Comunicat de presă


Rezervele internaţionale ale BNR - aprilie 2005

04.05.2005

La finele lunii aprilie 2005 rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul a 12 897,4 milioane euro.

Creşterea de 335,1 milioane euro înregistrată în luna aprilie 2005 a fost rezultatul următoarelor operaţiuni:

  • intrări de 1 080,7 milioane euro reprezentând cumpărări ale băncii centrale din piaţa valutară, venituri din administrarea rezervei internaţionale, modificarea rezervelor minime în valută constituite de băncile comerciale, cedări de valută la rezerva statului şi altele;
  • ieşiri de 745,6 milioane euro reprezentând plăţi rate şi dobânzi scadente la datoria publică externă directă şi garantată de Ministerul Finanţelor Publice, modificarea rezervelor minime în valută constituite de băncile comerciale, plăţi cotizaţii, comisioane bancare şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 105 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia a crescut la 1 128,3 milioane euro, ceea ce face ca rezervele internaţionale ale Băncii Naţionale a României (valute plus aur) să se situeze la peste 14,02 miliarde euro.

Până la sfârşitul anului 2005, plăţile scadente în contul datoriei publice externe directe şi garantate de Ministerul Finanţelor Publice însumează 1 114 milioane euro.