În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 30 ianuarie 2012, o monedă din argint dedicată aniversării a 10 ani de la introducerea bancnotelor şi monedelor euro.
Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:
- Valoare nominală: 10 lei
- Metal: argint
- Titlu: 999‰
- Formă: rotundă
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,103 g
- Calitate: proof
- Cant: zimţat.
Aversul prezintă câteva monumente reprezentative pentru România, dispuse circular, peste care se suprapune conturul hărţii României; în centru, stema ţării, valoarea nominală „10 LEI“, anul de emisiune „2012“ şi inscripţia „ROMANIA“.
Reversul prezintă o compoziţie care sugerează moneda unică europeană şi importanţa acesteia pentru mediul de afaceri, populaţie, comerţ, cercetare şi industrie, precum şi anii „2002“, „2012“; la exterior, inscripţia circulară „10 ANI DE LA INTRODUCEREA BANCNOTELOR SI MONEDELOR EURO“.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 bucăţi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 365,00 lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 10 ani de la introducerea bancnotelor şi monedelor euro au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.