Comunicat de presă


Rezervele internaţionale - august 2011

01.09.2011

La 31 august 2011, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.550 milioane euro, faţă de 32.680 milioane euro la 31 iulie 2011.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 1.119 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
  • Ieşiri de 1.249 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.216 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 august 2011 au fost de 36.766 milioane euro, faţă de 36.447 milioane euro la 31 iulie 2011.

Plăţile scadente în luna septembrie 2011 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 100,4 milioane euro.