Comunicat de presă


Emisiune numismatică cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu

31.08.2022

Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular

În cazul în care stocul de monede numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, vă informăm că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective.


În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 5 septembrie 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal Argint
Valoare nominală 10 lei
Titlu 999‰
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 31,103 g
Cant zimțat
Calitate proof
Avers
Revers

Aversul monedei prezintă un fragment dintr-o pictură a lui Gheorghe Petrașcu, inscripția „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2022” și stema României.

Reversul monedei redă portretul pictorului Gheorghe Petrașcu și inscripția „150 DE ANI DE LA NASTERE” suprapuse pe o paletă de pictură, numele acestuia și anii între care a trăit „1872-1949”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.