Comunicat de presă


Conferinţă internaţională sub egida BNR

16.11.2006

La Sinaia, între 12 şi 14 octombrie 2006, s-a desfăşurat o conferinţă internaţională în cadrul căreia a fost dezbătută o temă de actualitate pentru pieţele emergente la nivel global: Fluxurile de capital; provocări pentru politica monetară şi stabilitatea financiară. Reuniunea a fost organizată de Banca Naţională a României.

Între participanţi s-au aflat viceguvernatori şi directori de bănci centrale din Europa Centrală şi de Est şi din America Latină, fiind prezentate intervenţii ale reprezentanţilor băncilor centrale din Brazilia, Cehia, Chile, Croaţia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

La reuniune au participat şi reprezentanţi ai Băncii Centrale Europene, Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional. A fost reprezentată, de asemenea, Universitatea Siena, din Italia.

Reuniunea s-a bucurat şi de prezenţa unui invitat special: directorul Centrului de studii pentru băncile centrale din cadrul Băncii Angliei.

Din România, în afara delegaţiei Băncii Naţionale, au mai luat parte la lucrări reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Institutului Naţional de Statistică, Comisiei Naţionale de Prognoză şi ai Institutului de Prognoză al Academiei Române.

Diversitatea prezentărilor participanţilor, precum şi dezbaterile extinse prilejuite de acestea au avut o contribuţie importantă la reuşita conferinţei. Au fost relevate, cu deosebire, experienţe ale ţărilor care s-au confruntat cu influxuri de capital şi cu volatilitatea cursurilor de schimb în contextul liberalizării conturilor de capital, precum şi varietatea răspunsurilor de politică macroeconomică adoptate de aceste economii. În acelaşi timp, au fost analizate aspecte ale politicilor monetare, fiscale, de curs de schimb, salariale şi de ajustare structurală în perspectiva trecerii la euro.

Un interes sporit au trezit şi prezentările privind dezvoltarea financiară în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est şi integrarea pieţelor financiare.

Conferinţa de la Sinaia a fost cel de-al doilea eveniment dintr-o serie căreia Banca Naţională doreşte să-i asigure continuitate prin reuniuni anuale, cu relevanţă pentru cercetarea economică aplicată şi analiza varietăţii soluţiilor de politică economică adoptate de diverse economii