Comunicat de presă


European Money Quiz: peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară

28.03.2024

Peste 6.000 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția a VI-a a finalei naționale a concursului European Money Quiz organizată de Asociația Română a Băncilor în parteneriat cu Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și Institutul Bancar Român.

European Money Quiz este o competiție europeană care s-a desfășurat în cadrul Global Money Week și European Money Week, în luna martie 2024, programe internaționale de conștientizare privind creșterea nivelului de educație financiară și digitală.

În urma celor trei sesiuni organizate anul acesta în cadrul concursului național European Money Quiz, locul I a fost câștigat de elevi din București, respectiv de la Colegiul Național „Spiru Haret”, Școala Gimnazială „Nicolae Labiș” și Școala nr. 41.

În cadrul fiecărei sesiuni, câștigătorii locului I primesc un premiu în valoare de 3.000 lei net, câștigătorii premiului II de 2.000 lei, iar ocupanții locului III un premiu de 1.000 lei.

Dintre câștigătorii locurilor I, doi elevi cu cel mai bun punctaj, de la Colegiul Național „Spiru Haret” și Scoala Gimnazială „Nicolae Labiș”, vor reprezenta România și vor concura la finala europeană a concursului de educație financiară European Money Quiz, care se desfășoară pe 19 aprilie 2024, la Bruxelles.

La competiție participă peste 30 de state europene, iar câștigătorii vor primi titlul de campioni europeni ai banilor în 2024 și premii în bani.

Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor realizează programe comune de educație financiară și au elaborat proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară, care urmează să fie aprobat până la sfârșitul trimestrului doi al acestui an. Creșterea nivelului de educaţie financiară contribuie la îmbunătăţirea rezilienței financiare a cetățenilor, a gradului de bunăstare economică individuală și la dezvoltarea economică.