Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna noiembrie 2004

06.01.2005

Masa monetară în sens larg (M2) a fost la sfârşitul lunii noiembrie 2004 de 568 742 miliarde lei, mai mică cu 0,9 la sută (1,5 la sută scădere în termeni reali) faţă de luna anterioară. La 30 noiembrie 2004, masa monetară a înregistrat o creştere de 33,6 la sută (21,6 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2003.

Tabel 1. Masa monetară şi contrapartida acesteia
INDICATORI 30 noiembrie 2004
(mld. lei)
Noiembrie 2004/Octombrie 2004
(%)
Noiembrie 2004/Noiembrie 2003
(%)
Masa monetară 568 742 -0,9 33,6
Active externe nete 314 310 -8,0 22,9
Active interne nete 254 432 9,6 49,8

Activele externe nete au scăzut în luna noiembrie cu 8 la sută, până la 314 310 miliarde lei, fiind rezultatul diminuării cu 9,3 la sută a componentei "Valute convertibile" şi al menţinerii constante a componentei "Aur".

Activele interne nete s-au majorat cu 9,6 la sută, până la 254 432 miliarde lei, în condiţiile în care creditul intern a crescut cu 0,2 la sută, până la 356 754 miliarde lei, iar alte active nete şi-au diminuat soldul negativ cu 17,3 la sută (în principal pe seama diferenţelor nefavorabile rezultate din reevaluarea activelor şi pasivelor în valută), ajungând la -102 322 miliarde lei.

Creditul neguvernamental s-a redus în luna noiembrie cu 0,9 la sută (1,5 la sută în termeni reali), până la un nivel de 398 776 miliarde lei, fiind rezultatul diminuării cu 3,6 la sută a componentei în valută (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 2,4 la sută) şi majorării cu 3,4 la sută a celei în lei. La 30 noiembrie 2004, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 38,8 la sută (26,3 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2003, pe seama majorării cu 26,4 la sută a componentei în lei (15 la sută în termeni reali) şi cu 48,8 la sută a componentei în valută exprimate în lei (exprimată în euro, creşterea creditului în valută a fost de 55,4 la sută).

Creditul guvernamental net a înregistrat un sold negativ de - 42 022 miliarde lei (faţă de un sold negativ de - 46 339 miliarde lei în luna octombrie), ca urmare a: (i) diminuării Contului General al Trezoreriei Statului; (ii) răscumpărării unor titluri de stat în lei, lansate de Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internă; (iii) reducerii disponibilităţilor din contribuţia financiară a Uniunii Europene la dispoziţia Fondului Naţional (fonduri Phare).

Tabel 2. Creditul intern şi componentele acestuia
INDICATORI 30 noiembrie 2004
(mld. lei)
Noiembrie 2004/Octombrie 2004
(%)
Noiembrie 2004/Noiembrie 2003
(%)
Creditul intern 356 754 0,2 32,8
Credit neguvernamental 398 776 -0,9 38,8
Credit guvernamental, net -42 022 - -

Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a diminuat cu 2 la sută, până la 140 201 miliarde lei, pe seama reducerii cu 6 la sută a numerarului în circulaţie (care s-a cifrat la 73 096 miliarde lei) şi a majorării cu 2,7 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere (până la 67 105 miliarde lei).

Tabel 3. Masa monetară în sens restrâns şi componentele acesteia
INDICATORI 30 noiembrie 2004
(mld. lei)
Noiembrie 2004/Octombrie 2004
(%)
Noiembrie 2004/Noiembrie 2003
(%)
M1 140 201 -2,0 41,0
Numerar în afara băncilor 73 096 -6,0 27,7
Disponibilităţi la vedere 67 105 2,7 59,2

Cvasibanii au înregistrat o scădere de 0,5 la sută, până la 428 542 miliarde lei. Economiile populaţiei s-au majorat cu 2,3 la sută, până la 130 853 miliarde lei, ponderea acestora în masa monetară cifrându-se la 23 la sută. La 30 noiembrie 2004, economiile populaţiei au înregistrat o creştere de 34,7 la sută (22,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2003.

Depozitele în lei ale agenţilor economici au crescut cu 0,9 la sută, până la 105 659 miliarde lei. În cadrul acestora, depozitele pe termen s-au majorat cu 0,7 la sută (până la 70 211 miliarde lei), depozitele condiţionate s-au majorat cu 0,1 la sută (cifrându-se la 13 944 miliarde lei), iar certificatele de depozit au crescut cu 2,3 la sută (până la 21 504 miliarde lei). La 30 noiembrie 2004, depozitele în lei ale agenţilor economici au înregistrat o creştere de 73,5 la sută (57,8 la sută în termeni reali) faţă de 30 noiembrie 2003.

Depunerile în valută ale rezidenţilor (inclusiv populaţia), exprimate în lei, s-au diminuat cu 3,2 la sută, până la nivelul de 192 030 miliarde lei (exprimate în euro, depunerile în valută au crescut cu 2,8 la sută, până la 4 989 milioane euro). În cadrul acestora, depunerile bancare în valută ale populaţiei s-au redus cu 4,9 la sută, până la 91 927 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele populaţiei au crescut cu 1 la sută şi au reprezentat echivalentul a 2 388 milioane euro). Depunerile în valută ale agenţilor economici s-au redus cu 3,3 la sută, până la 88 587 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele agenţilor economici au crescut cu 2,7 la sută, până la 2 301 milioane euro). La 30 noiembrie 2004, exprimate în euro, depunerile în valută ale rezidenţilor au înregistrat o majorare de 19,2 la sută faţă de 30 noiembrie 2003, depunerile în valută ale populaţiei au crescut cu 14,4 la sută, iar depozitele în valută ale agenţilor economici s-au majorat cu 24 la sută.

Tabel 4. Cvasibanii şi componentele acestora
INDICATORI 30 noiembrie 2004
(mld. lei)
Noiembrie 2004/Octombrie 2004
(%)
Noiembrie 2004/Noiembrie 2003
(%)
Cvasibani 428 542 -0,5 31,4
Economii ale populaţiei 130 853 2,3 34,7
Depozite în lei ale agenţilor economici 105 659 0,9 73,5
Depuneri în valută ale rezidenţilor,
  din care:
192 030 -3,2 14,2
- populaţie 91 927 -4,9 9,5
- agenţi economici 88 587 -3,3 18,8

Titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar însumau la sfârşitul lunii noiembrie 69 550 miliarde lei (în creştere cu 0,4 la sută faţă de luna octombrie). În cadrul acestora, titlurile în valută reprezentau echivalentul a 116 milioane euro (în scădere cu 1,7 la sută faţă de luna octombrie).

Tabel 5. Titluri de stat în afara băncilor
INDICATORI 30 noiembrie 2004
Noiembrie2004/Octombrie 2004
(%)
Noiembrie 2004/Noiembrie 2003
(%)
Titluri de stat în lei în afara băncilor (mld. lei) 65 084 1,0 60,8
Titluri de stat în valută în afara băncilor (mil. euro) 116,0 -1,7 -11,6