Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna februarie 2002

15.04.2002

La sfârşitul lunii februarie 2002, masa monetară (M2) a fost de 267 089 miliarde lei. Faţă de luna anterioară, aceasta a înregistrat o creştere nominală de 2,8 la sută (+1,6 la sută în termeni reali). Creşterea masei monetare a fost rezultatul majorării ambelor componente ale contrapartidei sale.

Activele externe nete au crescut cu 1,6 la sută, până la 169 250 miliarde lei, prin majorarea cu 1,9 la sută a componentei "Valute convertibile" şi menţinerea practic constantă a componentei "Aur". Majorarea componentei "Valute convertibile" s-a datorat cumpărărilor nete de valută ale băncii centrale de pe piaţa valutară.

Activele interne nete s-au majorat cu 4,9 la sută, până la 97 839 miliarde lei, în condiţiile în care creditul intern a crescut cu 2,4 la sută, până la 148 751 miliarde lei, iar alte active nete şi-au diminuat soldul negativ cu 2,0 la sută.

Creditul neguvernamental a crescut în luna februarie cu 2,1 la sută (în termeni reali creşterea cumulată pe primele două luni ale anului s-a cifrat la 1,4 la sută) până la 124 164 miliarde lei, pe seama creşterii cu 2,3 la sută a creditului în lei şi cu 0,7 la sută a creditului în valută (exprimată în lei, componenta în valută a crescut cu 2,0 la sută). Creditul guvernamental net s-a majorat cu 4,0 la sută (până la 24 587 miliarde lei), fiind rezultatul următoarelor evoluţii: (i) diminuarea disponibilităţilor Contului General al Trezoreriei Statului deschis la Banca Naţională a României; (ii) scăderea disponibilităţilor în valută ale Ministerului Finanţelor Publice la Banca Naţională a României; (iii) răscumpărarea unor titluri de stat ajunse la scadenţă.

Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a majorat cu 7,3 la sută, până la 54 482 miliarde lei, pe seama creşterii cu 8,0 la sută a numerarului în circulaţie (care s-a cifrat la 32 411 miliarde lei) şi a majorării cu 6,4 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere (până la 22 071 miliarde lei).

Cvasibanii au înregistrat o creştere de 1,6 la sută, până la 212 607 miliarde lei. Economiile populaţiei s-au majorat cu 3,4 la sută, până la 67 766 miliarde lei (ponderea acestora în masa monetară cifrându-se la 25,4 la sută, faţă de 25,2 la sută la sfârşitul lunii ianuarie) în timp ce titlurile de stat în lei deţinute de populaţie au înregistrat o creştere de 5,9 la sută, ajungând la 16 850 miliarde lei. Depozitele bancare în valută ale populaţiei (exprimate în dolari) au scăzut cu 2,0 la sută, în timp ce volumul titlurilor de stat în valută deţinute de populaţie s-a diminuat cu 2,5 la sută (până la echivalentul a 118 milioane dolari).

Depozitele în lei ale agenţilor economici au crescut cu 8,1 la sută, până la 29 089 miliarde lei. În cadrul acestora, depozitele pe termen au crescut cu 10,0 la sută (până la 17 461 miliarde lei), depozitele condiţionate s-au majorat cu 3,4 la sută (cifrându-se la 5 672 miliarde lei) iar certificatele de depozit au crescut cu 7,2 la sută (până la 5 957 miliarde lei).

Depozitele în valută ale rezidenţilor (inclusiv populaţia), exprimate în lei, au scăzut cu 0,8 la sută, până la 115 752 miliarde lei (exprimate în dolari, depozitele în valută au scăzut cu 2,1 la sută, ajungând la 3 551 milioane dolari).

La sfârşitul lunii februarie, sectorul nebancar deţinea titluri de stat într-un volum de 37 058 miliarde lei (în creştere cu 6,6 la sută faţă de luna ianuarie). Titlurile în valută deţinute de sectorul nebancar reprezentau, la sfârşitul lunii februarie, echivalentul a 172 milioane dolari (în creştere cu 0,8 la sută faţă de luna ianuarie).