Comunicat de presă


Emisiune numismatică cu tema 140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo - Română

10.09.2019

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 18 septembrie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo - Română.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • valoare nominală: 10 lei;
  • metal: argint;
  • titlu: 999‰;
  • formă: rotundă;
  • diametru: 37 mm;
  • greutate: 31,103 g;
  • calitate: proof;
  • cant: zimțat.

Aversul monedei prezintă Statuia ,,Lupa Capitolina” (Lupoaica), simbol al latinității, adoptat și de Societatea de Cultură Macedo – Română și un fragment din statutul societății; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Calinic Miclescu, Mitropolit Primat și președinte onorific al Societății de Cultură Macedo – Română și portretul și numele lui V.A. Urechia, secretar, membri fondatori ai acesteia; inscripția în arc de cerc ,,SOCIETATEA DE CULTURA MACEDO-ROMANA” și anul înființării societății ,,1879”.

Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv certificatul de autenticitate este de 350,00 lei.

Monedele din argint cu tema 140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo - Română au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Constanța, Dolj, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.


Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular.