Comunicat de presă


Rezervele internaţionale – august 2014

01.09.2014

La 31 august 2014, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 30.875 milioane euro, faţă de 30.908 milioane euro la 31 iulie 2014.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 1.128 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de obligațiuni pe piața internă în valoare nominală de 250 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.
  • Ieşiri de 1.161 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional pentru care România a rambursat circa 321 milioane echivalent euro.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.254 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 august 2014 au fost de 34.129 milioane euro, faţă de 34.132 milioane euro la 31 iulie 2014.

Plăţile scadente în luna septembrie 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 579 milioane euro.