Comunicat de presă


Politicile monetare sub lupa întregirii europene

05.03.2004

Joi şi vineri, la Paris, sub auspiciile Băncii Franţei şi ale Băncii Centrale Europene, a avut loc o importantă reuniune bancară. Au fost analizate, cu deosebire, politicile monetare din perspectiva extinderii Uniunii Europene.

Evenimentul i-a reunit pe guvernatorii băncilor centrale din cele 15 ţări membre ale Uniunii Europene şi din ţările candidate, inclusiv România şi Bulgaria. Ţara noastră a fost reprezentată de guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi de viceguvernatorul Cristian Popa.

Agenda reuniunii a fost dominată de dezbateri privind principalele probleme monetare ale integrării, între care politicile specifice perioadei de accedere la Uniunea Europeană, mecanismul cursurilor de schimb (ERM2) şi trecerea la euro. Toate aceste teme au fost abordate sub aspectul maximei exigenţe, un accent puternic fiind pus pe cerinţa îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi reală. Participanţii la reuniune au subliniat că trecerea la moneda unică europeană va necesita un proces relativ îndelungat, ce se impune a fi foarte bine pregătit.