Comunicat de presă


Rezervele internaţionale – septembrie 2020

01.10.2020

La 30 septembrie 2020, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.588 milioane euro, față de 35.768 milioane euro la 31 august 2020.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 304 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice și altele;
  • Ieşiri de 3.484 milioane euro, reprezentând serviciul datoriei publice externe din luna septembrie a.c. în sumă de 2.171 milioane euro (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro din septembrie 2013 a Ministerului Finanțelor Publice, în sumă de 2.093 milioane euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.366 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2020 au fost de 37.954 milioane euro, faţă de 41.265 milioane euro la 31 august 2020.

Plăţile scadente în luna octombrie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 435 milioane euro.

Notă:

Seriile cronologice aferente rezervelor internaționale (disponibile începând din aprilie 2005) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă.

Următorul comunicat de presă va fi publicat pe 2 noiembrie 2020. Calendar de diseminare: https://www.bnr.ro/Calendar-984.aspx

Arhiva comunicatelor de presă: https://www.bnr.ro/Rezervele-internationale-4149.aspx.