Comunicat de presă


Emisiune numismatică cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București

15.11.2024

Pentru rezervarea monedei de aur în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular, începând cu 18 noiembrie 2024, ora 09:00, în limita stocului destinat rezervărilor online.

Pentru rezervarea monedei de argint în vederea achiziționării puteți utiliza acest Formular, începând cu 18 noiembrie 2024, ora 09:00, în limita stocului destinat rezervărilor online.

În cazul în care stocul de monede numismatice destinat rezervărilor online se epuizează, vă informăm că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale BNR, fără a fi necesară o rezervare în acest sens, începând cu data lansării emisiunii respective.


Începând cu data de 18 noiembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București.

Caracteristicile monedelor sunt următoarele:

Metal Aur Argint
Valoare nominală 100 lei 10 lei
Titlu 900‰ 999‰
Formă rotundă rotundă
Diametru 21 mm 37 mm
Greutate 6,452 g 31,103 g
Cant zimțat zimțat
Calitate proof proof
Avers
Revers

Aversul monedei din aur prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2024”.

Aversul monedei din argint prezintă un element decorativ în stil brâncovenesc din pridvorul bisericii Stavropoleos, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”.

Reversul comun al monedelor din aur și argint redă Biserica Stavropoleos și inscripția în arc de cerc „BISERICA MANASTIRII STAVROPOLEOS – 300 DE ANI”.

Monedele din aur și monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 de piese, iar pentru moneda din argint este de 5.000 de piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 4.200,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate, iar pentru moneda din argint este de 540,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din aur și monedele din argint cu tema 300 de ani de la înălțarea Bisericii Mănăstirii Stavropoleos din București au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.