Comunicat de presă


Rezervele internaţionale – iunie 2018

02.07.2018

La 30 iunie 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 31.766 milioane euro, față de 33.123 milioane euro la 31 mai 2018.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 2.495 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma netă în valoare nominală de 950 milioane dolari americani rezultată din emisiunea şi răscumpărarea anticipată parţială a unor euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice denominate în dolari americani) și altele;
  • Ieşiri de 3.852 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice, în suma de 1.597,50 milioane euro) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.583 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 iunie 2018 au fost de 35.349 milioane euro, faţă de 36.842 milioane euro la 31 mai 2018.

Plăţile scadente în luna iulie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 115 milioane euro.

Notă:

Seriile cronologice aferente rezervelor internaționale (disponibile începând din aprilie 2005) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă.

Următorul comunicat de presă va fi publicat pe 1 august 2018. Calendar de diseminare: http://www.bnr.ro/Calendar-984.aspx

Arhiva comunicatelor de presă: http://www.bnr.ro/Rezervele-internationale-4149.aspx.