Comunicat de presă


Rezervele internaţionale – octombrie 2024

01.11.2024

La 31 octombrie 2024, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 62.841 milioane euro, față de 65.778 milioane euro la 30 septembrie 2024.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 2.801 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor și altele;
  • Ieşiri de 5.738 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (aproximativ 1.850 milioane euro); plăţi din contul Comisiei Europene și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8.520 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2024 au fost de 71.361 milioane euro, faţă de 73.663 milioane euro la 30 septembrie 2024.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 649 milioane euro.

Notă:

Seriile cronologice aferente rezervelor internaționale (disponibile începând din aprilie 2005) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă.

Următorul comunicat de presă va fi publicat pe 2 decembrie 2024. Calendar de diseminare: https://www.bnr.ro/Calendar-984.aspx.

Arhiva comunicatelor de presă: https://www.bnr.ro/Rezervele-internationale-4149.aspx.