Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna ianuarie 2001

13.03.2001

La sfârşitul lunii ianuarie, masa monetară (M2) a fost de 180 108 miliarde lei. Faţă de luna anterioară, aceasta a înregistrat o scădere nominală de 2,7 la sută (6,2 la sută în termeni reali). Reducerea masei monetare s-a realizat exclusiv pe seama activelor interne nete.

Activele interne nete au scăzut cu 9,9 la sută, până la 83 039 miliarde lei, în condiţiile în care creditul intern s-a diminuat cu 2,3 la sută, până la 106 461 miliarde lei, iar alte active nete şi-au majorat soldul negativ cu 6 629 miliarde lei. Creşterea cu 5 la sută a creditului neguvernamental, ce a însumat 78 794 miliarde lei, a avut loc atât pe seama componentei în lei, care a sporit cu 5,8 la sută, cât şi pe seama componentei în valută, exprimată în lei, care s-a majorat cu 4,5 la sută. Creditul guvernamental net s-a diminuat cu 18,5 la sută, până la 27 667 miliarde lei. Această dinamică a fost determinată de: (i) creşterea disponibilităţilor în lei ale Trezoreriei statului, datorită încasării unui volum substanţial de impozite; (ii) majorarea soldului contului de disponibilităţi în valută al Ministerului Finanţelor, ca urmare a emisiunii de euroobligaţiuni în valoare de 154,1 milioane euro; (iii) diminuarea soldului titlurilor de stat aflate în portofoliul băncilor, prin vânzarea de certificate de trezorerie către clienţii nebancari.

Activele externe nete au crescut cu 4,5 la sută faţă de sfârşitul anului trecut, totalizând 97 069 miliarde lei, prin majorarea cu 6 la sută a componentei 'Valute convertibile', exprimată în lei. Componenta 'Aur' a rămas practic nemodificată.

Masa monetară în sens restrâns (M1) a scăzut cu 18,1 la sută (până la 37 965 miliarde lei), ca urmare a diminuării sezoniere cu 10,7 la sută a numerarului în circulaţie, care a atins valoarea de 22 979 miliarde lei, precum şi a reducerii cu 27,2 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere, până la 14 987 miliarde lei. Cvasibanii au sporit cu 2,5 la sută, situându-se la nivelul de 142 143 miliarde lei, ceea ce a condus la majorarea ponderii acestora în masa monetară la 78,9 la sută. Economiile populaţiei au crescut cu 2,9 la sută, până la 45 829 miliarde lei, înregistrând o dinamică inferioară celei a titlurilor de stat în lei, care s-au majorat cu 16,0 la sută, până la 9 802 miliarde lei. Depozitele în valută ale rezidenţilor (exprimate în lei) au sporit cu 4,9 la sută, cea mai mare parte a acestei creşteri fiind generată de depozitele în valută ale populaţiei, care s-au majorat cu 6,7 la sută.