Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna noiembrie 2005

29.12.2005

Masa monetară în sens larg (M2) a fost la sfârşitul lunii noiembrie 2005 de 81 402 milioane RON. Faţă de luna octombrie 2005 aceasta a crescut cu 0,4 la sută (- 0,8 la sută scădere în termeni reali), iar în raport cu noiembrie 2004 masa monetară a înregistrat o creştere de 43,1 la sută (31,7 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Masa monetară şi contrapartida acesteia
INDICATORI 30 Noiembrie 2005
(mil. RON)
Noiembrie 2005/ Octombrie 2005
(%)
Noiembrie 2005/ Noiembrie 2004
(%)
Masa monetară 81 402 0,4 43,1
Active externe nete 45 529 -2,3 44,9
Active interne nete 35 873 4,0 41,0

Activele externe nete au scăzut în luna noiembrie cu 2,3 la sută, până la 45 529 milioane RON, fiind rezultatul diminuării cu 3,4 la sută a componentei "Valute convertibile" şi al creşterii cu 7 la sută a componentei "Aur", pe seama reevaluării stocului de aur.

Activele interne nete s-au majorat cu 4,0 la sută, până la 35 873 milioane RON, în condiţiile în care creditul intern a crescut cu 6,5 la sută (până la 49 739 milioane RON), iar poziţia alte active nete şi-a majorat soldul negativ cu 13,6 la sută (ajungând la -13 866 milioane RON).

Creditul neguvernamental a crescut în luna noiembrie cu 3,7 la sută (2,5 la sută în termeni reali), până la nivelul de 59 634 milioane RON. Şi în această lună, componenta în lei a creditului neguvernamental a înregistrat un ritm de creştere superior celei în valută. Creditul în lei a crescut cu 7,9 la sută (6,6 la sută în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,7 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,6 la sută). La 30 noiembrie 2005, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 49,5 la sută (37,6 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2004, pe seama majorării cu 61,6 la sută a componentei în lei (48,7 la sută în termeni reali) şi cu 41,3 la sută a componentei în valută exprimate în lei (exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 48,8 la sută).

Tabel 2. Creditul neguvernamental şi componentele acestuia
INDICATORI 30 Noiembrie 2005
(mil. RON)
Noiembrie 2005/ Octombrie 2005
(%)
Noiembrie 2005/ Noiembrie 2004
(%)
Credit neguvernamental (total) 59 634 3,7 49,5
Credit neguvernamental în lei:
 
26 110 7,9 61,6
- populaţie 11 067 7,8 76,2
- persoane juridice 15 043 7,9 52,3
Credit neguvernamental în valută:
 
33 524 0,7 41,3
- populaţie 10 220 1,2 105,8
- persoane juridice 23 304 0,5 24,2

Creditul guvernamental net a înregistrat un sold negativ de -9 895 milioane RON (faţă de un sold negativ de -10 786 milioane RON în luna octombrie 2005), în principal ca urmare a diminuării disponibilităţilor în valută ale Ministerului Finanţelor Publice în conturile deschise la Banca Naţională a României.

Tabel 3. Creditul intern şi componentele acestuia
INDICATORI 30 Noiembrie 2005
(mil. RON)
Noiembrie 2005/ Octombrie 2005
(%)
Noiembrie 2005/ Noiembrie 2004
(%)
Creditul intern 49 739 6,5 39,4
Credit neguvernamental 59 634 3,7 49,5
Credit guvernamental, net -9 895 - -

Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a redus cu 0,7 la sută, până la 21 133 milioane RON, pe seama diminuării cu 2,2 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere (până la 10 784 milioane RON) şi a creşterii cu 0,9 la sută a numerarului în circulaţie (care s-a cifrat la 10 349 milioane RON).

Tabel 4. Masa monetară în sens restrâns şi componentele acesteia
INDICATORI 30 Noiembrie 2005
(mil. RON)
Noiembrie 2005/ Octombrie 2005
(%)
Noiembrie 2005/ Noiembrie 2004
(%)
M1 21 133 -0,7 50,7
Numerar în afara băncilor 10 349 0,9 41,6
Disponibilităţi la vedere 10 784 -2,2 60,7

Cvasibanii au înregistrat o creştere de 0,8 la sută, până la 60 269 milioane RON. Economiile în lei ale populaţiei s-au majorat cu 0,7 la sută, până la 16 305 milioane RON, ponderea acestora în masa monetară reprezentând 20,0 la sută. La 30 noiembrie 2005, economiile populaţiei au înregistrat o creştere de 24,6 la sută (14,6 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2004.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 3,5 la sută, până la 17 763 milioane RON. În cadrul acestora, depozitele pe termen s-au majorat cu 5,5 la sută (până la 13 338 milioane RON), depozitele condiţionate au crescut cu 1,1 la sută (cifrându-se la 1 749 milioane RON), iar certificatele de depozit s-au redus cu 4,1 la sută (până la 2 676 milioane RON). La 30 noiembrie 2005, depozitele în lei ale persoanelor juridice au înregistrat o creştere de 68,1 la sută (54,7 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2004.

Depunerile în valută ale rezidenţilor persoane fizice şi juridice, exprimate în lei, s-au diminuat cu 1,0 la sută, până la nivelul de 26 201 milioane RON (exprimate în euro, depunerile în valută au scăzut cu 1,1 la sută, până la 7 169 milioane EUR). Exprimate în euro, depunerile în valută ale rezidenţilor au înregistrat o majorare de 43,7 la sută, depunerile în valută ale populaţiei au crescut cu 25,8 la sută, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice s-au majorat cu 60,1 la sută, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Tabel 5. Cvasibanii şi componentele acestora
INDICATORI 30 Noiembrie 2005
(mil. RON)
Noiembrie 2005/ Octombrie 2005
(%)
Noiembrie 2005/ Noiembrie 2004
(%)
Cvasibani 60 269 0,8 40,6
Economii în lei ale populaţiei 16 305 0,7 24,6
Depozite în lei ale persoanelor juridice 17 763 3,5 68,1
Depuneri în valută ale rezidenţilor,
  din care:
26 201 -1,0 36,4
- populaţie 10 982 3,3 19,5
- persoane juridice 15 219 -3,8 52,0

Titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar însumau 3 831 milioane RON la sfârşitul lunii noiembrie 2005 (în scădere cu 0,1 la sută faţă de luna octombrie 2005). În cadrul acestora, titlurile în valută reprezentau echivalentul a 185,6 milioane EUR (în creştere cu 3,1 la sută faţă de luna octombrie 2005).

Tabel 6. Titluri de stat deţinute de persoane fizice şi juridice nebancare
INDICATORI 30 Noiembrie 2005
Noiembrie 2005/ Octombrie 2005
(%)
Noiembrie 2005/ Noiembrie 2004
(%)
Titluri de stat în lei (mil.RON) 3 153 -0,8 -51,6
Titluri de stat în valută (mil. EUR) 185,6 3,1 20,8