Comunicat de presă


Comunicat al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar referitor la plata compensaţiilor la Banca Română de Scont

24.07.2002

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar aduce la cunoştinţă următoarele:

La data de 19 iulie 2002 s-a încheiat perioada de plată, prin unităţile Banc Post S.A., a compensaţiilor pentru depozitele deţinute de persoanele fizice la Banca Română de Scont - bancă aflată în faliment.

În conformitate cu prevederile legii, titularii de depozite care nu s-au prezentat la unităţile teritoriale ale Banc Post S.A. vor putea încasa compensaţia cuvenită timp de 3 ani de la data începerii plăţii compensaţiilor, respectiv până la 18 iunie 2005.

Compensaţiile pot fi încasate numai pe bază de cerere adresată Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, care va cuprinde în mod obligatoriu:

  • datele de identificare ale titularului de depozit (nume şi prenume, serie şi număr act de identitate, cod numeric personal, domiciliul, numărul de telefon, dacă este cazul);
  • motivul, pe scurt, pentru neîncasarea compensaţiei cuvenite de la Banc Post S.A., până la data de 19 iulie 2002;
  • opţiunea asupra modalităţii de încasare (prezentare personală la sediul Fondului cu programare prealabilă sau mandat poştal, cu deducerea din sumă a cheltuielilor poştale).

La cerere se va anexa fotocopia după actul de identitate.

Cererile vor fi transmise pe adresa Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Str. Staicovici nr. 42-48, Sector 5, Bucureşti, cod poştal 76202.