Comisia Europeană şi FMI salută sprijinul constant acordat de băncile-mamă ale principalelor instituţii de credit cu capital străin din România.
În cadrul unei reuniuni a Iniţiativei europene în domeniul coordonării bancare, organizată în data de 16 martie 2011 la Bruxelles, băncile mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin care îşi desfăşoară activitatea în România şi-au afirmat angajamentul pe termen lung faţă de această ţară. Alături de noul program de asistenţă financiară de tip preventiv solicitat de România şi care urmează să fie aprobat de FMI şi UE, acest angajament pe termen lung va contribui la consolidarea încrederii investitorilor în România şi la revenirea economiei pe o traiectorie de creştere sustenabilă.
Reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional s-au întâlnit în data de 16 martie 2011 la Bruxelles cu băncile mamă ale principalelor nouă instituţii de credit cu capital străin din România (Erste Group Bank, Raiffeisen Group, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, Société Générale, Alpha Bank, Volksbank International şi Piraeus Bank). De asemenea, la reuniune au participat reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, Ministerului Finanţelor Publice din România, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Grupului Băncii Mondiale, Băncii Europene de Investiţii, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor din ţara gazdă. Banca Centrală Europeană a participat în calitate de observator.
Aceasta a fost cea de-a cincea întâlnire a Iniţiativei europene în domeniul coordonării bancare destinată României, ulterior celor desfăşurate în anii 2009 şi 2010. Participanţii şi-au exprimat satisfacţia faţă de faptul că, pe toată durata programului, băncile mamă şi-au onorat în mare măsură angajamentele privind expunerea faţă de România la nivel de grup. De asemenea, băncile mamă şi-au îndeplinit angajamentul de a furniza ex-ante capital suplimentar în anii 2009 şi 2010, astfel încât rată de adecvare a capitalului a subsidiarelor acestora s-a menţinut la peste 10% pe toată durata programului. Băncile vor continua să asigure un nivel al solvabilităţii cu mult peste 10%.
De asemenea, participanţii au reiterat rolul major pe care Iniţiativa europeană în domeniul coordonării bancare l-a avut în sprijinirea României pentru depăşirea punctului culminant al declinului economic şi financiar. Băncile şi-au exprimat în mod colectiv interesul de a menţine la un nivel adecvat sau de a-şi majora expunerea faţă de România. În contextul Iniţiativei europene în domeniul coordonării bancare, participanţii au convenit asupra unor discuţii periodice pentru continuarea dezbaterilor pe aceste teme.
Pe parcursul reuniunii, participanţii au fost informaţi asupra progresului realizat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţionalităţilor referitoare la politicile economice convenite prin programul actual de asistenţă financiară, precum şi asupra principalelor condiţionalităţi prevăzute de noul program de tip preventiv în valoare de 5 miliarde euro, solicitat de România şi care urmează să fie aprobat atât de UE, cât şi de FMI.
Sursa: Comisia Europeana