Masa monetară în sens larg (M2) a fost la sfârşitul lunii februarie 2006 de 85 677 milioane RON. Faţă de luna ianuarie 2006 aceasta s-a diminuat cu 0,1 la sută (-0,3 la sută în termeni reali), iar în raport cu februarie 2005 masa monetară a crescut cu 31,4 la sută (21,1 la sută în termeni reali).
Tabel 1. Masa monetară şi contrapartida acesteia
INDICATORI |
28 februarie 2006 (mil. RON) |
februarie 2006/ianuarie 2006 (%) |
februarie 2006/ februarie 2005 (%) |
Masa monetară (M2) |
85 677 |
-0,1 |
31,4 |
Active externe nete |
45 643 |
-1,8 |
26,7 |
Active interne nete |
40 034 |
2,0 |
37,1 |
Activele externe nete s-au diminuat în luna februarie cu 1,8 la sută, înregistrând 45 643 milioane RON. Această evoluţie a fost rezultatul reducerii cu 1,5 la sută a componentei "Valute convertibile" şi al scăderii cu 4,2 la sută a componentei "Aur", pe seama reevaluării stocului de aur.
Activele interne nete au crescut cu 2,0 la sută, înregistrând 40 034 milioane RON, în condiţiile în care creditul intern s-a majorat cu 0,4 la sută (până la 54 303 milioane RON).
Tabel 2. Creditul intern şi componentele acestuia
INDICATORI |
28 februarie 2006 (mil. RON) |
februarie 2006/ ianuarie 2006 (%) |
februarie 2006/ februarie 2005 (%) |
Credit intern |
54 303 |
0,4 |
47,1 |
Credit neguvernamental |
62 404 |
1,3 |
50,2 |
Credit guvernamental net |
-8 101 |
- |
- |
Creditul neguvernamental a crescut în luna februarie cu 1,3 la sută (1,0 la sută în termeni reali), până la nivelul de 62 404 milioane RON. Creditul în lei a crescut cu 5,3 la sută (5,0 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 2,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,3 la sută). La 28 februarie 2006, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 50,2 la sută (38,5 la sută în termeni reali) faţă de 28 februarie 2005, pe seama majorării cu 84,3 la sută a componentei în lei (69,8 la sută în termeni reali) şi cu 27,1 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 33,0 la sută).
Tabel 3. Creditul neguvernamental şi componentele acestuia
INDICATORI |
28 februarie 2006 (mil. RON) |
februarie 2006/ ianuarie 2006 (%) |
februarie 2006/ februarie 2005 (%) |
Creditul neguvernamental (total) |
62 404 |
1,3 |
50,2 |
Credit neguvernamental în lei, din care: |
30 944 |
5,3 |
84,3 |
- populaţie |
13 223 |
5,1 TD>
| 105,0 |
- persoane juridice |
17 721 |
5,4 |
71,3 |
Credit neguvernamental în valută, din care: |
31 460 |
-2,4 |
27,1 |
- populaţie |
9 392 |
-1,5 |
64,2 |
- persoane juridice |
22 068 |
-2,8 |
16,0 |
|
Creditul guvernamental net a înregistrat un sold negativ de -8 101 milioane RON (faţă de un sold negativ de -7 566 milioane RON în luna ianuarie 2006), în principal ca urmare a majorării disponibilităţilor în Contul General al Trezoreriei Statului.
Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a redus cu 0,2 la sută, până la 23 508 milioane RON, pe seama diminuării cu 1,9 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere şi a creşterii cu 1,7 la sută a numerarului în circulaţie.
Tabel 4. Masa monetară în sens restrâns şi componentele acesteia
INDICATORI |
28 februarie 2006 (mil. RON) |
februarie 2006/ ianuarie 2006 (%) |
februarie 2006/ februarie 2005 (%) |
M1 |
23 508 |
-0,2 |
59,1 |
Numerar în afara băncilor |
11 165 |
1,7 |
45,8 |
Disponibilităţi la vedere |
12 343 |
-1,9 |
73,4 |
Cvasibanii s-au menţinut la un nivel relativ constant (62 169 milioane RON). Economiile în lei ale populaţiei s-au majorat cu 0,8 la sută, până la 17 350 milioane RON, ponderea acestora în masa monetară reprezentând 20,3 la sută. La 28 februarie 2006, economiile populaţiei au înregistrat o creştere de 17,2 la sută (8,0 la sută în termeni reali) faţă de 28 februarie 2005.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au diminuat cu 1,2 la sută, până la 18 584 milioane RON. În cadrul acestora, depozitele pe termen s-au redus cu 1,0 la sută (până la 14 143 milioane RON), depozitele condiţionate au scăzut cu 0,9 la sută (cifrându-se la 1 898 milioane RON), iar certificatele de depozit s-au redus cu 2,4 la sută (până la 2 542 milioane RON). La 28 februarie 2006, depozitele în lei ale persoanelor juridice au înregistrat o creştere de 42,7 la sută (31,5 la sută în termeni reali) faţă de 28 februarie 2005.
Depunerile în valută ale rezidenţilor persoane fizice şi juridice, exprimate în lei, au crescut cu 0,3 la sută, până la nivelul de 26 235 milioane RON (exprimate în euro, depunerile în valută au crescut cu 4,2 la sută, până la 7 536 milioane EUR). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, depunerile în valută ale rezidenţilor exprimate în euro au înregistrat o majorare de 21,4 la sută; depunerile în valută ale populaţiei au crescut cu 28,1 la sută, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice s-au majorat cu 16,7 la sută.
Tabel 5. Cvasibanii şi componentele acestora
INDICATORI |
28 februarie 2006 (mil. RON) |
februarie 2006/ ianuarie 2006 (%) |
februarie 2006/ februarie 2005 (%) |
Cvasibani |
62 169 |
0,003 |
23,3 |
Economii în lei ale populaţiei |
17 350 |
0,8 |
17,2 |
Depozite în lei ale persoanelor juridice |
18 584 |
-1,2 |
42,7 |
Depuneri în valută ale rezidenţilor, din care: |
26 235 |
0,3 |
16,1 |
- populaţie |
11 422 |
0,1 |
22,4 |
- persoane juridice |
14 813 |
0,5 |
11,6 |
Titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar însumau 3 949 milioane RON la sfârşitul lunii februarie 2006 (în creştere cu 0,5 la sută faţă de luna ianuarie 2006). În cadrul acestora, titlurile în valută reprezentau echivalentul a 179,7 milioane EUR (în creştere cu 3,2 la sută faţă de luna ianuarie 2006).
Tabel 6. Titluri de stat deţinute de persoane fizice şi juridice nebancare
INDICATORI |
28 februarie 2006
|
februarie 2006/ ianuarie 2006 (%) |
februarie 2006/ februarie 2005 (%) |
Titluri de stat în lei (mil.RON) |
3 324 |
0,7 |
-35,6 |
Titluri de stat în valută (mil. EUR) |
179,7 |
3,2 |
-4,1 |