Comunicat de presă


Indicatori monetari - luna octombrie 2000

11.12.2000

La sfârşitul lunii octombrie, masa monetară (M2) a fost de 164 063 miliarde lei. Faţă de luna anterioară, aceasta a înregistrat o creştere nominală de 0,5 la sută (-2,2 la sută în termeni reali). Creşterea masei monetare a fost rezultatul unor evoluţii divergente ale componentelor sale.

Activele externe nete au sporit cu 6,8 la sută, până la 83 533 miliarde lei, prin creşterea cu 8,8 la sută a componentei "Valute convertibile" şi cu 0,2 la sută a componentei "Aur". Activele interne nete s-au diminuat cu 5,3 la sută, atingând 80 530 miliarde lei, în condiţiile în care creditul intern a scăzut cu 2,9 la sută, până 106 674 miliarde lei, iar alte active nete au înregistrat un sold negativ mai mare cu 1 325 miliarde lei.

Creditul neguvernamental a crescut cu 1,5 la sută şi a ajuns la 74 275 miliarde lei, pe seama majorării cu 3,9 la sută a componentei în lei şi a diminuării cu 2,8 la sută a componentei în valută (exprimată în lei, componenta în valută a rămas practic nemodificată). Creditul guvernamental net a scăzut cu 11,8 la sută (până la 32 398 miliarde lei), în principal ca urmare a răscumpărărilor la scadenţă ale unor titluri de stat.

Masa monetară în sens restrâns (M1) s-a diminuat cu 0,1 la sută, până la 35 643 miliarde lei, fiind rezultatul scăderii cu 1,1 la sută a numerarului în circulaţie (ce a atins 22 509 miliarde lei) şi a sporirii cu 1,6 la sută a disponibilităţilor în conturi la vedere (până la 13 134 miliarde lei). Reducerea numerarului în circulaţie s-a datorat în principal achiziţiilor de titluri de stat în lei de către sectorul nebancar, care deţinea la sfârşitul lunii octombrie un volum de titluri de stat denominate în monedă naţională de 13 903 miliarde lei (în creştere cu 12,5 la sută faţă de luna septembrie). Titlurile în valută deţinute de sectorul nebancar reprezentau, la sfârşitul lunii octombrie, echivalentul a 146 milioane dolari (în scădere cu 2,9 la sută faţă de luna septembrie).

Cvasibanii au înregistrat o creştere de 0,7 la sută, până la 128 421 miliarde lei. Economiile populaţiei s-au diminuat cu 2,9 la sută, până la 41 095 miliarde lei (ponderea acestora în masa monetară reducându-se de la 25,9 la sută la 25,0 la sută), ca urmare a menţinerii preferinţei pentru economisirea în valută şi pentru achiziţia de certificate de trezorerie emise de Ministerul Finanţelor. Astfel, depozitele în valută ale populaţiei (exprimate în dolari) au crescut cu 4,2 la sută, în timp ce volumul titlurilor de stat în valută deţinute de populaţie s-a majorat cu 3,5 la sută (până la echivalentul a 117,1 milioane dolari), iar titlurile de stat în lei destinate populaţiei au sporit cu 4,3 la sută (până la 7 722 miliarde lei). Depozitele în lei ale agenţilor economici s-au redus cu 5,5 la sută, până la 16 095 miliarde lei. Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, au crescut cu 4,4 la sută, până la 71 231 miliarde lei, în principal ca urmare a deprecierii monedei naţionale în raport cu dolarul SUA (cu 2,8 la sută), dar şi datorită creşterii efective a depozitelor (cu 1,6 la sută).