Comunicat de presă


Precizări ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

27.06.2003

Referirile pe care le-am făcut joi, cu privire la nivelul impozitării în România, au trezit unele reacţii nefireşti. Mă văd nevoit să fac câteva precizări.

  1. Nu am făcut, aşa cum s-a interpretat, declaraţii oficiale, ci am vorbit la lansarea cărţii "Tranziţia în România - abordări econometrice", a academicianului Emilian Dobrescu, eveniment ce a avut loc la Banca Naţională, ocazionând un colocviu de cea mai înaltă ţinută ştiinţifică. În fapt, plecând de la unele calcule din cartea academicianului Emilian Dobrescu, am extras o concluzie: că ponderea în PIB deţinută de veniturile fiscale poate să aibă un caracter înşelător. Fiindcă, în esenţă, povara fiscală cade numai asupra unei părţi din economie, cea contabilizată, singura care susţine bugetul.
  2. Nici calculele din cartea academicianului Emilian Dobrescu, nici sublinierile mele nu fac trimitere în exclusivitate la impozitele ce revin Ministerului de Finanţe. Este doar cunoscut faptul că, în România, se strâng nenumărate impozite şi taxe, de la cele pentru drumuri şi justiţie până la contribuţiile sociale. Din acest noian, numai o parte revine Ministerului Finanţelor.
  3. Academicianul Dobrescu ne-a dăruit, la împlinirea vârstei de 70 de ani, o carte într-adevăr de excepţie. Adevărurile din această carte, unul fiind acela că nivelul real al impozitării este extrem de ridicat, dar numai pentru cei care plătesc - pe care l-am preluat şi cu care mi-am exprimat acordul - nu se bazează pe opinii sau pe simple percepţii subiective, ci pe calcul econometric riguros.