În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 30 iulie 2010, o monedă din argint, dedicată aniversării a 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclée.
Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:
- Valoare nominală: 10 lei
- Metal: argint
- Titlu: 999‰
- Formă: rotundă
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,103 g
- Calitate: proof
- Margine: zimţată
- Tiraj: 1.000 buc.
Aversul prezintă în prim plan, un grup de 4 spectatori; în plan secund, imaginea parţială a unei săli de teatru de operă; în stânga-sus, stema României şi inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”; în dreapta, valoarea nominală – „10 lei”; în partea de jos, anul emisiunii – „2010”.
Reversul prezintă în prim plan, portretul sopranei Hariclea Darclée; în plan secund, primele 4 măsuri ale ariei Vissi d’arte din opera Tosca de Giacomo Puccini; sus, inscripţia „HARICLEA DARCLEE”; jos, în stânga, anii „1860” şi „1939”, iar în dreapta, semnătura sopranei.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint aferentă emisiunii numismatice „Aniversarea a 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclée” este de 200,00 lei.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Monedele din argint, din emisiunea numismatică „Aniversarea a 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclée”, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.