Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna februarie 2005

07.04.2005

Masa monetară în sens larg (M2) a fost la sfârşitul lunii februarie 2005 de 652 801 miliarde lei. Faţă de luna ianuarie 2005 aceasta a crescut cu 3,4 la sută (2,8 la sută în termeni reali), iar în raport cu februarie 2004, masa monetară a înregistrat o creştere de 42,4 la sută (30,8 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Masa monetară şi contrapartida acesteia
INDICATORI 28 februarie 2005
(mld. lei)
Februarie/Ianuarie 2005
(%)
Februarie 2005/Februarie 2004
(%)
Masa monetară 652 801 3,4 42,4
Active externe nete 362 787 0,4 42,1
Active interne nete 290 014 7,5 42,7

Activele externe nete au crescut cu 0,4 la sută, până la 362 787 miliarde lei, prin majorarea componentei "Valute convertibile" şi menţinerea constantă a componentei "Aur".

Activele interne nete s-au majorat cu 7,5 la sută, până la 290 014 miliarde lei, în condiţiile în care creditul intern a crescut cu 3,3 la sută, până la 369 761 miliarde lei, iar alte active nete şi-au diminuat soldul negativ cu 9,6 la sută (ajungând la -79 747 miliarde lei).

Creditul neguvernamental a crescut în luna februarie cu 0,7 la sută (0,1 la sută în termeni reali), până la nivelul de 416 140 miliarde lei, fiind rezultatul creşterii cu 1,7 la sută a componentei în lei şi al menţinerii constante a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 3,0 la sută). La 28 februarie 2005, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 32,5 la sută (21,7 la sută în termeni reali) faţă de 29 februarie 2004, pe seama majorării cu 18,1 la sută a componentei în lei (8,5 la sută în termeni reali) şi cu 44,4 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 58,7 la sută).

Creditul guvernamental net a înregistrat un sold negativ de -46 379 miliarde lei (faţă de un sold negativ de -55 345 miliarde lei în luna ianuarie 2005), ca urmare a diminuării Contului General al Trezoreriei Statului şi scăderii disponibilităţilor la dispoziţia Fondului Naţional (fonduri Phare) din contribuţia financiară a Uniunii Europene.

Tabel 2. Creditul intern şi componentele acestuia
INDICATORI 28 februarie 2005
(mld. lei)
Februarie/Ianuarie 2005
(%)
Februarie 2005/Februarie 2004
(%)
Creditul intern 369 761 3,3 19,9
Credit neguvernamental 416 140 0,7 32,5
Credit guvernamental, net -46 379 - -

Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a majorat cu 4,2 la sută, până la 148 436 miliarde lei, pe seama creşterii cu 5,8 la sută a numerarului în circulaţie (care s-a cifrat la 76 580 miliarde lei) şi a majorării cu 2,6 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere (până la 71 856 miliarde lei).

Tabel 3. Masa monetară în sens restrâns şi componentele acesteia
INDICATORI 28 februarie 2005
(mld. lei)
Februarie/Ianuarie 2005
(%)
Februarie 2005/Februarie 2004
(%)
M1 148 436 4,2 42,6
Numerar în afara băncilor 76 580 5,8 31,3
Disponibilităţi la vedere 71 856 2,6 56,9

Cvasibanii au înregistrat o creştere de 3,2 la sută, până la 504 365 miliarde lei. Economiile populaţiei s-au majorat cu 5,8 la sută, până la 147 464 miliarde lei, ponderea acestora în masa monetară cifrându-se la 22,6 la sută. La 28 februarie 2005, economiile populaţiei au înregistrat o creştere de 41,6 la sută (30,0 la sută în termeni reali) faţă de 29 februarie 2004.

Depozitele în lei ale agenţilor economici au crescut cu 11,3 la sută, până la 130 867 miliarde lei. În cadrul acestora, depozitele pe termen s-au majorat cu 12,3 la sută (până la 87 375 miliarde lei), depozitele condiţionate au crescut cu 4,9 la sută (cifrându-se la 16 513 miliarde lei), iar certificatele de depozit au crescut cu 12,5 la sută (până la 26 979 miliarde lei). La 28 februarie 2005, depozitele în lei ale agenţilor economici au înregistrat o creştere de 73,1 la sută (59,0 la sută în termeni reali) faţă de 29 februarie 2004.

Depunerile în valută ale rezidenţilor (inclusiv populaţia), exprimate în lei, s-au diminuat cu 2,5 la sută, până la nivelul de 226 034 miliarde lei (exprimate în euro, depunerile în valută au crescut cu 0,4 la sută, până la 6 206 milioane euro). În cadrul acestora, depunerile bancare în valută ale populaţiei s-au redus cu 3,0 la sută, până la 93 288 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele populaţiei s-au diminuat cu 0,1 la sută şi au reprezentat echivalentul a 2 561 milioane euro). Depunerile în valută ale agenţilor economici s-au redus cu 1,5 la sută, până la 124 382 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele agenţilor economici au crescut cu 1,4 la sută, până la 3 415 milioane euro). Exprimate în euro, depunerile în valută ale rezidenţilor au înregistrat o majorare de 42,2 la sută, depunerile în valută ale populaţiei au crescut cu 16,5 la sută, iar depozitele în valută ale agenţilor economici s-au majorat cu 78,8 la sută, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Tabel 4. Cvasibanii şi componentele acestora
INDICATORI 28 februarie 2005
(mld. lei)
Februarie/Ianuarie 2005
(%)
Februarie 2005/Februarie 2004
(%)
Cvasibani 504 365 3,2 42,3
Economii ale populaţiei 147 464 5,8 41,6
Depozite în lei ale agenţilor economici 130 867 11,3 73,1
Depuneri în valută ale rezidenţilor,
  din care:
226 034 -2,5 29,4
- populaţie 93 288 -3,0 6,1
- agenţi economici 124 382 -1,5 62,8

Titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar însumau 55 609 miliarde lei la sfârşitul lunii februarie 2005 (în scădere cu 9,6 la sută faţă de luna ianuarie 2005). În cadrul acestora, titlurile în valută reprezentau echivalentul a 110 milioane euro (în scădere cu 3,0 la sută faţă de luna ianuarie 2005).

Tabel 5. Titluri de stat în afara băncilor
INDICATORI 28 februarie 2005
Februarie/Ianuarie 2005
(%)
Februarie 2005/Februarie 2004
(%)
Titluri de stat în lei în afara băncilor (mld. lei) 51 604 -9,9 20,5
Titluri de stat în valută în afara băncilor (mil. euro) 110 -3,0 -29,5