Comunicat de presă


Indicatori monetari - aprilie 2010

27.05.2010

Masa monetară în sens larg (M3) a fost la sfârşitul lunii aprilie 2010 de 190 920,7 milioane lei. Faţă de luna martie 2010 aceasta a crescut cu 0,5 la sută (0,1 la sută în termeni reali), iar în raport cu aprilie 2009 masa monetară a crescut cu 8,3 la sută (3,8 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Agregatele monetare*
INDICATORI 30 aprilie 2010
(mil. lei)
apr. 2010/
mar. 2010
(%)
apr. 2010/
apr. 2009
(%)
M1 (masa monetară în sens restrâns) 76 370,3 -0,1 -5,1
Numerar în circulaţie 24 771,6 2,2 1,6
Depozite overnight ** 51 598,7 -1,2 -8,0
M2 (masa monetară intermediară) 188 254,3 0,2 7,1
M1 76 370,3 -0,1 -5,1
Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv
(sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv)
111 884,0 0,5 17,4
M3 (masa monetară în sens larg) 190 920,7 0,5 8,3
M2 188 254,3 0,2 7,1
Alte instrumente financiare
(împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi ale fondurilor de piaţă monetară, titluri de valoare negociabile cu maturitatea de până la doi ani inclusiv)
2 666,4 23,7 378,5

 * date provizorii
** conturi curente, depozite la vedere

Tabel 2. Masa monetară şi contrapartida acesteia*
INDICATORI 30 aprilie 2010
(mil. lei)
apr. 2010/
mar. 2010
(%)
apr. 2010/
apr. 2009
(%)
Masa monetară (M3) 190 920,7 0,5 8,3
Active externe nete** 31 276,8 2,0 103,7
Active interne nete*** 159 643,9 0,2 -0,8

  * date provizorii
 ** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe.
Activele externe includ: credite acordate nerezidenţilor; depozite plasate la nerezidenţi; titluri de valoare negociabile deţinute (emise de nerezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi; aurul monetar.
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenţi: depozite; titluri de valoare negociabile emise pe pieţele externe. Nu sunt incluse alocările de DST de la FMI.
*** se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepţia elementelor componente ale masei monetare M3).
Activele interne includ: credite acordate rezidenţilor; titluri de valoare negociabile deţinute (emise de rezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi.
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenţi: depozite cu durată iniţială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de valoare negociabile cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piaţa internă; capital şi rezerve.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2010 cu 0,5 la sută (0,1 la sută în termeni reali) faţă de luna martie 2010, până la nivelul de 200 322,4 milioane lei. Creditul în lei s-a diminuat cu 1,0 la sută (-1,3 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,6 la sută). La 30 aprilie 2010, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 0,1 la sută (-4,2 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2009, pe seama diminuării cu 5,3 la sută a componentei în lei (-9,2 la sută în termeni reali) şi a majorării cu 3,5 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 5,0 la sută).

Tabel 3. Creditul neguvernamental*
INDICATORI 30 aprilie 2010
(mil. lei)
apr. 2010/
mar. 2010
(%)
apr. 2010/
apr. 2009
(%)
Credit neguvernamental (total) 200 322,4 0,5 -0,1
Credit neguvernamental în lei: 78 185,5 -1,0 -5,3
- gospodării ale populaţiei 37 853,7 -0,1 -5,4
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 40 331,8 -1,7 -5,3
Credit neguvernamental în valută: 122 136,9 1,4 3,5
- gospodării ale populaţiei 61 369,2 1,4 2,0
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 60 767,7 1,3 5,1

 * date provizorii

Creditul guvernamental1 a crescut în luna aprilie cu 3,1 la sută, până la 52 268,8 milioane lei. La 30 aprilie 2010, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 64,5 la sută (57,7 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2009.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2010 cu 0,1 la sută faţă de luna martie 2010, până la nivelul de 167 264,0 milioane lei.

Tabel 4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali*
INDICATORI 30 aprilie 2010
(mil. lei)
apr. 2010/
mar. 2010
(%)
apr. 2010/
apr. 2009
(%)
Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali (total)** 167 264,0 0,1 8,2
Depozite în lei ale rezidenţilor: 106 374,4 1,1 8,7
- gospodării ale populaţiei 63 188,6 1,8 7,9
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 43 185,8 0,0 10,0
Depozite în valută ale rezidenţilor: 60 889,6 -1,6 7,4
- gospodării ale populaţiei 37 661,8 -0,1 15,5
- persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 23 227,8 -4,0 -3,6

 * date provizorii
** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen, indiferent de scadenţă

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,8 la sută, până la 63 188,6 milioane lei. La 30 aprilie 2010, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 7,9 la sută (3,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2009.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 8 milioane lei, până la 43 185,8 milioane lei. La 30 aprilie 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 10,0 la sută (5,4 la sută în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2009.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au redus cu 1,6 la sută, până la nivelul de 60 889,6 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 2,4 la sută, până la 14 751,8 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 7,4 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 8,8 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 15,5 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 17,0 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 3,6 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au scăzut cu 2,3 la sută).


1 include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 11 388,5 milioane lei (soldul la 30 aprilie 2010), precum şi titlurile de valoare negociabile emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de 40 880,3 milioane lei (soldul la 30 aprilie 2010).