Comunicat de presă


Retragerea din circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 5 000 lei

31.05.2002

În conformitate cu prevederilor art.19 din Legea nr.101/1998 privind Statutul său, Banca Naţională a României a început cu data de 1 mai 2002 acţiunea de retragerea din circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 5.000 lei - emisiunea 1998.

Aceste bancnote vor fi primite de la populaţie, în mod obişnuit, de către toţi agenţii economici, precum şi celelalte instituţii până la data de 16 iunie 2002. Acestea sunt obligate să primească bancnotele de 5.000 lei - emisiunea 1998, să nu le mai repună în circulaţie, urmând a le depune, zilnic, la unităţile bancare unde au contul deschis, odată cu depunerile de numerar.

În intervalul 17 - 30 iunie 2002, bancnotele aflate în perioada de retragere vor fi primite de la populaţie, agenţi economici şi celelalte instituţii, în plăţi şi pentru preschimbare, numai de către unităţile bancare.

În perioada 1 iulie - 30 septembrie 2002, bancnotele de 5.000 lei - emisiunea 1998, care şi-au pierdut puterea circulatorie, vor putea fi preschimbate numai de către sucursalele Băncii Naţionale a României.