Rezervele internaţionale – mai 2012
01.06.2012
La 31 mai 2012, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33 519 milioane euro, faţă de 34 336 milioane euro la 30 aprilie 2012.
În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:
- Intrări de 1 869 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.
- Ieşiri de 2 686 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv suma de 759,5 milioane euro reprezentând rambursarea emisiunii de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 8 mai 2012) şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4 209 milioane euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2012 au fost de 37 728 milioane euro, faţă de 38 526 milioane euro la 30 aprilie 2012.
Plăţile scadente în luna iunie 2012 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 263,88 milioane euro.