Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna martie 2005

29.04.2005

Masa monetară în sens larg (M2) a fost la sfârşitul lunii martie 2005 de 679 570 miliarde lei. Faţă de luna februarie 2005 aceasta a crescut cu 4,1 la sută (3,8 la sută în termeni reali), iar în raport cu martie 2004, masa monetară a înregistrat o creştere de 41,1 la sută (29,9 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Masa monetară şi contrapartida acesteia
INDICATORI 31 martie 2005
(mld. lei)
Martie/Februarie 2005
(%)
Martie 2005/Martie 2004
(%)
Masa monetară 679 570 4,1 41,1
Active externe nete 373 756 3,0 39,4
Active interne nete 305 814 5,4 43,4

Activele externe nete au crescut în luna martie cu 3,0 la sută, până la 373 756 miliarde lei, fiind rezultatul majorării cu 3,4 la sută a componentei "Valute convertibile" şi al menţinerii constante a componentei "Aur".

Activele interne nete s-au majorat cu 5,4 la sută, până la 305 814 miliarde lei, în condiţiile în care creditul intern a crescut cu 5,5 la sută, până la 390 002 miliarde lei, iar alte active nete şi-au diminuat soldul negativ cu 5,6 la sută (ajungând la -84 188 miliarde lei).

Creditul neguvernamental a crescut în luna martie cu 4,0 la sută (3,7 la sută în termeni reali), până la nivelul de 432 966 miliarde lei, ca urmare a creşterii cu 1,5 la sută a componentei în lei şi majorării cu 5,7 la sută a celei în valută (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 4,6 la sută). La 31 martie 2005, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 33,2 la sută (22,5 la sută în termeni reali) faţă de 31 martie 2004, pe seama majorării cu 19,3 la sută a componentei în lei (9,7 la sută în termeni reali) şi cu 44,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 60,2 la sută).

Creditul guvernamental net a înregistrat un sold negativ de -42 964 miliarde lei (faţă de un sold negativ de -46 379 miliarde lei în luna februarie 2005), ca urmare a diminuării Contului General al Trezoreriei Statului, răscumpărării unor titluri de stat în lei, lansate de Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internă şi reducerii disponibilităţilor la dispoziţia Fondului Naţional (fonduri Phare) din contribuţia financiară a Uniunii Europene.

Tabel 2. Creditul intern şi componentele acestuia
INDICATORI 31 martie 2005
(mld. lei)
Martie/Februarie 2005
(%)
Martie 2005/Martie 2004
(%)
Creditul intern 390 002 5,5 20,2
Credit neguvernamental 432 966 4,0 33,2
Credit guvernamental, net -42 964 - -

Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a majorat cu 4,2 la sută, până la 154 653 miliarde lei, pe seama creşterii cu 1,7 la sută a numerarului în circulaţie (care s-a cifrat la 77 859 miliarde lei) şi a majorării cu 6,9 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere (până la 76 794 miliarde lei).

Tabel 3. Masa monetară în sens restrâns şi componentele acesteia
INDICATORI 31 martie 2005
(mld. lei)
Martie/Februarie 2005
(%)
Martie 2005/Martie 2004
(%)
M1 154 653 4,2 44,3
Numerar în afara băncilor 77 859 1,7 34,8
Disponibilităţi la vedere 76 794 6,9 55,4

Cvasibanii au înregistrat o creştere de 4,1 la sută, până la 524 917 miliarde lei. Economiile populaţiei s-au majorat cu 2,4 la sută, până la 151 051 miliarde lei, ponderea acestora în masa monetară reprezentând 22,2 la sută. La 31 martie 2005, economiile populaţiei au înregistrat o creştere de 41,0 la sută (29,7 la sută în termeni reali) faţă de 31 martie 2004.

Depozitele în lei ale agenţilor economici au crescut cu 9,8 la sută, până la 143 635 miliarde lei. În cadrul acestora, depozitele pe termen s-au majorat cu 10,6 la sută (până la 96 609 miliarde lei), certificatele de depozit au crescut cu 14,6 la sută (până la 30 930 miliarde lei), iar depozitele condiţionate s-au diminuat cu 2,5 la sută (cifrându-se la 16 096 miliarde lei). La 31 martie 2005, depozitele în lei ale agenţilor economici au înregistrat o creştere de 82 la sută (67,4 la sută în termeni reali) faţă de 31 martie 2004.

Depunerile în valută ale rezidenţilor (inclusiv populaţia), exprimate în lei, s-au majorat în termeni nominali cu 1,9 la sută, până la nivelul de 230 231 miliarde lei (exprimate în euro, depunerile în valută însumează 6 252 milioane euro). În cadrul acestora, depunerile bancare în valută ale populaţiei s-au majorat cu 2,3 la sută, până la 95 463 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele populaţiei au crescut cu 1,2 la sută şi au reprezentat echivalentul a 2 592 milioane euro). Depunerile în valută ale agenţilor economici s-au majorat cu 0,1 la sută, până la 124 525 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele agenţilor economici s-au diminuat cu 1,0 la sută, până la 3 382 milioane euro). Exprimate în euro, depunerile în valută ale rezidenţilor au înregistrat o majorare de 35,8 la sută, depunerile în valută ale populaţiei au crescut cu 15,8 la sută, iar depozitele în valută ale agenţilor economici s-au majorat cu 60,5 la sută, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Tabel 4. Cvasibanii şi componentele acestora
INDICATORI 31 martie 2005
(mld. lei)
Martie/Februarie 2005
(%)
Martie 2005/Martie 2004
(%)
Cvasibani 524 917 4,1 40,2
Economii ale populaţiei 151 051 2,4 41,0
Depozite în lei ale agenţilor economici 143 635 9,8 82,0
Depuneri în valută ale rezidenţilor,
  din care:
230 231 1,9 22,3
- populaţie 95 463 2,3 4,3
- agenţi economici 124 525 0,1 44,5

Titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar însumau 49 016 miliarde lei la sfârşitul lunii martie 2005 (în scădere cu 11,9 la sută faţă de luna februarie 2005). În cadrul acestora, titlurile în valută reprezentau echivalentul a 116 milioane euro (în creştere cu 5,1 la sută faţă de luna februarie 2005).

Tabel 5. Titluri de stat în afara băncilor
INDICATORI 31 Martie 2005
Martie/Februarie 2005
(%)
Martie 2005/Martie 2004
(%)
Titluri de stat în lei în afara băncilor (mld. lei) 44 759 -13,3 -8,0
Titluri de stat în valută în afara băncilor (mil. euro) 116 5,1 -27,3