Masa monetară în sens larg (M2) a fost la sfârşitul lunii septembrie 2002 de 317 332 miliarde lei. Faţă de luna anterioară, aceasta a înregistrat o creştere nominală de 0,8 la sută (+0,2 la sută în termeni reali).
Tabel 1. Masa monetară şi contrapartida acesteia
INDICATORI |
31 august 2002 (mld. lei) |
30 septembrie 2002 (mld. lei) |
Variaţie (%) |
Masa monetară |
314 850 |
317 332 |
+0,8 |
Active externe nete |
210 154 |
209 265 |
-0,4 |
Active interne nete |
104 696 |
108 068 |
+3,2 |
Activele externe nete au scăzut cu 0,4 la sută, până la 209 265 miliarde lei, prin reducerea cu 0,5 la sută a componentei "Valute convertibile" şi menţinerea practic constantă a componentei "Aur". Reducerea componentei "Valute convertibile" s-a datorat în principal plăţilor efectuate în contul datoriei publice externe, care s-au situat la un nivel superior intrărilor reprezentate de creditele externe acordate de FMI conform acordului stand-by (în valoare de 109,4 milioane dolari) şi de cumpărările efectuate de banca centrala de pe piaţa valutară.
Activele interne nete s-au majorat cu 3,2 la sută, până la 108 068 miliarde lei, în condiţiile în care creditul intern a crescut cu 3,0 la sută, până la 170 243 miliarde lei, iar alte active nete şi-au mărit soldul negativ cu 2,6 la sută.
Creditul neguvernamental a crescut în luna septembrie cu 4,1 la sută (în termeni reali, creşterea cumulată pe primele nouă luni ale anului s-a cifrat la 19,2 la sută), până la un nivel de 157 003 miliarde lei, ca urmare a creşterii cu 6,3 la sută a componentei în lei şi cu 2,8 la sută a celei în valută (exprimată în dolari SUA, componenta în valută s-a majorat cu 3,3 la sută).
Creditul guvernamental net s-a diminuat cu 8,4 la sută (până la 13 241 miliarde lei), principalii factori de influenţă fiind: (i) răscumpărările de titluri de stat (în lei şi în valută) şi (ii) reducerea contului de disponibilităţi în lei al Ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României.
Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a majorat cu 3,0 la sută, până la 71 435 miliarde lei, fiind rezultatul creşterii cu 2,6 la sută a numerarului în circulaţie (care s-a cifrat la 42 334 miliarde lei) şi al majorării cu 3,5 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere (până la 29 101 miliarde lei).
Tabel 2. Masa monetară în sens restrâns şi componentele acesteia
INDICATORI |
31 august 2002 (mld. lei) |
30 septembrie 2002 (mld. lei) |
Variaţie (%) |
M1 |
69 383 |
71 435 |
+3,0 |
Numerar în afara băncilor |
41 257 |
42 334 |
+2,6 |
Disponibilităţi la vedere |
28 126 |
29 101 |
+3,5 |
Cvasibanii au înregistrat o creştere de 0,2 la sută, până la 245 897 miliarde lei. Economiile populaţiei s-au majorat cu 0,8 la sută, până la 79 946 miliarde lei, ponderea acestora în masa monetară cifrându-se la 25,2 la sută (la fel ca la sfârşitul lunii august).
Depozitele în lei ale agenţilor economici au scăzut cu 4,2 la sută, până la 38 077 miliarde lei. În cadrul acestora, depozitele pe termen au scăzut cu 9,6 la sută (până la 21 822 miliarde lei), depozitele condiţionate s-au majorat cu 3,4 la sută (cifrându-se la 7 236 miliarde lei) iar certificatele de depozit au crescut cu 5,0 la sută (până la 9 019 miliarde lei).
Depunerile în valută ale rezidenţilor (inclusiv populaţia), exprimate în lei, au crescut cu 1,2 la sută, până la 127 874 miliarde lei (exprimate în dolari, depunerile în valută au crescut cu 1,7 la sută, ajungând la 3 869 milioane dolari). În cadrul acestora, depunerile bancare în valută ale populaţiei (exprimate în dolari) au crescut cu 0,3 la sută (reprezentând echivalentul a 1 881 milioane dolari).
Tabel 3. Cvasibanii şi componentele acestora
INDICATORI |
31 august 2002 (mld. lei) |
30 septembrie 2002 (mld. lei) |
Variaţie (%) |
Cvasibani |
245 468 |
245 897 |
+0,2 |
Economii ale populaţiei |
79 337 |
79 946 |
+0,8 |
Depozite în lei ale agenţilor economici |
39 742 |
38 077 |
-4,2 |
Depuneri în valută ale rezidenţilor, |
126 389 |
127 874 |
+1,2 |
din care populaţia |
62 299 |
62 172 |
-0,2 |
Titlurile de stat deţinute de sectorul nebancar se situau la sfârşitul lunii septembrie la 43 563 miliarde lei (în creştere cu 2,6 la sută faţă de luna august). În cadrul acestora, titlurile în valută reprezentau echivalentul a 165,6 milioane dolari (în scădere cu 1,3 la sută faţă de luna august).
Tabel 4. Titluri de stat în afara băncilor
INDICATORI |
31 august 2002 |
30 septembrie 2002 |
Variaţie (%) |
Titluri de stat în lei în afara băncilor (mld. lei), |
36 891 |
38 087 |
+3,2 |
din care populaţia |
17 725 |
17 825 |
+0,6 |
Titluri de stat în valută în afara băncilor (echivalent mil. dolari) |
167,8 |
165,6 |
-1,3 |
din care populaţia |
69,4 |
46,3 |
-33,3 |