Comunicat de presă


Zilele culturale ale BCE 2009: România

21.10.2009

Sigla BCE

 

România este cea de-a şasea ţară reprezentată în cadrul Zilelor culturale ale Băncii Centrale Europene (BCE), manifestare ce va debuta la Frankfurt, miercuri, 21 octombrie 2009, şi se va încheia luni, 9 noiembrie 2009. Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a căderii Cortinei de Fier în Europa, BCE, în colaborare cu Banca Naţională a României, are plăcerea de a contribui la o înţelegere aprofundată a culturii unuia dintre statele membre care s-a alăturat recent familiei Uniunii Europene.

Printre cele mai importante evenimente incluse în program se numără:

  • Marele concert de deschidere: Orchestra Naţională Radio, dirijor Cristian Mandeal, va interpreta lucrări de George Enescu şi Ludwig van Beethoven. Lucrările complete ale lui Enescu sunt o reprezentare a unei ţări a cărei cultură este influenţată de tradiţiile artistice populare şi de forme de avangardă;
  • Lectură de Mircea Cărtărescu: unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani din România va citi din „Die Wissenden” („Orbitor. Aripa stângă”), prima parte a trilogiei sale de 1 500 de pagini. Evenimentul va fi prezentat de Gerhardt Csejka, traducătorul în limba germană al lucrării;
  • Expoziţia Brâncuşi: 30 de fotografii originale ale lucrărilor lui Constantin Brâncuşi, unul dintre sculptorii cu o influenţă majoră din secolul al XX-lea, vor fi expuse la Museum der Weltkulturen, două conferinţe privind această colecţie de fotografii fiind, de asemenea, organizate;
  • Marele eveniment de închidere „Don Quijote – Made in Romania”: această poveste nemuritoare a fost reinterpretată de Dan Puric. Renumitul regizor, autor şi actor combină multe genuri cu scopul de a transcende frontierele naţionale, barierele lingvistice şi diferenţele ideologice fără a trebui să renunţe la particularităţile culturale.

Evenimentele menţionate mai sus reprezintă doar o parte a programului Zilelor culturale ale Băncii Centrale Europene 2009, care se va desfăşura pe parcursul a trei săptămâni şi va mai cuprinde filme, basme, un concert de jazz şi spectacole de dans. Mai multe informaţii despre eveniment pot fi obţinute prin e-mail, la adresa cultural-days@ecb.europa.eu, sau prin telefon, la numărul dedicat Zilelor culturale (+49 69 1344 5555), care poate fi apelat de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00. Programul complet este disponibil în limba engleză pe website-ul BCE (www.ecb.europa.eu/culturaldays) şi în limba română la adresa www.bnr.ro/Programul-evenimentului-4252.aspx.

 

Banca Centrală Europeană
Direcţia Comunicare, Serviciul Presă şi Informare
Kaiserstrasse 29, D-60311 Frankfurt am Main
Tel.: 0049 69 1344 7455, Fax: 0049 69 1344 7404
http://www.ecb.europa.eu
Reproducerea informaţiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

 

Comunicatul este disponibil şi pe website-ul BCE, la adresa http://www.ecb.europa.eu/press/pr/date/2009/html/pr091021.ro.html

Alocuţiunea domnului guvernator Mugur Isărescu cu ocazia concertului de deschidere a Zilelor Culturale ECB 2009: România (disponibil numai în limba engleză)