membre, Băncii Centrale Europene (BCE), precum și cei ai unor instituții financiare internaționale între care se numără Fondul Monetar Internațional și Banca Reglementelor Internaționale. Cu această ocazie, banca centrală din Ungaria s-a alăturat Clubului, ridicând numărul membrilor la 261.
Printre subiectele discutate în cadrul reuniunii au fost cele referitoare la perspectivele economiei globale și condițiile financiare, precum și provocările și oportunitățile legate de monedele digitale ale băncilor centrale.
Guvernatorul Mugur Isărescu a susținut un discurs în prima sesiune a reuniunii dedicată perspectivelor economiei globale și condițiilor financiare.
Referitor la tema foarte actuală și controversată a monedelor virtuale, dl. Yves Mersch – membru al Comitetului executiv al BCE a susținut discursul intitulat "Monede virtuale ante portas". Acesta a abordat aspecte precum lipsa răspunderii în cazul monedelor virtuale (în comparație cu încrederea în băncile centrale, creată și susținută de cadrul juridic), precum și neajunsurile acestora din punct de vedere al funcțiilor banilor, respectiv: activ de rezervă, mijloc de schimb, unitate de cont și mijloc de tezaurizare. Dl. Yves Mersch a detaliat, de asemenea, riscuri potențiale pe care monedele virtuale le-ar putea aduce stabilității financiare, deși acestea sunt încă prea reduse pentru a avea o importanță sistemică, precum și posibilele inițiative de reglementare sau restricționare a lor, concluzionând că, deși nu pot fi utilizate ca bani, tehnologia din spatele acestor instrumente poate deveni utilă și folosită la scară largă.
În încheierea reuniunii de la Bodrum, BNR, în calitatea sa de membru fondator al Clubului, a fost invitată să preia președinția și să găzduiască următoarea reuniune. Această ediție jubiliară, a patruzecea, va fi organizată de către BNR la București, în luna septembrie 2018. Menționăm că BNR a mai organizat reuniunile acestui for, în perioada 2003-2004, când guvernatorul BNR a deținut poziția de Președinte al Clubului.
1 Albania; Armenia; Azerbaidjan; Belarus; Bosnia – Herțegovina; Bulgaria; China; Croația; Cehia; Georgia; Grecia;; Israel; Kazahstan; Republica Kârgâză; Macedonia; Moldova; Muntenegru; Polonia; Romania; Rusia; Serbia; Slovenia; Tadjikistan; Turcia; Ucraina; Ungaria.